Jurnal montan – Țara Luanei – Vârful Ţurţudui sau piramida megalitică din Buzău

Seria „Jurnal montan” deschide anotimpul primăverii cu o drumeție în Țara Luanei, un loc misterios și o sursă nesecată de legende care au alimentat întotdeauna mintea oamenilor cu povești fantastice: portaluri cosmice, focuri vii, experimente stranii.

Auzind foarte multe informații interesante despre aceste locuri și aflându-se deja pe lista noastră de priorități, echipa „Oameni pe munte” și curatorial.ro au ales o drumeție către Vârful Țurțudui și așezările rupestre, ce fac parte din Geoparcul „Ținutul Buzăului”.

Ținutul Buzăului – Țara Luanei și fosta Mare Sarmatică

Acum 20 de milioane de ani în urmă, pe locul actualelor așezări, se afla Câmpia Abisală a Mării Paratethys sau a Mării Sarmatice. Apele s-au retras treptat, iar fundul mării a început să se ridice, lăsând loc nisipurilor și mâlurilor pietrificate care ulterior, din cauza miscărilor tectonice , s-au cutat, s-au rupt și s-au suprapus formând actualii munți ai Buzăului.

De altfel, se poate observa cu ușurință, privind stâncile din jurul nostru, că toate sunt formate din straturi, fiecare strat semnalând un eveniment petrecut în trecut. Totodată, în anumite părți vom putea găsi melci și scoici fosile.

Ținutul muntos al Buzăului sau metaforic denumit Țara Luanei este o parte a țării mult prea puțin promovată, cunoscută și îngrijită, aflată nu foarte departe de vestiții Vulcani Noroioși. Acest ținut și-a primit numele de la un rege mitic, Luana. De aici au izvorât două variante ale legendei: una vorbește despre un rege foarte bătrân și înțelept care păzea porțile unei cetăți ale cărei ziduri s-ar fi ridicat până la cer, iar cealaltă ar povesti despre o fată tânără și frumoasă care ar fi venit pe pământ într-un car de foc și s-ar fi îndrăgostit de un bărbat de pe aceste meleaguri.

Albastrul de Bozioru

Țara Luanei nu este foarte bine conturată pe hartă, dar se regăsește în raza localităților Colți, Nucu, Bozioru și Brăești. Noi am pornit din Nucu, iar drumul din Măgura până acolo nu este unul dintre cele mai bune drumuri, deși se află în reabilitare. Totuși, peisajele superbe compensează generos lipsa unui drum asfaltat corespunzător.

Traseul ne-a oferit, la început, noroi până la glezne și doborâturi care ne-au pus ușor în dificultate, dar vremea superbă ne-a dat binețe pe plaiurile mistice ale Buzăului. Ne-a întâmpinat un cer de un albastru ieșit din comun, puternic, într-o nuanță nemaiîntâlnită în altă parte, sau cel puțin așa se spune.

Cerul de la Bozioru sau cerul „straniu”, cum îl denumesc localnicii, pare a fi favorizat de lipsa de poluare din zonă și poate fi admirat doar în anumite momente ale zilei. De altfel, fotografii pasionați au observat că temperatura culorii cerului de la Bozioru este de 23.000° K, spre deosebire de culoarea cerului din alte zone, care are în jur de 16.000° K.

Nu putem merge mai departe fără să notăm și caracterul mistic al explicației cerului albastru: se presupune că zona Buzăului este o zonă sacră, o „gură de rai”.

Poiana Cozanei și vestigiile rupestre din inima Țării Luanei

După lupta cu noroiul am ajuns în inima Țării Luanei, Poiana Cozanei. Este denumită astfel deoarece majoritatea vestigiilor rupestre se află aici sau în apropierea ei. Datorită prezenței acestor așezări rupestre, zona mai poartă denumirea și de „Athosul românesc”.

În centrul Poienii se află un perete de stâncă care împarte poiana în două părți, stânca adăpostind Chilia lui Dionisie Torcătorul. Am facut întâi un ocol în dreapta poienii pentru a vizita Schitul Fundul Peșterii (Profiru).

Schitul Fundul Peșterii

Schitul, atestat documentar în anul 1639, este de fapt o peșteră micuță ce nu poate fi vizitată la interior, deoarece autoritățile au decis că este mai bine să o protejeze prin amplasarea unui grilaj metalic la intrare. Totuși se poate vedea interiorul acesteia, forma ei înroșind obrajii și celor mai libertine persoane.

Pereții schitului sunt acoperiți de inscripții și simboluri specifice sfârșitului epocii bronzului și începutul epocii fierului (2000-1200 î.Hr.), sfârșitul primei vârste a fierului (secolele VI-IV Î.Hr.), dar și însemne ale călugărilor sihaștrii din epoca medievală: diferite forme geometrice, cruci, litere chirilice, figuri antropomorfe, zoomorfe, pentagrame, vârfuri de sulițe și săgeți. Este considerată una dintre cele mai valoroase așezări rupestre din ansamblul religios Aluniș-Nucu-Ruginoasa.

Chilia lui Dionisie Torcătorul

Acum aproape 700 de ani, sihastrul Dionisie Torcătorul a ales această grotă săpată în stâncă ca loc de rugăciune și de practicare a isihasmului.

Așa cum îi spune și numele, acesta se ocupa și cu torsul lânii, ca mijloc de câștigare a traiului, aceasta fiind o activitate obișnuită pentru cei care alegeau viața departe de oameni. Accesul la grotă se face pe o scară metalică montată în stâncă.

Bisericuța lui Iosif

Aflată în inima pădurii, aceasta mai este cunoscută și ca Peștera lui Iosif, fiind de fapt o încăpere micuță dreptunghiulară, săpată într-o stâncă piramidală cu un perete aproape perpendicular. La interior se află un altar orientat către nord. Este unul dintre cele mai bine conservate lăcașe de cult din această zonă.

Deasupra intrării se află gravat în piatră simbolul pecreștin al peștelui, ceea ce poate plasa așezământul între secolele III sau IV. Chiar dacă are o vechime considerabilă, arhitecturii sale nu îi lipsesc gurile de aerisire și nici șanțul săpat pentru scurgerea apei.

Lăcașul este situat în Valea Bordeiului, la capătul intersecției ce duce către Crucea Spătarului. Nu am plecat mai departe la drum fără să aprindem câte o candelă micuță.

Schiturile Agatonul Vechi (Dărâmătura) și Agatonul Nou

Mai departe pe traseul nostru găsim ruinele schitului Agatonul Vechi. Agatonul Vechi sau Dărâmătura a fost săpat în stâncă în secolul al XIII-lea, dar din cauza cutremurelor din această zonă și a trecerii inexorabile a timpului, a fost distrus aproape în totalitate. Se mai pot vedea totuși câteva urme ale existenței sale, cum ar fi câteva trepte în stâncă și diferite însemne specifice.

Agatonul Nou sau Bisericuța este un ansamblu format din cinci încăperi, tot din secolul al XIII-lea: naos, pronoas, altar, biserică, o încăpere săpată pe o latură a altarului, o alta sub naos și încă o cameră cu rol de beci. Se spune că beciul ar fi fost folosit ca loc de ascunzătoare pentru fetele tinere, în timpul invaziilor tătarilor sau turcilor.

Astăzi, doar două încăperi mai sunt într-o stare cât de cât bună.

Comoara de sub Crucea Spătarului

În continuare, pe traseul nostru urcăm la Crucea Spătarului sau a lui Agaton, aflată la 1065 m. Poveștile menționează că această cruce masivă din piatră de Ciuta ar fi fost ridicată în jurul anului 1821 de către boierul Spătar Cristea, acesta folosind pentru ridicarea ei doisprezece bivoli. De asemenea, există povestea unei comori îngropate într-o cameră subterană. Ar fi existat și o inscripție care indica localizarea exactă a averii boierului, dar aceasta ar fi dispărut odată cu trecerea timpului. Comoara nu a fost descoperită niciodată.

Crucea păstrează încă inscripționat simbolul soarelui. Pe o lespede alăturată, am găsit neatinse de vreme, numele episcopului Bucureștiului, Naum Râmniceanu și monograma lui Isus, ambele scrise cu litere chirilice.

Vârful Țurțudui – misterul piramidei antice din Țara Luanei

Coborâm spre vârful Țurțudui, peisajul devenind ușor stâncos, cu pini culcați la pământ, asemănător cu Piatra Craiului. Întâlnim și câteva urme de urși, care ne readuc cu picioarele pe pământ și ne reamintesc că ne aflăm totuși în inima naturii, nu la marginea vreunui portal către o lume fantastică și nici în apropierea unei piste de aterizare pentru OZN-uri.

De-abia de jos vom putea observa forma stranie a acestui vârf. Piramida megalitică, cu o vechime de peste 24.000 de ani, se află la altitudinea de 984 de metri, adică la o diferență de nivel de 300 de metri, fiind comparată ca înălțime cu piramida lui Keops din Egipt, care are doar 147 de metri.

Există multe teorii legate de existența acestui vârf, una dintre ele fiind că acesta ar fi fost construit, însă nu există dovezi în acest sens. Se vorbește mult și despre energiile acestui loc și cum că acesta ar fi un portal către un alt univers.

Sau probabil vorbim doar de nevoia oamenilor de a-și explica capacitatea naturii de a crea forme asemănătoare cu cele create de mâna umană, oferindu-i acesteia forme fantastice.

Lacul Mistreților și Schitul Fundătura

Din păcate sau din fericire, nu am simțit nimic ieșit din comun, nu am dispărut și nici nu ne-am întâlnit cu vreo fantasmă a locului, însă comoara pe care am descoperit-o pe aceste meleaguri mistice, ne-a umplut inimile cu bucurie. Vremea impecabilă, cerul curat ca lacrima cu un Penteleu clar pe fundal, un soare cald de primăvară și zările largi până hăt departe, ne-au reechilibrat și încărcat energetic.

Am mai zăbovit la vârf, cât pentru sute de poze și o gustare prelungită, decizându-ne cu greu să pornim mai departe. Am ales pentru coborâre varianta unei poteci nemarcate prin pădure cu pământ umed acoperit cu un covor dens de frunze uscate, poteca fiind oarecum paralelă cu cea marcată. Atât cât să ne mai antrenăm puțin și abilitățile de orientare în natură.

Lacul Mistreților ne-a apărut ca iluzia unui lac imens, în ale cărui unde se reflectau strălucitor razele soarelui. În realitate, nu mică ne-a fost surpriza, să descoperim un „ochi de apă” care nu seacă niciodată, fiind loc de adăpare pentru animalele pădurii. Se presupune că izvoarele de fund și apele provenite de la ploi alimentează permanent acest lac.

Înainte de a ieși din pădure, ne-am oprit și la schitul Fundătura. Atestat documentar prima dată la 1678, întâi este schit de pustnici, iar în 1791 devine schit de maici. Schitul se află sub vârful Țurțudui și Crucea Spătarului, din care este posibil să se fi desprins stânca în care este săpat acest lăcaș. După 1865 începe să se degradeze, ajungând în stadiul pe care îl vedem astăzi.

Detalii tehnice ale traseului:

Nucu – Poiana Cozanei – Schitul (Peștera) Fundul Peșterii – Chilia lui Dionisie Torcătorul – Bisericuța lui Iosif – Schitul Agatonul Vechi (Dărâmătura) – Schitul Agatonul Nou – Crucea Spătarului (1065 m) – Vârful Țurțudui (984 m) – Lacul Mistreților – Schitul Fundătura – Nucu

Distanţă: 8 km

Tip traseu: circuit

Diferenţă de nivel: aproximativ 600 m

Timp total estimat­­­­: 7 h

Grad de dificultate: uşor spre mediu

Echipament necesar: bocanci de munte, bețe de trekking, apă, haine de ploaie.