Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Natură   /  Muzeele britanice lansează o acțiune colectivă de combatere a crizei climatice
london,,england ,september,27,,2019:,the,facade,of,the,tate

Muzeele britanice lansează o acțiune colectivă de combatere a crizei climatice

Muzeele naționale și regionale din Marea Britanie au convenit să ia măsuri colective în ceea ce privește criza climatică, inclusiv să gestioneze colecțiile într-un mod mai sustenabil și să se folosească de poziția lor pentru a atrage atenția publicului asupra acestor probleme.

Reprezentanți ai muzeelor, ai organizațiilor din sector și ai finanțatorilor au participat săptămâna trecută, la Tate Modern din Londra, la primul UK Museum Cop.
Printre cei prezenți s-au numărat muzee și organizații din Birmingham, Manchester, Bristol, Brighton, Leeds, Derby, Liverpool, York, Sheffield și Londra, precum și organisme naționale din Anglia, Țara Galilor și Scoția, relatează The Guardian.

Muzee și galerii de renume, inclusiv Tate, au renunțat în ultimii ani la contracte de sponsorizare cu companii producătoare de combustibili fosili, sub presiunea militanților pentru protecția mediului.
British Museum, care nu a participat la Museum Cop, a anunțat anul acesta că a pus capăt contractului de sponsorizare cu BP după 27 de ani.

Obligația etică de a lua măsuri

Într-o declarație descrisă ca fiind „primul angajament comun pentru o acțiune colectivă”, liderii muzeelor au spus că au simțit „responsabilitatea de a vorbi despre criza climatică și a biodiversității”.

Muzeele sunt „instituții cu o viziune pe termen lung. Multe dintre ele au colecții care au legătură cu cele cinci extincții în masă anterioare ale Pământului, iar acum ne aflăm în mijlocul celei de-al șasea, Antropocenul. Liderii muzeelor din Marea Britanie simt că au obligația etică de a lua măsuri pentru a atenua aceste daune”, se arată în declarație.

Reprezentanții instituțiilor s-au angajat să își folosească „colecțiile, programele și expozițiile pentru a implica publicul în criza climatică și pentru a-l inspira să ia măsuri pozitive”; să gestioneze colecțiile în mod durabil; să dezvolte și să pună în aplicare planuri de decarbonizare; și să crească biodiversitatea în spațiile verzi ale muzeelor.

Acțiuni vitale pentru a reduce impactul muzeelor asupra mediului

Maria Balshaw, președinta Consiliului Directorilor Muzeelor Naționale, care a organizat Cop, și directoarea Tate, a declarat: „Muzeele și galeriile au o perspectivă unică în calitate de instituții care trebuie să aibă o viziune pe termen lung cu misiunea lor de a păstra colecțiile și poveștile pentru un viitor îndelungat. La conferință s-a convenit asupra unei serii de acțiuni vitale pentru a reduce impactul muzeelor asupra mediului și pentru a arăta cum acestea pot inspira acțiuni pozitive pentru publicul nostru”.

Nick Merriman, director executiv al Horniman Museum and Gardens din sudul Londrei și președinte al Cop, a adăugat: „Muzeele ocupă un loc special în dezbaterea privind criza climatică și a biodiversității, deoarece pot avea o viziune pe termen lung, dincolo de ciclurile pe termen scurt ale politicii și economiei. Faptul că întregul sector muzeal s-a reunit pentru a sublinia urgența acțiunii este extrem de important. Acum vom lucra împreună pentru a pune în aplicare acțiunile pe care le-am convenit”.

Conferința a făcut apel la politicienii și întreprinderile din Marea Britanie să accelereze acțiunile privind schimbările climatice „înainte de a fi prea târziu”. A fost recomandată modificarea urgentă a legilor de planificare și creșterea investițiilor pentru a asigura durabilitatea clădirilor de patrimoniu, precum și adoptarea de către toate muzeele a principiului „opțiunea mai ecologică mai întâi” în toate domeniile de activitate.

La conferință a mai fost punctat că sustenabilitatea mediului ar trebui inclusă în programele de formare și de ucenicie din acest sector.