Telescopul Hubble a transmis imagini cu cea mai îndepărtată stea descoperită până în prezent
Telescopul Hubble a transmis imagini cu cea mai îndepărtată stea descoperită până în prezent, anunţă NASA.
Corpul celest a existat în perioada în care Universul pe care îl cunoaştem avea 4 miliarde de ani, mai puţin de o treime din „vârsta” sa de acum.
Lumina stelei a avut nevoie de 12,9 miliarde de ani pentru a ajunge în zona Terrei.
„Nici nu ne-a venit să credem, (steaua) era mult mai departe decât cele mai îndepărtate stele”, a spus astronomul Brian Welch, de la Johns Hopkins University.
Steaua a fost numită „Earendel” – „Steaua zorilor”, în engleza veche
În viitor, specialiştii vor studia strălucirea, compoziţia şi temperatura acesteia.
„Earendel a existat cu atât de mult timp în urmă, încât este posibil să nu fie compusă din materialele care ne sunt familiare”, a explicat Welch. Specialistul a adăugat că studiul acestui corp celest este „o incursiune într-o vârstă a Universului care ne este necunoscută, dar care ne-a adus unde suntem în prezent”.
„E ca şi cum am fi început să citim o carte începând de la Capitolul II şi acum avem ocazia să vedem începutul”, a adăugat el.
Potrivit cercetătorilor, Earendel este cel puţin de 50 de ori mai mare decât Soarele şi de milioane de ori mai strălucitoare. Steaua va fi studiată în viitor de noul telescop James Webb.
Credit foto: hubblesite.org