A 14-a brățară dacică adusă la București, expusă la MNIR, e „100% autentică”
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a prezentat cea de-a 14-a piesă din seria brățărilor dacice, care a fost adusă la București în toamna anului trecut și care este clasată Tezaur al patrimoniului național.
Nadia Ciocoiu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, a spus că dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, director al MNIR până la începutul acestui an, a fost cel care a condus echipa care a autentificat științific această brățară. Ea face parte din tezaurul de la Sarmisegetusa Regia.
Repatrierea ei a avut loc după mai bine de 13 ani de la cea mai recentă recuperare de acest tip.
Cu o greutate de puțin peste 1,2 kg și o lungime desfășurată de aproximativ 1,8 metri, datând din a doua jumătate a secolului I î.e.n., este o piesă necunoscută anterior autorităților, informațiile despre ea au devenit publice după recuperarea de la un cetățean din Uniunea Europeană care a colaborat cu autoritățile române.
În 2007, a avut loc repatrierea primului lot de 4 brățări dacice. Până în 2013, au fost recuperate alte 9 brățări. Între timp, trei au fost furate la începutul anului din Muzeul Drents (Țările de Jos), astfel că lipsesc muzeului brățările 2, 3 și 13. Dintre cele recuperate până acum, brățara cu numărul 5 a fost singura purtată. Este cunoscut că cel puțin 24 piese fac parte din acest tezaur.
Dr. Ovidiu Țentea, directorul interimar al Muzeului Național de Istorie a României, a punctat că brățara a fost predată la finalul lunii octombrie 2024, când a început expertiza pentru care muzeul a colaborat inclusiv cu Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele.
Fiind acum în custodia muzeului, ea va fi expusă alături de celelalte brățări, cu o mențiune aparte, a precizat Țentea. Cel mai probabil, de săptămâna următoare. Toate celelalte brățări sunt expuse la Muzeul Național de Istorie a României.
Autoritățile nu au oferit multe detalii legat de dosarul acesta, ancheta începută în Timișoara fiind în desfășurare. Până acum nu a existat o colaborare cu un alt stat, a adăugat Ciocoiu.
Cea mai grea brățară dacică regală recuperată
Ernest Oberlander-Târnoveanu spune povestea brățării nou recuperate:
„Brățara dacică regală din grupul stilistic al brățărilor 1 – 4, 6 – 13. Se deosebește de brățara cu numărul 5. Este cea mai grea brățară recuperată până acum, dar în dosar avem informații despre brățări care cântăreau și 1 kilogram și jumătate.
Ca reprezentare, brățara se numește polispiralică, are capetele decorate cu plăci care se termină cu cap de dragon înaripat. În cazul acestei brățări, este un dragon special – o combinație de reptilă cu mamifer, are blană.
Este lucrată în aceeași tehnică și cu aceleași unelte ca brățările recuperate până acum. Se turna un lingou care provenea dintr-o singură șarjă. Nu există două brățări care să aibă același tip de aur. După ce se turna lingoul începea modelarea ei, care se făcea cu unelte de lemn de esență tare pe o nicovală de lemn. Modelajul seamănă mai mult cu tehnica fierarilor.
Aurul era la curtea acestui rege care a comandat brățările, pentru că fără îndoială ele au fost comandate. Își permiteau să facă piese masive, nu goale cum erau bijuteriile romane sau grecești.
Se pornea de la un lingou de 70 de centimetri și, prin fasonare, ajungeau până la dimensiunea de peste 1 metru. După modelaj, urma decorarea. (…) Piesa a fost, ca să zic așa, reparată. O parte din materie a fost adusă la locul ei, dar urmele sunt clare.
În faza finală, pe un tambur de lemn, brățara era rulată pentru a căpăta forma cu mai multe spirale. La aceasta, am observat ceva interesant, comparând imaginile din dosarul de anchetă desfășurate pentru celelalte brățări, că avea doar trei spire complete și două jumătăți, ceea ce ne-a permis să identificăm faptul că nu face parte din seria brățărilor urmărite până acum.
Asta deschide un nou front de investigație. Această brățară, a 14-a, aparține unui grup pe care până acum nu l-am cunoscut și, mai mult, pot să spun că este o brățară brută. Nu a fost folosită de nicio persoană. În momentul în care era dăruită cuiva, era adaptată la dimensiunile persoanei respective.
Analizele făcută de Institutul de Fizică Atomică dovedesc că metalul este aliaj natural de aur, argint și cupru. În brățară au fost depistate urme de cositor, un element chimic ce se întâlnește în aurul aluvionar, pe măsură ce apa râurilor spală stratul geologic care conține aur, el antrenează cositorul. Când cursul apei scade, să zicem la 3m/s, atunci se depun și aurul și cositorul.
Expertiza a început la finalul lunii octombrie și am definitivat-o acum două zile. O primă versiune a fost finalizată mai devreme, după care am adăugat elemente pe care le-am identificat, astfel ca ea să fie cât mai utilă în fața unei instanțe.
Brățara este 100% autentică. Are și o patină a timpului. Suprafața ei este acoperită nu numai cu minerale din sol, de exemplu, calciu, dar e acoperită cu compuși de cupru și, probabil, de fier, dar nu fier rezultat din sol, ci unul produs artificial. Toată suprafața e acoperită cu o peliculă verzuie. Nu se vede cu ochiul liber. Eu bănuiesc că este un compus de fier rezultat din descompunerea unor obiecte din fier, dar voi recurge și la cunoștințele unui geolog specializat.
Vom continua analiza ei. Noi am făcut doar analize nondestructive. Este o fază mai rapidă, deși nu e foarte rapidă, pentru că implică tehnici de investigație care necesită aparatură foarte complicată. intenționăm să continuăm pentru că, evident, mai există în acest aur elemente tipice pentru amprenta aurului din Apuseni”.
Credit foto: curatorial
