Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
INTERVIU – Coregrafa Simona Deaconescu: Arta, în special cea legată de corporalitate, se naște organic din realitate

INTERVIU – Coregrafa Simona Deaconescu: Arta, în special cea legată de corporalitate, se naște organic din realitate

Coregrafa Simona Deaconescu, care lucrează interdisciplinar, la granița dintre spectacol, instalație și film, vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre cel mai nou proiect al ei, „Ramanenjana”, un manifest pentru respectarea identității culturale a unui popor, pentru care a avut nevoie de o echipă de dansatori disponibilă să riște și să experimenteze.

Ramanenjana”, docu-ficțiune performativă bazată pe evenimentele care au ajuns să definească „epidemia de dans” din 1863 din Madagascar, contribuind la răsturnarea regimului politic ce favoriza colonialismul, va avea premiera națională pe 14 aprilie, de la 19:30, la Centrul Național al Dansului din București (CNDB), urmată de o reprezentație pe 15 aprilie, la aceeași oră.

În interviu, ea punctează: „Este important ca noi să învățăm de la poporul malgaș metode de rezistență culturală și să le recunoaștem meritul, nu să le aruncăm în subsolul istoriei dansului ca evenimente obscure și exotice (…) În Madagascar, dansul și muzica fac parte din viața oamenilor, ele transformă comunități și ajută oamenii să-și exprime mulțumirile și nemulțumirile. În Europa, dansul a devenit un entertainment, câteodată de proastă calitate, sau un eveniment artistic de nișă, accesibil unui public specializat. Putem învăța de la artiștii și oamenii din Madagascar cum să recuperăm puterea dansului, ca parte organică a unei societăți, și să folosim această putere ca să ne facem viața mai frumoasă și mai plină de profunzime”.

Simona Deaconescu a pregătit spectacolul doi ani, în care a colaborat cu Gaby Saranouffi, coregrafă și activistă culturală malgașă, iar Mathilde Monnier, una dintre cele mai importante coregrafe ale dansului contemporan, i-a fost mentor jumătate din acest timp. A călătorit în Madagascar, unde s-a documentat, iar acum lansează întrebări și încurajează publicul să-și formeze propria opinie.

ramanenjana, repetitii, alina usurelu

Ramanenjana, repetiții. Credit foto: Alina Ușurelu

Cum ai descoperit epidemiile de dans? Cum ai început cercetarea pentru această serie de spectacole?

Simona Deaconescu: Am început să citesc despre așa-numitele „epidemii de dans” sau „coreomanii”  în 2019, dar abia în 2020 m-am apucat serios de treabă. A fost o coincidență foarte mare, căci aveam deja stabilite din 2019 pentru 2020 două proiecte care abordau subiectul contaminării. Apoi, în martie 2020, a venit pandemia. În vara anului 2020, am primit o rezidență de la CNDB – Centrul Național al Dansului București în care am pus bazele primului docufiction performativ din seria destinată „epidemiilor de dans”. Spectacolul se numește „Coreomaniacii” și este bazat pe Epidemia de Dans din Strasbourg, din 1518, din distribuție făcând parte studenții Academiei de Dans și Performance din cadrul CNDB. „Coreomaniacii” a plecat apoi la Sofia, la Antistatic Festival for Dance and Performance, și anul acesta o să fie prezentat în România, Grecia, Croația și Slovenia.

Citind mai multe despre acest fenomen, am realizat că nu este unul izolat, găsind multe alte exemple în istorie. În Evul Mediu, în Europa, astfel de „dansuri în masă”, catalogate ca „boli contagioase” sau „posesiuni demonice”, s-au întâmplat în mod repetat între 1200 și 1600. Citind cartea „Choreomania: Dance and Disorder”, scrisă de teoreticiana și profesoara de studii performative Kelina Gotman, am descoperit „epidemiile de dans” din afara Europei – din Africa și America de Sud -, care s-au întâmplat în secolul al XIX-lea.

Astfel, în 2021, am început să documentez Ramanenjana din arhivele istorice accesibile online. Mi-am dat seama că este un fenomen complex, care a avut loc de mai multe ori, între 1863 și 1896, în Madagascar, în care mii de oameni au dansat cu o rezistență supranaturală, timp de câteva luni la rând, cu scopul de a transmite un mesaj puternic despre autonomie și independență. Tot în 2021, proiectul a fost selectat de coregrafa franceza Mathilde Monnier în cadrul programului „Forecast” din Berlin și am primit primul meu sprijin pentru a putea continua cercetarea, care implica și o deplasare în Madagascar, pentru a afla originea, contextul și istoria orală a Ramanenjana.

În urma documentării făcute în Madagascar, care a fost principala concluzie?

Simona Deaconescu: În Madagascar, am plecat în căutarea poveștii reale a Ramanenjana. Documentele de arhivă indicau fie o mișcare socială, chiar o revoluție prin dans, dar și o boală misterioasă care determină oamenii să danseze incontrolabil. Evident că am exclus varianta speculată de Biserica Creștină și anume că ar fi fost o posesiune demonică.

Însă, în Madagascar, am aflat că numele Ramanenjana înseamnă foarte multe lucruri, în funcție de contextul în care este folosit. De exemplu, poate să însemne „ceva care te face rigid”, lucru care indică o boală fizică sau spirituală, „ceva care te face puternic” sau „respect pentru cei care dansează tensionat”, lucru ce indică un ritual de afirmare a identității unei comunități. Ca ritual, Ramanenjana se plasează, la mijloc, între un ritual de vindecare (Bilo) și unul de transă (Tromba), având la bază o premoniție care apare în somn. Se pare că, în 1863, comunități întregi de malgași, provenind din diverse triburi, au primit un „tsindrimandry”, o premoniție comună de la strămoșii lor. Acest „tsindrimandry” cerea oamenilor să danseze pentru a transmite regelui Radama II un mesaj: să apere autonomia și independența țării în fața puterilor coloniale engleze și franceze. Animați de această premoniție, mii de oameni au dansat sub forma unui pelerinaj, timp de patru luni, începând din sudul țării și avansând, până în Antananarivo, capitala insulei. În seara de 12 spre 13 mai, regele Radama II a fost asasinat de oameni din anturajul său, iar Ramanenjana s-a oprit brusc. Cu toate că implicațiile activiste ale acestei „mișcări în masă” sunt destul de evidente, foarte mulți cercetători consideră Ramanenjana o afecțiune medicală, cauzată fie de malnutriție, fie de o descărcare electrică în creier, sau chiar de malarie ori gripă.

Cum ai colaborat cu Saranouffi și Monnier? Care a fost aportul lor?

Simona Deaconescu: La Gaby Saranouffi, coregrafă și activistă culturală malgașă, am ajuns prin Mathilde Monnier, una dintre cele mai importante coregrafe ale dansului contemporan. Mathilde Monnier mi-a fost mentor timp de un an și m-a îndrumat în acest proces. Pentru că aveam nevoie de un colaborator malgaș alături de care să dezvolt proiectul, Mathilde Monnier s-a gândit la Gaby Saranouffi și mi-a propus să am o primă întâlnire online cu ea. Între mine și Gaby a existat o compatibilitate de la prima discuție. Astfel, am ajuns ca, în vara anului 2021, să dezvoltăm un duet performativ filmat la distanță, ea fiind în Africa de Sud și eu în România.

În 2022, trebuia să ne întâlnim prima oară în Germania, la PACT Zollverein, unde aveam o rezidență artistică, după care în Antananarivo și apoi în București și Berlin. Dar Gaby a avut mari probleme cu obținerea documentelor de călătorie, așa că am continuat să lucrăm la distanță. Însă, chiar și în aceste condiții, Gaby m-a pus în legătură cu oameni excepționali din Madagascar, care mi-au povestit deschis despre importanța fenomenului Ramanenjana și care mi-au devenit prieteni pe parcursul deplasării mele în Antananarivo.

Mathilde Monnier m-a însoțit în tot acest proces, m-a sfătuit atunci când era în criză, m-a încurajat atunci când credeam că nu găsesc direcția lucrării și a fost alături de mine la Berlin, în ultimele zile înainte de premieră.

Cum ai ales dansatorii? În ce a constat pregătirea lor? Cât timp ați pregătit „Ramanenjana”?

Simona Deaconescu: Știam că vreau să lucrez cu Simona Dabija pentru că este o dansatoare cu care colaborez în majoritatea lucrărilor mele și care îmi înțelege foarte bine căutările. Maria Luiza Dimulescu a fost o descoperire plăcută anul trecut, când am lucrat împreună la instalația performativă „Izolare într-o serie de stări liminale” la /SAC @ MALMAISON. Haja Saranouffi este fratele lui Gaby Saranouffi, un dansator cu experiență din Madagascar.

Când am format echipa ne-am gândit să aducem împreună artiști cu vârste și experiențe diferite. De asemenea, aveam nevoie de performeri care să poată să vorbească în engleză și în franceză și să fie dispuși să călătorească mult și să investească intelectual și emoțional în proiect. Eram mai mult în căutare de parteneri de creație decât de interpreți. Cei trei performeri au ajuns să lege o prietenie strânsă și să se completeze reciproc pe scenă.

ramanenjana madagascar, tangala mamy

Ramanenjana, rezidență Madagascar. Credit foto: Tangala Mamy

Am început să lucrăm la spectacol în februarie 2022, în Essen, la PACT Zollverein. Apoi am călătorit pentru o lună în Antananarivo, unde am lucrat la Institutul Francez din Madagascar și la Goethe Zentrum Madagascar. În paralel, am mers la studioul de înregistrări al compozitorului Olombelo Ricky și am făcut interviuri cu persoane malgașe pentru a afla mai multe despre Ramanenjana. În a doua jumătate a lunii martie, ne-am întors în București, unde am lucrat pentru două săptămâni la CNDB. Atunci ni s-a alăturat și Mathilde Monnier, precum și producătorul german Freo Majer. După numai o zi de pauză, am plecat la Berlin, unde am pus spectacolul în scenă la Radialsystem timp de o săptămână și apoi am avut premiera, pe 9 aprilie. Pe 14 și 15 aprilie avem premiera în București, la CNDB, după care vom lua o pauză, până în toamnă, când vom pleca într-un turneu în cinci orașe din Africa.

„Ramanenjana” este un proiect complex, pentru care am avut nevoie de o echipă de dansatori disponibilă să riște și să experimenteze alături de mine și Gaby Saranouffi. Văzându-i performând pe scena de la Radialsystem și pe filmările realizate în cadrul proiectului m-am emoționat destul de tare, căci am realizat câtă pasiune și muncă au depus în acest proiect.

Datorită tuturor acestor colaboratori, „Ramanenjana” a ajuns să fie un spectacol cu o structură îndrăzneață, care spune în paralel două povești: cea a fenomenului istoric și cea a procesului de realizare a spectacolului. Îmi place acest format relaxat, pe alocuri amuzant, pentru că detensionează atmosfera și face loc informației istorice, o plasează într-un context prezent, al unor artiști în căutare de răspunsuri.

Ce implicație a avut decizia de a crea costumele prin tehnica upcycling?

Simona Deaconescu: Tehnica de upcycling este specifică liniei de costume create de scenografa Cristina Milea – „Șarlatan”. Am vrut să virăm spectacolul într-o zonă futuristă și să experimentăm cu materiale și culori. Experiența din Madagascar ne-a învățat că pe insulă totul se refolosește și am vrut să integrăm acest aspect în designul costumelor. Ele sunt în esență destul de minimale și au fost gândite astfel încât să fie o prelungire a limbajului gestual pe care-l explorăm în spectacol. Pe de altă parte, nu ne-am dorit neapărat să aducem motive africane la nivel de estetică. Spectacolul nu este inspirat din arta africană, ci face un statement asupra felului în care misionarii europeni au documentat fenomenul Ramanenjana.

„Ramanenjana” poate fi considerat, per ansamblu, un act artistic de tip manifest sau o aducere la cunoștință a unui fenomen uitat ori necunoscut?

Simona Deaconescu: Da, este un manifest pentru respectarea identității culturale a unui popor de o complexitate uimitoare. Sunt peste 18 etnii în Madagascar. Ele au învățat să trăiască în armonie, să creeze familii împreună, sunt comunități care împart aceleași valori, dar care-și respectă diferențele. Din păcate, Madagascarul a devenit forțat o colonie franceză în august 1896, an în care un nou episod Ramanenjana a avut loc.

Chiar dacă acest fenomen a fost conectat cu alte boli sau epidemii care se întâmplau în acel moment în Madagascar, la o simplă consultare a contextului istoric, devine destul de clar că Ramanenjana a fost o mișcare non-violentă de rezistență a poporului malgaș, prin dans și muzică. Pentru mine, coregrafa, aceste fenomene de „dans social în masă” sunt extrem de importante. Ele demonstrează că există exemple istorice concrete de evenimente performative, care au contestat o situație de criză politică.

Cred că este important ca noi să învățăm de la poporul malgaș metode de rezistență culturală și să le recunoaștem meritul, nu să le aruncăm în subsolul istoriei dansului ca evenimente obscure și exotice. În Madagascar, dansul și muzica fac parte din viața oamenilor, ele transformă comunități și ajută oamenii să-și exprime mulțumirile și nemulțumirile. În Europa, dansul a devenit un entertainment, câteodată de proastă calitate, sau un eveniment artistic de nișă, accesibil unui public specializat. Putem învăța de la artiștii și oamenii din Madagascar cum să recuperăm puterea dansului, ca parte organică a unei societăți, și să folosim această putere ca să ne facem viața mai frumoasă și mai plină de profunzime.

Are artistul, în general, menirea de a lua atitudine din punct de vedere socio-politic sau doar să semnaleze diverse fenomene, probleme?

Simona Deaconescu: Normal că are și artiștii și artistele fac asta în mod constant. Însă, nu cred că este de datoria noastră să schimbăm ceva la nivel de legislație sau strategie de dezvoltare socială. De asta există o clasă politică, plătită din bani publici, care trebuie să asculte care sunt nevoile și problemele societății și să le rezolve.

Din punctul meu de vedere, și în calitatea mea de artistă, mă simt responsabilă să reflect unele dintre întrebările care macină societatea de astăzi, prin lucrările mele. Dar, de multe ori, oamenii au impresia că artistul, dacă lansează o critică, trebuie să vină și cu soluția. Această atitudine prin care ți se spune că dacă adresezi o problemă trebuie să o și rezolvi împiedică mulți artiști să fie mai curajoși în abordările lor. Viața culturală a unei societății reflectă viața socială și politică. Arta, în special cea legată de corporalitate, se naște organic din realitate. Arta performativă, sub toate formele ei, chestionează prin intermediul imaginației și fanteziei artiștilor, ceea ce ar putea să însemne viitorul.

Ceea ce vreau să spun este că eu, ca artistă, nu vreau să fug de responsabilitatea de a chestiona prezentul și problemele actuale, dar nici nu trebuie să cad în capcana de a încerca să rezolv probleme care nu țin de competența mea.

Spui despre acest dans că a fost unul care a modificat ordinea socială, că e un subiect relevant și astăzi – conexiunea dintre artă, viața socială și ideea de epidemie. Care este mesajul principal care vreți să ajungă la spectator?

Simona Deaconescu: „Ramanenjana” este un spectacol deschis – lansează întrebări și încurajează publicul să-și formeze propria opinie. De aceea, am optat pentru o construcție de tip documentar, destul de rar folosită în dans.

Aș vrea ca publicul din Madagascar să trăiască satisfacția unei performance în care istoria lor orală este pusă deasupra istoriei mainstream, încropită de oameni cu agende politice absurde. Aș vrea ca publicul din Europa să ia contact cu un alt mod de gândire, cu o abordare a vieții diferită de cea pe care noi o experimentăm acum. Nu este obligatoriu să o adopte în viața de zi cu zi, ar fi chiar imposibil, cultura noastră de mii de ani nu ne-o permite. Dar, putem accepta că există milioane de oameni pentru care timpul și istoria se narează diferit și asta ne poate influența felul în care ne gândim azi la boală, la revoluție, la identitate.

A fost complicat pentru mine să mă plasez la mijloc, între două viziuni culturale diferite. Acest proiect mă obsedează și mă provoacă de doi ani. Am crezut că, ajunsă în Madagascar, voi trăi un șoc cultural, dar nu a fost așa. Am găsit multe viziuni comune cu artiștii cu care am vorbit și am lucrat. Olombelo Ricky, muzician și specialist în civilizația malgașă, mi-a spus într-un interviu pe care l-am inclus în spectacol că suntem cine suntem în pașaport, dar, dincolo de țara din care provenim, rămânem oameni și cultura este despre conexiunea umană, este oxigenul fără de care nu am putea să trăim împreună pe această planetă.

ramanenjana tournage chez olombelo ricky tangala mamy

Ramanenjana, filmare cu Olombelo Ricky. Credit foto: Tangala Mamy

Care va fi următoarea epidemie de dans pe care o vei pune în scenă? Ne poți spune mai multe despre acest performance?

Simona Deaconescu: Anul acesta, în august, voi pleca la Aachen, în Germania, să studiez „epidemia de dans din 1374”, care s-a răspândit în orașele de lângă râul Rin. Fac asta cu ajutorul unei burse de cercetare oferite de NRW Kultur Sekretariat Wuppertal, în cadrul programului „Dance Research NRW”. Practic, voi încerca să refac pelerinajul miilor de dansatori din 1374, mergând din oraș în oraș, timp de o lună, căutând în arhive și pe teren povestea din spatele istoriei bombastice, pe care o putem citi în motoarele de căutare internautice. Nu știu cum și când se va concretiza performativ această nouă cercetare, dar, toate proiectele mele încep cu o întrebare și apoi evoluează organic către o lucrare artistică. Rămâne de văzut, în anii ce vor urma, dacă această nouă investigație sa va transforma într-un performance.

Credit fotografie principală: Cristian Pascariu