Oamenii de știință au descoperit că albina pitică roșie a stabilit pentru prima dată o colonie în Europa. Albina, Apis florea, este originară din Asia, iar descoperirea sa a stârnit îngrijorare în rândul apicultorilor locali și al ecologiștilor, care se tem
„Ding Dong”, care investighează potențialul moștenirilor în prezent, e găzduită de Amzei Creative Corner în perioada 5 - 15 septembrie. Proiectul „Ding Dong” are ca scop popularizarea și promovarea unor demersuri, inițiative și proiecte locale care abordează tema patrimoniului incomod, contrastant,
Alpin Film Festival, cel mai mare eveniment cultural dedicat iubitorilor de munte, natură și aventură din România, va avea loc anul acesta în perioada 17 - 22 septembrie, în Brașov, și se va extinde în Predeal și Râșnov. Cea de-a noua
Nu te numeri printre profesioniști, dar te atrage ideea de a învăța despre tehnici de pictat, pentru că îți dorești să știi mai mult despre această sublimă ramură a artelor plastice, pentru a o practica inițial ca hobby? Dacă te
Cea de-a opta ediție a Combinat Open Doors e programată în 5 septembrie, de la ora 18:00 la 22:00, timp în care pot fi vizitate galerii și ateliere de artiști. Intrarea este gratuită. Galeriile care fac parte din programul expozițional sunt Sector
Expoziția artiștilor care au făcut parte din rezidența de la Balcic din acest an, intitulată „Balchik Art Residency”, este deschisă în perioada 2 septembrie - 27 septembrie, la Elite Art Gallery. Sunt reunite lucrări ale artiștilor Zinaida Capațîna, Sabina Drinceanu, Andreea
Curatorial recomandă pentru weekendul acesta trei noi expoziții deschise în galerii din București care abordează teme și medii diferite - de la monumente și transformarea lor în timp până la moștenirea lăsată de o familie de artiști basarabeni, de la
Un dublu portret Peter Paul Rubens - Anthony van Dyck realizat de artistul flamand din secolul al XVII-lea Erasmus Quellinus II a fost recuperat la patru decenii după ce a fost furat, iar recent a fost expus din nou la
Zece litografii semnate Salvador Dalí au fost descoperite într-un garaj din Londra, unde au fost depozitate timp de o jumătate de secol. Operele de artă, care au fost descoperite de un expert în licitații în timpul unei evaluări de rutină, ar
Cea de-a doua ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate are loc în 31 august și reunește obiective din 128 de localități în 31 de județe din țară. Proiectul organizat și derulat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România este unic