John Dickinson, Marina Kassianidou, Aitor Lajarin-Encina, Marius Lehene și Sarah McKenzie, artiști care trăiesc în vestul și sud-vestul Statelor Unite, sunt reuniți în expoziția „Locals Elsewhere/ Localnici în altă parte”, deschisă la Etaj artist run space din centrul Bucureștiului în
Expoziția „Arhitectură, semnificație și materiale de construcții” este vernisată în Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român în 23 iulie, la ora 15:00. Ea cuprinde tablouri realizate în timpul celor trei ediții ale atelierelor „Arta paielor - Tablouri cu paie
Turnul Alb al Bisericii fortificate Apold devine galerie de artă și găzduiește, în perioada 19 iulie - 30 septembrie, expoziția „În timp real” a artistului Teodor Zugravu. Expoziția face parte din proiectul Trans.Fort 3.0 al Asociației CasApold, care a transformat turnul
Muzeul Municipiului Bucureşti anunță expoziția „Grecii de peste mări. Ceramică cu figuri roșii din Etruria și Magna Grecia”, deschisă în 31 iulie, la ora 17:00, la Muzeul George Severeanu. După ce a fost prezentat publicului la Muzeul Național de Istorie a
Nouăsprezece artiste din 15 țări expun la Palatul Mogoșoaia în perioada 19 iulie - 10 august, într-o celebrare a solidarității feminine și a diversității culturale. „Gentle Cohesion”, curatoriată de artista Adriana Florea Băloiu, propune o incursiune vizuală în forța fragilității și
Veritabilă „Mona Lisa” a arhipelagului japonez, „Marele val”, o gravură rară și fragilă, a devenit o imagine emblematică în Europa în anii 1850. În spatele simplității aparente a capodoperei lui Katsushika Hokusai, care face parte din seria „Trente-six vues du mont
Lucrări ale artistului Theodor Pallady realizate începând cu anii '20 sunt expuse la Vila Catena din București până la finalul anului. Operele din colecția Avarte pot fi văzute în imobilul din str. Radu Calomfirescu nr. 15 joia și vinerea, de la ora
Lucrări semnate de pictori peisagiști români și europeni, valorificând patrimoniul artistic pe care îl deține Muzeul Național Cotroceni, sunt prezentate în Spațiile Medievale în perioada 23 iulie - 22 august. Expoziția cuprinde opere semnate de artiști precum Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian,
Muzeul Național de Artă Timișoara anunță expoziția „Mezzotinta”, referință în parcursul academic al studenților secției Grafică de la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Vernisajul e programat în 17 iulie 2025, ora 18:00, în Galeria
Pont Neuf, cel mai vechi pod din Paris, a fost transformat în urmă cu 40 de ani într-o monumentală operă de artă de artiștii Christo și Jeanne-Claude. Parisul va marca aniversarea „The Pont Neuf Wrapped” în toamnă, când o expoziție în