„The Cut Melon/ Le Melon entamé”, pictură din 1760 de Jean Siméon Chardin, a fost cumpărată de Muzeului de Artă Kimbell din Fort Worth (Texas), după ce anul trecut a încercat să îl achiziționeze într-o licitație din Franța. În iunie 2024,
Art Movements Foundation și Scemtovici & Benowitz Gallery anunță câștigătorii primei ediții a Premiului Art Movements Foundation pentru pictură emergentă „Emerging Me: Breaking the Ice”, competiție care a atras participarea a 118 artiști din România, Republica Moldova, Ungaria și Regatul
Patru alpiniști britanici au devenit primii care au escaladat Muntele Everest folosind gaz Xenon, ceea ce i-a ajutat să economisească câteva săptămâni de care alpiniștii au nevoie pentru a se obișnui cu altitudinile mari, a declarat un oficial al companiei
Cea de-a treia ediție a RAD Art Fair debutează în 22 mai, la CARO București, și, timp de patru zile, publicul poate vedea oferta a 28 de galerii din țară și străinătate, cu mai mult de 120 de artiști. Sunt
Agenția The Group, partener în România al Omnicom Group USA, împlinește 20 de ani de excelență profesională. Cu acest prilej, compania mulțumește pentru încredere tuturor Clienților și partenerilor care i-au însoțit pașii în ultimele decenii. „Am savurat în fiecare zi împlinirile
„e rosso non è il colore della mia voce”, solo show Paula Sgîndăr, e găzduit de Căminul Subcultural din Cluj-Napoca în perioada 23 - 29 mai. Curatoriată de Tudor Costin, expoziția vorbește despre zgomotul exterior și regăsirea spațiului sigur al liniștii
Cei mai mulți dintre colecționarii de artă români au vârste cuprinse între 45 și 54 de ani, cumpără în special lucrări de pictură, dețin în jur de douăzeci de piese și vizitează aproximativ două târguri de artă anual. Pentru mulți,
„Notes on an Abstract Dreamscape”, expoziție a designerului și artistului vizual Cristian Samfira, este deschisă la Galeria Creart timp de o lună, începând cu 22 mai. Curatoriată de Ana Daniela Sultana, expoziția face parte din circuitul evenimentelor satelit RDW Design GO!,
Expoziția „București. O stratigrafie în hărți și planuri” este vernisată la sediul Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi în seara de 21 mai. Proiectul este organizat de Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Național al Hărților și Cărții
Getty Villa va fi redeschisă în 27 iunie 2025 cu o expoziție amplă de artă și artefacte din epoca bronzului târziu din Grecia, potrivit unui anunț al instituției. Muzeul a fost închis în 7 ianuarie din cauza amenințării incendiilor din regiunea














