Spații de liniște, contemplare și conservare a comorilor prețioase, muzeele au o dimensiune sacră. Unii angajați ai acestor instituţii, fie paznici, femei de serviciu sau chiar responsabili cu colecțiile, au comis acte atât de scandaloase încât au ajuns pe prima
Nominalizările pentru premiile acordate de Academia americană de film (AMPAS) anul acesta au fost anunțate după ce ramurile profesionale ale forului au votat selecția. Dacă nominalizările sunt decise, în mare parte, de membrii fiecărei ramuri (de exemplu, regizorii selectează regizori), toți
Proiectul „Marea Neagră la plural – Compoziţii pentru ochiul sonor/ Black Seas – Scores for the Sonic Eye” al artiștilor Anca Benera și Arnold Estefán, care reprezintă România anul acesta la Bienala de Artă de la Veneția, cuprinde – în Pavilionul
Ai Weiwei, artist și activist de origine chineză, a salvat în 2019 dintr-o fabrică britanică închisă 30 de tone de nasturi, iar șapte ani mai târziu el va prezenta opere monumentale care confruntă istoria imperială și capitalismul industrial realizate din
O pictură murală realizată de Leonardo da Vinci în Sala delle Asse a Palazzo Sforza din Milano este prezentată public cinci săptămâni în timpul Jocurilor Olimpice de la Milano 2026. În curs de restaurare, picura poate fi văzută între 7 februarie
Dorothy Waugh (1896 - 1996), designerul care a creat primele afișe ale parcurilor naționale americane, a definit aspectul posterelor din era New Deal și a contribuit la formarea identității vizuale a Americii. Designer modernist de pionierat este subiectul primei sale expoziții
Mâini care arată calea: cercetătorii au descoperit în Indonezia cel mai vechi exemplu de artă rupestră din lume, vechi de 67.800 de ani, o nouă pistă de reflecție asupra rutelor de migrație ale omului modern. Aceste comori arheologice se află pe
Centro de Arte Reina Sofía din Madrid a fost inaugurat în primăvara lui 1986. Instalat într-un fost spital din secolul al XVIII-lea, în apropiere de Muzeul Prado, acest nou centru de artă spaniol a devenit, ulterior, muzeu național de artă
„Estetica idolilor mei”, expoziție cu lucrări de pictură semnate Oana Savin, este găzduită de Sala Irina Nicolau de la Muzeul Național al Țăranului Român în perioada 28 ianuarie - 22 februarie. Expoziția aduce în fața privitorului, printr-o cromatică puternică, primară, și
Lucrări de artă ale lui Michael Jackson, rar prezentate public, vor fi expuse într-un muzeu itinerant care își va face debutul, spre finalul anului, în Monaco. Jermaine Jackson, frate al cântărețului, a dezvăluit în decembrie trecut planurile de a lansa un

