Alexandru Țipoia și George Tzipoia, în expoziție la București
Artiștii plastici Alexandru Țipoia (1914 – 1993) și George Tzipoia (n. 1945), tată și fiu, sunt protagoniștii unei expoziții deschise la Galeriile de Artă ale Academiei Române în perioada 3 – 20 aprilie.
„La porțile sacrului. Documente ale existenței” se înscrie în seria evenimentelor dedicate împlinirii a 160 de ani de la fondarea Academiei Române. Este un proiect științific și curatorial de A. H. Marinescu, de la Institutul de Sociologie al Academiei Române.
Vernisajul din 3 aprilie, ora 17:00, are loc și în prezența lui George Tzipoia, care are și calitatea de fondator al Fundației Țipoia & Tzipoia și al Casei Memoriale – Muzeu „Pictor Alexandru Țipoia”.
În 17 aprilie, de la ora 17:00, autoarea și realizatoarea de programe de televiziune Marilena Rotaru va prezenta filmul documentar „Țipoia & Tzipoia. Rezistența prin cultură”.
Expoziția poate fi vizitată la Galeriile de Artă ale Academiei Române (Calea Rahovei 176/ Calea 13 Septembrie 13) de luni până duminică, între orele 10:00 și 18:00.
Despre Alexandru Țipoia și George Tzipoia
Pictorul Alexandru Țipoia (1914 – 1993) se impune în cultura română ca una dintre figurile esențiale ale artei secolului XX, articulând un limbaj plastic de rafinament intelectual, în care rigoarea construcției formale, sensul profund al simbolicului și o sensibilitate discret metafizică configurează o operă ce depășește registrul descriptiv, devenind meditație asupra timpului, memoriei și identității. Format în spiritul marilor școli interbelice, dar traversând istoria traumatică a comunismului, artistul își asuma lucid destinul creator într-un context de marginalizare instituțională, transformând izolarea într-un spațiu de creație coerent și autonom, în care estetica disciplinei vizuale se îmbină cu o etică a fidelității față de valoare și tradiție.
George Tzipoia (n. 1945), fiu al pictorului Alexandru Tipoia, s-a afirmat în cultura română și europeană ca un artist de profunzime intelectuală și sensibilitate modernă, a cărui operă explorează zonele liminale dintre memorie, identitate și transcendență artistică. Format într-un context cultural marcat de rupturi istorice și exil, George Tzipoia dezvoltă un limbaj plastic propriu, complex, în care disciplina desenului, rigoarea compozițională și subtilitatea cromatică se conjugă cu reflecția asupra istoriei personale și colective, transformând experiența biografică în materie estetică și reflecție culturală.
