Andreja Kulunčić, memorii artistice ale Războiului Rece, la București
Artista croată Andreja Kulunčić expune la Galeria Anca Poterașu în perioada 17 decembrie – 26 ianuarie, timp în care susține și o serie de evenimente.
„Ați trădat partidul tocmai când ar fi trebuit să-l ajutați”, curatoriată de Irena Bekić și Anca Mihuleț, este vernisată în 17 decembrie, la ora 19:00.
Vernisajul e precedat, de la ora 15:00, de un atelier coordonat de Andreja Kulunčić dedicat modelării figurinelor de lut care vor deveni parte din anti-monumentul integrat în expoziția personală a artistei de la Muzeul Național de Artă Contemporană din Zagreb, programată pentru anul viitor.
La ora 17:00 va avea loc discuția dintre istoricul Claudia-Florentina Dobre și antropologul Renata Jambrešić Kirin pe tema „Disconfortului de a fi o prizonieră. Cazurile Iugoslaviei și României”.
În ziua imediat următoare vernisajului, începând cu ora 15:00, Andreja Kulunčić susține un alt atelier de modelaj. De la ora 17:00, are loc o sesiune de citit, în limba engleză, pornind de la texte teoretice folosite pentru pregătirea proiectului.
Expoziția „Ați trădat partidul tocmai când ar fi trebuit să-l ajutați” este parte a proiectului „Urme (in)vizibile. Memorii artistice ale Războiului Rece”, inițiat de Documenta din Zagreb și organizat împreună cu Asociația Română pentru Artă Contemporană din București, Blockfrei din Viena și Memorialul Bautzner Straße din Dresda. Proiectul își propune să implice artiști, cercetători, educatori, organe legislative și cetățeni într-un proces de reflectare, conservare și discutare a patrimoniului cultural european, concentrându-se asupra siturilor istorice neglijate din epoca Războiului Rece.
Despre Andreja Kulunčić
Andreja Kulunčić este artistă vizuală și locuiește la Zagreb. Predă la Departamentul de New Media al Academiei de Arte Frumoase din Zagreb.
Practica ei artistică se bazează pe explorarea unor noi modele de sociabilitate și situații de comunicare, pe un interes pentru temele angajate social, cât și pe angajamentul față de diferite categorii de public și colaborarea în cadrul unor proiecte colective. Ea își creează propriile rețele interdisciplinare, văzând munca artistică ca pe o cercetare, un proces de cooperare și auto-organizare.
Lucrările sale au fost prezentate în expoziții internaționale de anvergură, precum: Documenta 11 (Kassel); Manifesta 4 (Frankfurt/Main); Bienala de la Istanbul, ediția a 8-a; Bienala de la Liverpool, ediția a 4-a; Trienala-India (New Delhi). Proiectele Andrejei Kulunčić au fost incluse în numeroase expoziții colective organizate în muzee, printre care: Muzeul de Artă Americană Whitney (New York); PS1 (New York); Muzeul Universitar de Artă Contemporană – MUAC (Mexico City); Palais de Tokyo (Paris); Muzeul de Artă Modernă din Saint-Etienne etc. Expoziții individuale ale artistei au fost găzduite de: Muzeul Universitar de Artă Contemporană – MUAC (Mexico City); Muzeul Jorge B. Vargas (Manila); Galeria Modernă (Podgorica); Museo Madre (Napoli); Muzeul de Artă Modernă și Contemporană din Rijeka.