Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Apel pentru propuneri expoziţionale create de artişti care au „al doilea job” în domeniul cultural
open call

Apel pentru propuneri expoziţionale create de artişti care au „al doilea job” în domeniul cultural

Matca Artspace a deschis un apel pentru propuneri expoziționale adresat artiștilor și artistelor din România care se dedică în mod constant unor activități paralele muncii lor principale.

Iniţiativa este dedicată artiștilor-curatori, artiștilor-coordonatori de spații de artă sau inițiative, sau oricărui alt artist sau oricăror artiste care se ocupă în mod activ de alte tipuri de muncă în sectorul cultural independent – de la management la publicații, de la activism la mediere.

„După doi ani de pandemie, într-un timp în care este incert dacă ne aflăm sau nu în regresie, explorăm o latură mai sensibilă a actului de a crea – îndemnăm artiștii la auto-reflecție și îi invităm să răspundă unei teme care investighează momentele de cumpănă ale profesiei – dar și forța și motivația ce stau în spatele continuității. Din acest punct, am dori să deschidem un dialog despre momentul prezent, și ce anume ne alimentează să continuăm acest drum în ciuda eșecurilor, sau chiar în ciuda faptului că profesia de artist nu este în mod necesar una care să garanteze stabilitate”, spun organizatorii.

Spiritul de adaptare – subiectul expoziţiei

Demersul caută să de-romantizeze statutul de artist boem și să îi revendice munca și implicarea depuse de către cei activi în domeniu. „Dorim să aflăm cum se adaptează artiștii și artistele la stresul provocat de instabilitate și nesiguranță – două caracteristici care definesc din nefericire sectorul artistic și cultural, care în acești ultimi doi ani au fost resimțite mai acut”, adaugă iniţatorii proiectului.

În final, va fi organizată o expoziție de grup -ce va avea loc în a doua jumătate a lunii septembrie – care să reflecte felul în care se revendică artiștii aplicanți ca identitate sau statut din această perspectivă de a activa sub mai multe roluri pe scena culturală din România.

Este încurajată astfel o poziție critică și responsivă la tema prezentată, neexistând nici un fel de constrângere privind mediul de exprimare propus, care poate varia, de la desen la pictură, obiect, fotografie, sculptură, text, intervenție, sunet, video, performance, acțiune, publicație etc.

Cei care vor să participe trebuie să aibă experiență de minim un an în domeniul paralel profesiei de artist și o bună cunoaștere a scenei de artă românești contemporane sau a condițiilor de lucru în sectorul independent şi o propunere de lucrare care nu a mai fost expusă până acum.

De asemenea, trebuie să trimită un CV sau o scurtă biografie şi o propunere de lucrare şi motivaţia. Opțional mai poate fi trimis un portofoliu care sa includă lucrări reprezentative.

Aplicațiile se vor trimite pe adresa 𝘮𝘢𝘵𝘤𝘢𝘢𝘳𝘵𝘴𝘱𝘢𝘤𝘦𝘤𝘢𝘭𝘭@𝘨𝘮𝘢𝘪𝘭.𝘤𝘰𝘮 până pe data de 8 august. Rezultatele selecţiei vor fi comunicate până pe 15 august, iar persoana selectată va avea la dispoziție o lună pentru realizarea lucrării propuse. Participarea în expoziție va fi remunerată.

Credit foto: Facebook/Matca Artspace