Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Artă bucovineană, la Muzeul Național al Țăranului Român
bucharest,,romania,,21,august,2021, ,the,building,of,the

Artă bucovineană, la Muzeul Național al Țăranului Român

Expoziția „Traian Postolache. Drumul spre lumină” este vernisată în Sala Tancred Bănățeanu în 11 martie, la ora 17:00.

Organizată de Muzeul Național al Bucovinei, expoziția are loc la împlinirea unui deceniu de la decesul pictorului Traian Postolache, artist bucovinean pentru care spațiul religios, coroborat cu solide lecturi esoterice, a reprezentat una dintre sursele constante de inspirație. Deși mai puțin cunoscut publicului, el rămâne una dintre cele mai profunde voci plastice bucovinene.
Expoziția oferă publicului ocazia de a descoperi universul artistic al unui creator autentic, în ale cărui căutări spirituale mulți se pot regăsi.

Născut la Rădăuți, la 7 septembrie 1953, artistul a urmat cursurile Facultății de Arte Plastice din Iași, la clasa profesorului Ion Neagoe (1975 – 1979). A devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România în anul 1990. A activat ca designer industrial (1979 – 1990), bibliotecar la Biblioteca Municipală Rădăuți și muzeograf (1995 – 1999), fiind ulterior director al Muzeului de Etnografie „Samuil și Eugenia Ioneț” din Rădăuți (1999 – 2008). Este fondatorul Galeriei de Artă din Rădăuți.

A avut expoziții personale la București (1981, 1983, 1987, 1988, 1990), Rădăuți (1985, 1991, 1995, 2000, 2001) și Suceava (1998, 2005, 2009). A participat la expozițiile anuale ale Cenaclului U.A.P. Suceava (1978, 1981 – 1988, 1990), precum și la numeroase expoziții de grup, în țară și în străinătate: Cernăuți (1984), Tokyo (1990), Chicago și Washington (1998, 1999). A fost distins cu Premiul Special al Juriului (1992) și Premiul III la Festivalul Național „Voronețiana” (1994). Lucrările lui se regăsesc în colecții muzeale și particulare.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 11 martie – 5 aprilie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00, în Sala Tancred Bănățeanu a Muzeului Național al Țăranului Român.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.