
Artă plastică și decorativă, la Scemtovici & Benowitz Gallery
O expoziție colectivă de artă plastică și decorativă este prezentată de Scemtovici & Benowitz Gallery în perioada 24 octombrie – 2 noiembrie.
Intitulată „merge,”, expoziția este curatoriată de Ecaterina Scemtovici și propune o selecție de lucrări de pictură, sculptură, fotografie, instalație și obiecte de artă textilă.
Expoziția reunește artiștii: Anca Bârjovanu, Alina Bobeică, Robert Catrina, Lena Ciobanu, Ana Maria Dranga, Luca Florian, Anne Ivan, Anna Laza, Irina Marinescu, Tudor Necula, Ana Popa, Alexandru Ranga, Andreea Rechițean, Theresa Roxburgh, Darya Uğur Eroğlu.
„Odată ce proprietatea individuală atinge exteriorul, aceasta se adaptează interiorului și se orientează din nou spre în afară. Umbra fiecărei persoane se proiectează în exterior, calculează și poartă cu sine punctul privilegiat — punctul în care lumina devine perfectă. Expoziția «merge,» explorează dinamica spațiului și a identității raportate la lumină și non-lumină. Instalația din cărămidă reprezintă un spațiu neutru menit să redea relația dintre lucrările de artă și toposul care le găzduiește.
Traseul expozițional subliniază momente sau amintiri din cotidian—fragmente vizuale arhivate de memorie, din viața de zi cu zi a omului. Exteriorul pătrunde treptat în confortul interior, în intimitate. Conexiunea dintre lumea formală și lumea din care provin materialele obiectelor expuse—pâmânt, rădăcini și bulbi, fibre textile, metale, marmură—devine pe deplin inteligibilă la finalul parcursului, prin contactul vizual cu fiecare obiect. Astfel, drumul semnifică o căutare prin care atingerea virtuală a obiectelor din exterior influențează interiorul.
Această logică a constructului generează o dinamică în care componentele marginale sunt deplasate spre exterior, în timp ce privitorul este atras între elementele expuse — constructul expozițional îmbracă, practic, corpul privitorului. Astfel, elementele alogene, străine corpului uman, devin părți ale corpului. Expoziția este concepută ca un joc desfășurat între paranteze—într-un spațiu în care valoarea materială extrinsecă și identitatea umană intrinsecă se amplifică reciproc”, spune Ecaterina Scemtovici, curator.
Expoziția poate fi vizitată în zilele de vineri și sâmbătă, între orele 14:00 și 19:00, iar duminica, între 12:00 și 16:00.









