Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Artă românească, la viennacontemporary 2022
viennacontemporary 2022

Artă românească, la viennacontemporary 2022

Galeria Sandwich și Basic Projects reprezintă România anul acesta la viennacontemporary, unul dintre cele mai importante târguri internaţionale de artă contemporană din Austria.

Evenimentul va avea loc în perioada 8 – 11 septembrie, la Kursalon din capitala austriacă, unde vor fi prezentate lucrări de artă vizuală aparţinând tuturor formelor de expresie: pictură, sculptură, fotografie, desen, instalaţie, new media.

viennacontemporary este un loc de întâlnire pentru vizitatori, artişti, curatori, colecţionari şi proprietari de galerii. Ediția 2022 are ca temă centrală fenomenul digitalizării și modul în care tehnologia influențează umanitatea, potrivit rkiwien.at.

La această ediție a viennacontemporary vor participa 70 galerii naționale și internaționale, atât la târg, cât şi la evenimentele conexe – performance (ZONE 1), concerte, tururi ghidate, conferinţe, discuţii, programe educaționale.

Artiste române, la viennacontemporary 2022

Proiectul expozițional prezentat de Galeria Sandwich, „Alternative Recurrences”, arată un dialog sensibil între două artiste emergente – Nicoleta Mureș (România) și Diana Khalilova (Ucraina). Scopul proiectului este de a investiga abordări critice asupra vieții contemporane accelerate, haotice.

Basic Projects se află la prima participare în cadrul unui târg de profil, la doar două luni de la lansarea publică a platformei la Timișoara prin expoziția „What Matters to Us (Today)/ Ceea ce contează pentru noi (astăzi)”, curator Alina Șerban, un prim episod dintr-o serie de expoziții ce-și propune să realizeze o cercetare și o radiografiere (in progress) a celor mai recente narațiuni artistice contemporane, așa cum sunt ele articulate și scrise astăzi de artiștii din România, unii dintre ei aflați la începutul carierei, alții parcurgând deja etape importante în definirea propriilor direcții și practici artistice. Propunerea de la viennacontemporary continuă interesul platformei de a expune și de a investiga motivațiile și tipul de gândire vizuală care se configurează în cadrele unor realități contradictorii astăzi. Artiste invitate sunt Virginia Toma, Vladiana Ghiulvessi și Adela Giurgiu.

Spațiul Sandwich este un atelier creat de artiști în anul 2016, devenind galerie începând cu 2019. Este axată pe producerea de lucrări site-specifice, atât ale artiștilor români, cât și a celor internaționali, având o relație puternică cu comunitatea artistică din Beijing. Galeria Sandwich este condusă de artiștii Alexandru Niculescu, Daniela Palimariu și Cristian Raduta și a fost co-fondată împreună cu Silviu Lixandru.

Basic Projects este o platformă de promovare și expunere a artei contemporane din România, inițiată și concepută de Andrei Jecza și Alina Șerban, parte a Galeriei Jecza din Timișoara. Basic Projects are ca obiective promovarea internațională a tinerilor artiști din România, facilitarea contactelor cu profesioniști din zona culturală, prezentarea acestora în contexte instituționale de profil. Pe de altă parte, prin Basic Projects se dorește identificarea unor zone de cercetare artistică specifice artei românești contemporane, aducând în prim-plan preocupări, teme și reflecții care se regăsesc la nivelul limbajul și formelor de manifestare alese de artiști. Interesul platformei este de a urmări felul în care propunerile artistice sunt cuplate în mod direct cu peisajul cotidian, cu experiențe individuale și cu procese ce țin de mentalul/ istoria colectivă.