Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Artista sârbă Jana Danilović, un nou mural în București
jana danilovic x bsbsa street art in bucharest

Artista sârbă Jana Danilović, un nou mural în București

Artista sârbă Jana Danilović a realizat un mural în București, parte din proiectul BSBSA (Belgrade Sofia Bucharest Street Art), care se derulează în trei țări în perioada octombrie 2023 – octombrie 2027. El cuprinde șase intervenții în spații publice, workshop-uri, artist-talks, tururi ghidate și trei expoziții.

Prima intervenție artistică din serie e creată de Jana Danilović și găzduită de Asociația de proprietari de la adresa Șoseaua Iancului nr. 1 (sector 2, București).

Lucrarea ocupă o suprafață de 144 metri pătrați și integrează unele dintre motivele preferate ale artistei, care aduc în prim plan și invită trecătorii la un dialog vizual despre protecția naturii în oraș reprezentată prin păsări și beneficiile unui oraș care poate fi explorat utilizând bicicleta ca mijloc de transport. Diferitele motive, realizate cu șabloane din carton tăiate manual, fac trimitere către diferitele texturi ale orașului București, care îi dau un caracter unic.

jana danilovic x bsbsa street art in bucharest 1

Jana Danilović @ BSBSA

„Străzile au fost mereu, pentru mine, mult mai interesante decât studioul, pentru că sunt în continuă schimbare. Pentru mine, străzile sunt spații ale libertății”, spune artista Jana Danilović. „Designul pe care l-am propus pentru București este o referire la arta stradală românească. Cât privește motivele, am folosit unele preferate de mine – vrăbii și cicliști”. Atrasă de revitalizarea anumitor spații publice prin artă, ea consideră arta stradală românească „interesantă, diversă și puternică”.

jana danilovic x bsbsa street art in bucharest 2

Jana Danilović @ BSBSA

jana danilovic x bsbsa street art in bucharest 3

Jana Danilović @ BSBSA

BSBSA (Belgrade Sofia Bucharest Street Art) prezintă practici moderne de artă în spațiul public din Bulgaria, Serbia și România, cu misiunea de a stimula crearea și circulația artei europene în Peninsula Balcanică. Pentru a realiza acest lucru, proiectul reunește artiști din medii diverse. Colaborând pentru realizarea unor instalații de artă, aceștia redefinesc spații publice din Bulgaria, România și Serbia.

Proiectul Small Scale Cooperation Creative Europe 101131802 – BSBSA este co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, în cadrul apelului pentru proiecte CREA-CULT-2023-COOP.