Artiști ascunși în propriile picturi

Artiștii pictează de sute de ani portrete și personaje, iar la jumătatea secolului XV a început o tradiție – inserarea autoportretelor în reprezentările altor subiecți, contemporani sau istorici.

Privite cu atenție, în aceste picturi pot fi remarcate figuri reflectate în diverse suprafețe, iar unele sunt introduse în scene care au avut loc cu mult înainte ca artistul să existe. Alteori, aceste inserții sunt mesaje subtile ale artistului.

Jan van Eyck, „Portretul soților Arnolfini” (1434)

Unul dintre cele mai cunoscute exemple este „Portretul soților Arnolfini”, aflat la National Gallery din Londra. Pe lângă Giovanni di Nicolao di Arnolfini, un negustor italian care lucra în Bruges, și soția lui, a cărei identitate este incertă, pot f văzuți doi bărbați în oglinda convexă din centrul tabloului. În plus, unul dintre ei ridică mâna în semn de salut și poartă un chaperon roșu, o pălărie la modă asemănătoare unui turban, care sugerează că este aceeași persoană cu bărbatul care purta același veșmânt în ceea ce este cel mai probabil autoportretul din 1433 care a inaugurat genul.

Sandro Botticelli, „Adorația magilor” (1475)

Lucrarea creată de maestrul Renașterii italiene Sandro Botticelli pentru a decora o capelă din Florența prezintă scena biblică în care trei regi magi îl întâmpină pe nou-născutul Hristos. Aceasta a fost o scenă populară în rândul artiștilor. În acest caz, cuprinde membri proeminenți ai familiei Medici, precum și cel care a comandat lucrarea, Gaspare di Zanobi del Lama, într-o robă albastră cu părul alb, în dreapta, privind spre privitor. Artistul însuși stă în extrema dreaptă a tabloului, purtând o mantie maro-aurie, privind de asemenea spre privitor.

Rafael, „Școala din Atena” (1509-1511)

Fresca lui Rafael înfățișează o adunare de filosofi antici, matematicieni, oameni de știință și alți asemenea, Aristotel și Platon ocupând un loc de cinste în centru. Sunt prezente și figuri precum Arhimede, Heraclit, Socrate și Zarathustra. Artistul însuși, privindu-l pe observator, se află alături de matematicianul, astronomul și geograful Ptolemeu.

Diego Velázquez, „Las Meninas” (1656)

Considerată una dintre marile capodopere ale artei europene, această pânză grandioasă, înaltă de 3 metri, este interpretarea lui Diego Velázquez a infantei Margareta Tereza, în vârstă de 5 ani, fiica regelui Felipe al IV-lea al Spaniei, și a anturajului ei.

În centrul „Las Meninas”, Velázquez însuși stă în picioare, cu pensula și paleta în mână, în timp ce lucrează la o pânză foarte mare, care este orientată în direcția opusă privitorului. Mai departe, o oglindă arată două figuri care e posibil să fie regele și regina, care stau în aceeași poziție cu privitorul, sau posibil reprezentând două figuri care apar pe pânza la care lucrează Velázquez.

Istoricii de artă au presupus că Velázquez pleda pentru un statut ridicat al artiștilor. La acea vreme era dezbătut dacă pictura era una dintre artele liberale sau pur și simplu o artă mecanică, iar artistul ar fi avut o poziție clară.

Jacques-Louis David, „Încoronarea împăratului Napoleon I” (1806 – 1807)

Napoleon Bonaparte s-a încoronat împărat al unei mari părți a Europei continentale la Catedrala Notre Dame din Paris, în fața a 20.000 de persoane. Printre acestea se aflau înalți demnitari internaționali, inclusiv membri ai familiei regale, miniștri și ambasadori, precum și Papa Pius al VII-lea. Papa urma să așeze coroana pe capul lui Napoleon, dar, reflectând îndrăzneala liderului, Napoleon a preluat-o și s-a încoronat singur. În ciuda titlului tabloului, lucrarea îl arată de fapt încoronând-o pe împărăteasa Josephine.

Ascuns într-un balcon, artistul schițează scena. Tabloul de 10 metri lățime a făcut atâta vâlvă încât pictorul Louis Léopold Boilly a creat chiar un tablou cu publicul care privește pânză la Luvru, unde se află acum.

Henri de Toulouse-Lautrec, „Au Moulin Rouge” (1892 – 1895)

Dintre exemplele ceva mai recente, „Au Moulin Rouge” a lui Toulouse-Lautrec redă legendarul club de noapte Moulin Rouge care a prosperat în timpul Belle Époque, perioada dintre Războiul franco-prusac și Primul Război Mondial. Artiști, muncitori, oameni de afaceri și turiști veneau în cartierul Montmartre pentru a vedea scene precum dansul can-can, care s-a născut aici, precum și nenumărate spectacole inovatoare, unele dintre ele considerate scandaloase.

Henri de Toulouse-Lautrec a creat afișe celebre pentru club, iar în această lucrare apare și el, ca figura mică din centrul fundalului, însoțit de vărul său, medicul Gabriel Tapié de Céleyran.