Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Artiștii Mircea Modreanu și Beniamin Popescu expun la Annart Gallery
time travel

Artiștii Mircea Modreanu și Beniamin Popescu expun la Annart Gallery

Artiștii Mircea Modreanu și Beniamin Popescu expun la Annart Gallery din București în perioada 8 septembrie – 29 octombrie 2022.

Lucrările lor vor fi expuse sub titlul „Time Travel”, iar curator este Călina Coman.

Practici artistice în opoziție, dar care apar echilibrate, „Time Travel” nu definește un concept prețios și complex legat de noțiunea de timp, și nici nu aspiră să dezlege profunzimea surselor de inspirație ale lucrărilor. În schimb, sprijină selecția de lucrări și alăturarea celor doi artiști.

Curatorul explică: „Mircea Modreanu pornește de la fotografiile făcute ramelor din Muzeul Luvru. Decizia de a trata rama ca obiect de sine stătător, primordial, și ulterior transpunerea sa într-un meta-cadru, constituie instinctul contemporan de izolare și exploatare a obiectului artistic. Procesul discret de transfer al imaginii pe suportul unui material dur (ipsos) și limitarea sa de un cadru de lemn, frust, redă familiaritatea unei atitudini actuale. (…) Mult mai pregnantă este cronologia formării și deformării în cadrul lucrărilor lui Beniamin Popescu. Antinomia formulată în structurile sale pornește din intenția de a construi desfășurarea dublului scenariu al existenței unui sit arheologic – de la origine la contextualizarea contemporană a componentelor topografice dintr-un trecut istoric. (…) Materialele din care alcătuiește diversele istorii antropogeografice rezidă în duritatea compozițională. Forma și culoarea, pe de-o parte, structura metalică, pe de alta, își dispută supremația într-o inevitabilă pornire de a-și înțelege tendințele”.

Vernisajul este programat pentru 8 septembrie, între orele 18:00 și 20:00. Expoziția este deschisă, cu intrare liberă, până pe 29 octombrie 2022, de marți până vineri, între orele 13:00 și 19:00, și sâmbăta, între orele 11:00 și 16:00. Fondul de lucrări al expoziției este disponibil pentru vânzare prin galeria AnnArt.

Cine este Beniamin Popescu

Beniamin Popescu (n. 1989) este un artist vizual din București care încorporează pictura sculpturală în practica lui artistică recentă. Lucrările lui sunt o explorare a texturii și formei ce amintesc de structurile clădirilor dintr-un sit arheologic. Fie că este spațiu de locuit, sau un monument vechi, lucrările lui examinează conceptul de clădire, de spațiu în continuă tranziție, unde progresul și regresul se întâlnesc.

Cine este Mircea Modreanu

Mircea Modreanu (n. 1989) este artist vizual, manager de proiecte culturale și galerist. A urmat cursurile Facultății de Arte Plastice din cadrul UAD Cluj și, imediat după finalizarea licenței, și-a reconfigurat traseul către București. În 2014, a terminat masterul la departamentul de grafică al UNArte și, un an mai târziu, a înființat un ONG, reprezentând debutul său ca manager de proiecte culturale. Din 2018, de când a luat naștere proiectul E T A J artist-run space, a organizat expoziții în spațiul din București, de pe strada George Enescu 43, unde a avut până în prezent peste 200 de artiști invitați. În perioada de carantină din pandemie, ca formă de documentare și arhivare, a început să filmeze interviuri cu artiștii pe care le-a urcat pe canalul de youtube ETAJ TV; este coordonatorul Revistei E T A J, o publicație lansată din dorința de a promova arta contemporană și artiștii locali.