Brâncuși – Teorii și mărturii despre „Ecorșeu”

„Ecorșeu”, realizată în perioada 1901 – 1902 de Constantin Brâncuși (19 februarie 1876, Hobița – 16 martie 1957, Paris) sub îndrumarea doctorului Dimitrie Gerota și a altor doi profesori universitari, este o operă de tinerețe care demonstrează două direcții de creație. Abordează corpul uman din perspectiva artistică şi din cea anatomică.

Prof. univ. Cristian Velescu de la Universitatea Națională de Arte din București pune lucrarea în comparație cu cultura clasică și vorbește despre amprentele pe care „Ecorșeul” le-a lăsat în creația de maturitate a sculptorului, apelând la surse ca scrierile biografice ale artistului și fragmente biografice redactate de apropiați ai lui, care au scris sub directa sa îndrumare, precum compozitorul Marcel Mihalovici și poetul și eseistul Tristan Tzara; textele scrise de apropiați cărora el li s-a destăinuit, precum Vasile Georgescu Paleolog, dar și ale executorilor lui testamentari – Natalia Dumitresco și Alexandru Istrati. Acestea sunt considerate izvoare de primă mână. O altă sursă este mărturia artistului Francisc Șirato (coleg cu Brâncuși la Școala de Arte Frumoase din București) redată de sculptorul Oscar Han în cartea sa „Dălți și pensule”.

Amprenta „Ecorșeului” este identificată – oricât de șters – în creația brâncușiană percepută ca ansamblu. Apare în operele figurative proprii perioadei rodiniene, spune Velescu într-un simpozion la Academia Română, dar și în cele care au urmat. Amprenta trebuie căutată și în operele considerate abstracte ale lui Brâncuși, pe care el refuza să le categorisească așa. El spunea: „Nebuni sunt cei ce consideră lucrările mele abstracte. Ceea ce ei gândesc că e abstract e tot ce poate fi mai realist, căci realul nu înseamnă forma exterioară, ci ideea, esența lucrurilor”.

De la această afirmație, „considerăm că amprenta pe care «Ecorșeu» a adâncit-o în opera sculptorului are o dublă natură: corelativă realismului formei exterioare, dar și realismului de natură platoniciană”. Platon spunea că adevărata realitate se află dincolo de forma sensibilă și trebuie căutată în idei.

Mărturia lui Paleolog

Mărturia lui Paleolog contribuie la reconstituirea în amănunt a procesului de creație. El atrage atenția asupra obiectivului imediat al realizării „Ecorșeului” – urma să servească drept material didactic profesorului Dimitrie Gerota, care a avut și inițiativa.

Paleolog a scris, având informații de la Brâncuși, că, din momentul inițierii, „Ecorșeu” a primit statutul de operă colectivă. În proiect au fost implicați și rectorul Școlii de Arte Frumoase, pictorul George Demetrescu Mirea, și profesorul de geometrie estetică Dimitrie Atanasiu.

În timpul ședințelor de disecție, relatează Velescu, sistemul muscular al ființei umane nu urma să fie reprodus pur și simplu, ci inserat unei structuri clasice oferită de o structură celebră al cărei mulaj în ghips se afla în inventarul Școlii de Arte Frumoase. La acea vreme, au fost amintite două reproduceri după opere antice – „Doryphoros” a lui Policlet și „Antinous”. Este considerat acum că ambele puteau fi reper. Părerile celor care lucrau la „Ecorșeu” erau însă împărțite. Aparent, Gerota a decis în ce formă să fie inclus sistemul muscular uman – aceea a lui Antinous.

„Ecorșeu” depășește stadiul de material didactic. S-a dovedit a fi o operă de sinteză, „aptă a modela, într-un viiitor îndepărtat, stilistica artei brâncușiene”, expune Velescu.

Paleolog a mai scris: „Zeci de zile și uneori nopți, sub flacăra plăpândă și tremurândă a gazului de odinioară, adunate în luni și totalizate în ani, lucrarea era grea și de migală, cei doi – Brâncuși și Dimitrie Gerota au compulsat cadavre și sute de părți anatomice separate în căutarea proporțiilor potrivite canonului de perfecțiune a proporțiilor lui «Antinous»”.

Mărturia lui Oscar Han, a executorilor testamentari și a lui Tzara

Oscar Han a notat: „Șirato mi-a descris felul în care Brâncuși împreună cu profesorul Gerota a făcut «Ecorșeul» după statuia antică «Antinous»”.

Din mărturia executorilor testamentari: „Trecu la realizarea unui ecorșeu după un antinous aflat în posesia școlii. Având acces la sala de disecții a Facultății de Medicină, el diseca mușchii fiecărei părți a corpului, îi turna în ghips și îi asambla”.

Tristan Tzara a confirmat cumva originea demersului profesorului Gerota, precizând că sculptura înfățișa un Adonis dezbrăcat de propria piele, mai afirmă Velescu. Gerota, venind de la Berlin la București, purta în minte cartea lui Laurence Dietrichson, savantul care stabilise într-o diagramă o tipologie a idealului masculin de frumusețe, prin care semnala asemănarea Antinous-Adonis.

„Nu e imposibil de imaginat că Brâncuși a fost informat cu privire la această identitate de însuși profesorul Gerota și că, la rândul său, i-a dezvăluit-o peste ani tânărului Tzara, care l-a vizitat în atelier și a scris sub propria dictare”, adaugă Velescu.

Lucrarea „Ecorșeu” este, astfel, o fuziune între natură și cultură. În urma efortului conjugat, aceasta și-a pus amprenta pe cele două etape ale creației lui Constantin Brâncuși: realismului formei exterioare și realismului de natură platoniciană.

Foto: „Ecorșeu”, ghips policrom pictat, de Constantin Brâncuși, lucrare ce se află în patrimoniul Colegiului Național „Carol I” Craiova; curatorial