Brutalism – Istorie, caracteristici și artiști

Brutalismul este unul dintre acele curente arhitecturale care impresionează înainte de a fi înțeles pe deplin. Formele sale masive, materialele nefinisate și atmosfera pe care o creează clădirile în acest stil evocă o estetică a forței și a sincerității constructive.

Despre brutalism

După al Doilea Război Mondial, orașele Europei erau ruinate, iar societatea avea nevoie de reconstrucție. În acest peisaj de tranziție, arhitecții și artiștii au început să caute un limbaj nou, unul care să vorbească despre sinceritate, reziliență și încrederea într-un viitor comun.

Britanicii Alison și Peter Smithson, dar și francezul Le Corbusier, au fost printre primii care au înțeles că frumosul nu trebuie ascuns în ornamente, ci poate fi găsit în însăși structura unei clădiri. Betonul, materialul „brut”, devenea simbolul unei lumi reconstruite cu mâinile goale, din cenușa trecutului.

Ce este brutalismul

Brutalismul este un stil arhitectural apărut în anii 1950 – 1960, recunoscut pentru formele sale simple, masive și geometrice și pentru utilizarea betonului brut. Ideea de bază a acestui stil nu era strict estetică, ci ținea și de etica materialelor: structura și procesul de construcție trebuiau să fie vizibile și autentice.

Termenul a fost popularizat de criticul britanic Reyner Banham, derivat din béton brut  al lui Le Corbusier și inspirat de conceptul Art Brut al lui Jean Dubuffet.

Perioada brutalistă

Perioada brutalistă s-a suprapus pe cea postbelică. Orașele europene și nord-americane se aflau atunci în reconstrucție și era nevoie de locuințe și instituții publice eficiente și accesibile. Stilul a avut apogeul între anii 1950 și 1980, influențând arhitectura guvernamentală, universitară, socială și chiar urbanistică.

În anii ’80, odată cu apariția deconstructivismului și cu criticile privind asocierea brutalismului cu urban blight, popularitatea sa a scăzut. Totuși, în secolul XXI, interesul critic și public pentru acest stil a renăscut, datorită aspectului său sincer și tangibil.

Caracteristicile brutalismului

• folosirea betonului brut, cu urmele formelor și îmbinările vizibile;
• expunerea structurală, fără mascări decorative;
• forme geometrice masive și volumetrice;
• accent pe funcționalitate și utilitate socială;
• punct de interes pe materialele brute: beton, oțel, cărămidă, sticlă;
• conceperea spațiului pentru comunitate, de exemplu prin „streets in the sky”

Brutalismul în arhitectură

Brutalismul este poate cel mai cunoscut în arhitectură, unde a fost folosit pentru: clădiri guvernamentale, universități, blocuri de locuințe și instituții publice. Betonul expus, formele masive și geometrice și structura vizibilă transmit o senzație de forță și autenticitate, dar creează și spații funcționale pentru comunitate. Exemplele includ Hunstanton School și Unité d’Habitation, clădiri care au redefinit modul de a locui și de a interacționa în mediul urban.

Brutalismul în arte vizuale

În pictură și sculptură, lucrările nu sunt decorate sau rafinate artificial, ca în cazul lui Jean Dubuffet și al conceptului Art Brut. Accentul este pus pe expresia directă, pe urmele procesului și pe impactul vizual al formei și al volumului, astfel încât privitorul simte forța materialului și intenția creatorului.

Brutalismul în arta contemporană

În arta contemporană, sculptorii și creatorii de instalații au preluat estetica brutalistă pentru a explora relația dintre material și spațiu. Olafur Eliasson și alți artiști contemporani folosesc beton, metal și sticlă pentru a construi forme monumentale care invită publicul să se raporteze fizic și emoțional la obiect.

Arhitecți celebri brutaliști

Printre arhitecții care au îmbrățișat această estetică se numără:

• Le Corbusier: Charles-Édouard Jeanneret, cunoscut ca Le Corbusier, a fost precursorul brutalismului, explorând betonul brut încă din anii ’40. Lucrările sale, cum ar fi Unité d’Habitation din Marsilia, au revoluționat modul de a construi blocuri de locuințe cu funcții multiple;
• Alison și Peter Smithson: cu Hunstanton School și Robin Hood Gardens, cei doi au dezvoltat conceptul de New Brutalism, punând accent pe utilitate, expunere structurală, fără mascări, acoperiri decorative sau imitații;
• Louis Kahn: cunoscut pentru Jatiya Sangsad Bhaban (Parlamentul Național din Bangladesh), Kahn a combinat brutalitatea betonului cu forme geometrice grandioase și un dialog subtil cu lumina și spațiul interior, creând clădiri ce impresionează;
• Marcel Breuer: a adus brutalismul în SUA, cu exemple precum Whitney Museum (Breuer Building). Betonul și piatra, împreună cu formele cubice și trapezoidale, creează clădiri monumentale, dar dinamice, care parcă interacționează cu orașul;
• Moshe Safdie: Habitat 67 din Montreal este celebra lucrare a lui Safdie, care a combinat prefabricarea modulară cu o organizare organică a spațiului, oferind fiecărui apartament o grădină proprie și senzația unei comunități în aer liber, într-un ansamblu urban spectaculos.

Arhitecți români brutaliști

Arhitectura brutalistă s-a remarcat, în România comunistă, prin clădiri publice masive din beton aparent, proiectate pentru a exprima forța regimului și pentru a satisface nevoile de reconstrucție și dezvoltare urbană rapidă. Iată și câțiva dintre arhitecții din acea perioadă:

• Horia Maicu: a fost arhitect‑şef al Bucureştiului între anii 1958 – 1969 şi autor al unor clădiri emblematice precum Casa Scânteii (astăzi Casa Presei Libere) şi Sala Palatului. Stilul său îmbină monumentalitatea regimului comunist cu elemente de arhitectură masivă, precursoare ale brutalismului românesc;
• Cezar Lăzărescu: a fost un arhitect prolific al perioadei comuniste. A proiectat ansambluri la scară mare, de la stațiuni pe litoralul Mării Negre la edificii guvernamentale. Un exemplu notabil este Parlamentul din Khartoum (Sudan), realizat în stil brutalist cu fațade masive din beton, integrând estetica utilitară sovietică;
• Nicolae Porumbescu: arhitect marcant al anilor ’60 – ’70, a reinterpretat curentul brutalist adaptându-l la contextul local și la cerințele regimului. Opera sa emblematică este proiectarea noului Centru Civic din Satu Mare (anii ’70), un ansamblu modernist dominat de un turn politico-administrativ de 15 etaje. Porumbescu a realizat și numeroase case de cultură și săli polivalente în beton aparent;
• Mircea Alifanti: arhitect, profesor și teoretician, cunoscut pentru abordarea umanistă a modernismului și adaptarea principiilor brutalismului în România comunistă. Alifanti a făcut parte din echipele care au proiectat clădiri publice precum Centrul Politico-Administrativ din Baia Mare (Palatul Administrativ, 1969), un edificiu impunător din beton care îmbină formele geometrice masive cu elemente locale și care a fost distins cu un premiu al Uniunii Arhitecților.

Lucrări celebre brutaliste

Brutalismul a lăsat în urmă o serie de construcții care au devenit repere vizuale și culturale ale secolului XX. Acestea sunt printre cele mai reprezentative:

• Unité d’Habitation (1952) – Le Corbusier

Această clădire din Marsilia este un bloc de locuințe modular, cu apartamente duplex, spații comerciale, terenuri de joacă și facilități pentru locatari. Betonul brut și formele masive dau impresia unei structuri vii.

• Hunstanton School (1954) – Alison și Peter Smithson

Școala din Norfolk evidențiază structura expusă din oțel și beton, cu linii clare și simetrie subtilă. Betonul și cărămida expuse transmit sinceritatea materialului, în timp ce interiorul atent gândit optimizează fluxul elevilor și utilizarea spațiului.

• Trellick Tower (1966-1972) – Ernő Goldfinger

Turnul de 31 de etaje din Londra creează un profil iconic, cu turnul de servicii lateral și poduri aeriene. Materialele expuse și formele geometrice sugerează o prezență monumentală în peisajul urban, combinând utilitatea cu o estetică dură și vizibilă.

• Habitat 67 (1967) – Moshe Safdie

Complexul de apartamente modulare din Montreal creează senzația de creștere organică, cu terase și grădini private. Organizarea neregulată a cuburilor și repetarea formelor geometrice evocă simultan natură și structură urbană, oferind o experiență vizuală captivantă.

• Boston City Hall (1963-1968) – Kallmann McKinnel & Knowles

Clădirea guvernamentală folosește beton și cărămidă pentru a evidenția funcțiunea fiecărei secțiuni. Forma sa masivă și expunerea materialelor creează o prezență puternică, în care fiecare element structural comunică utilitatea sa.

Concluzii

Despre brutalism putem concluziona că a rămas un capitol fascinant al arhitecturii și artei moderne. Prin expresia sinceră a materialelor și formele geometrice puternice, acest stil continuă să inspire arhitecți și artiști contemporani. Mai mult decât estetica sa impunătoare, brutalismul ne amintește că arhitectura poate fi vizibilă, palpabilă și conectată la nevoile comunității. Astăzi, redescoperirea acestor clădiri și restaurarea lor reprezintă un omagiu adus curajului creativ și limbajului vizual care îndrăznește să fie autentic.

Fotografie principală: Casa și Piața Presei Libere, București