Camilian Demetrescu, centenar la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu

O expoziție cu lucrări de Camilian Demetrescu, artist plurivalent de la nașterea căruia se împlinesc o sută de ani, va fi deschisă la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu începând cu 29 iunie.

Curatoriată de Cornelia Bujin, expoziția „Întoarcere/ Ritorno” e realizată cu sprijinul Ministerului român al Culturii, Comisiei de Cultură a Parlamentului italian, Ambasada României în Italia și Civita Mostre e Musei din Roma.

Paul Constantin Demetrescu, cunoscut sub numele de Camilian Demetrescu, s-a născut la Bușteni, în 18 noiembrie 1924. A experimentat neobosit stilurile artistice, cu respect și dragoste pentru natură și sensibilitatea de a surprinde variate și intime aspecte ale ființei umane.

„Adevărata sa genialitate a constat în a căuta neîncetat un dialog între om și artă, între om și om, între om și angajamentul social, între om și transcendență, creând de fapt un adevărat limbaj al sentimentelor, imprimând în fiecare operă o lumină interioară efectivă și nu doar o proiecție «a luminii lumii». Arta sa, atât cea din perioada abstractă, cât și cea din perioada figurativă religioasă, este rodul «emoțiilor umane fundamentale» și este ceea ce motivează astăzi motivele acestei expoziții care îl vede întorcându-se, la o sută de ani de la naștere, în țara sa de origine”, scrie curatoarea.

Dacă operele abstracte (1970 – 1980), devenite emblematice, reprezintă miezul expoziției, traseul e conceput în mod cronologic, ca o poveste a misiunii spirituale a unui artist care a trăit ca exilat.

Repere în opera lui Camilian Demetrescu

Operele lui de la cele de la începutul anilor ’60 până la cele mai recente, din anii 2000, au ca factor comun inspirația dată de evenimente și viziuni personale și de acel ansamblu de aluzii și rezonanțe care constituie stratificarea experiențială și culturală ce se întoarce la lumea trăită în copilărie. În operele lui, dimensiunea timpului este un element fundamental pentru înțelegerea lucrării. Timpul său este unul „Cosmic” și „Mitic”, este „Geneza” unde percepția oricărui conținut este cheia simbolică prin care se exprimă și declară diferitele interpretări generate de schimbarea sufletului, mai expune curatoarea expoziției.

Tema explorată și practicată de Demetrescu este construcția de „icoane-simboluri”, cu realizarea de sculpturi din lemn care fac aluzie la zeul dacilor Zamolxes, cum ar fi „Masca lui Zalmoxes”, „Dacica”, „Tracica”, „Dor”, „Măiastra”. Utilizarea lemnului în aceste sculpturi este deliberată: evocă pământul său. Tehnica folosită este aceeași ca pentru realizarea instrumentelor muzicale, cu straturi foarte subțiri de lemn suprapuse, dând formă acestor figuri mitologice cu forme plastice.

„Eram pictor, dar în acest climat exuberant m-am desprins de pânză, lăsând culoarea să zboare în trei dimensiuni, pe suprafețe flexibile cu o tehnică nouă. Modelam formele cu foi subțiri de lemn, în siluete sinuoase pe care le numeam cochilii, fixate pe un panou mural sau suspendate în aer. Obiecte intermediare între pictură și sculptură care respirau spațiul cu voluptate, liniștind pereții pe care erau expuse”.

Operele sculpturale din lemn, realizate în exil în Italia la începutul anilor ’70, sunt figuri, forme, spații, situații, foi de placaj, pânză și lamele de oțel modelate în curburile suprafețelor care reprezintă și mărturisesc cât de mult cultura tradiției mitologice și culturale a Daciei a constituit pentru el o sursă de explorare artistică. În sculpturi, monocromia nu este doar o nevoie formală, este reprezentarea însăși a autodeterminării lor, definind un spațiu plastic în care suprafața continuă este prin ea însăși geometrie topologică.

În opera lui Demetrescu este evidentă, de la început, relația pe care dorește să o stabilească cu spațiul, cu volumele, distanțele, relațiile. Semnul grafic marchează dimensiunea temporală a unei povești care își găsește tridimensionalitatea în volumetriile sculpturale, ca moment de traversare spirituală a unui altundeva care este deja înscris în fiecare formă. În această creație dinamică, semnul are vibrația și respectul tradiției artizanale, unde redescoperirea arhaicității unei atitudini trecute se transformă într-o pasiune care plasează relația dintre forme și cultura tradiției într-un „timp precis”. În acest sens, experiența și linia trasată de maeștri precum Kandinsky, Brâncuși, Arp reprezintă semnul unui dialog exprimat prin simboluri și fiecare semn este un simbol cu propria semnificație.

Toată această masă de lucrări este mărturia încercării artistului de a se elibera de coșmarul „realismului socialist”, după cum afirmă el însuși: „Pentru a mă vindeca de coșmarul așa-numitului realism socialist, impus de regimul comunist, pe care l-am îndurat timp de douăzeci și șase de ani înainte de exilul meu în Italia, în 1969, am trecut la abstracționism. La o artă însă care nu dorea să întoarcă spatele Marii Tradiții, ci să redescopere, în termeni moderni, arhetipurile și miturile pământului meu și ale mitologiilor mediteraneene și orientale, spiritualitatea și viziunea monoteistă și orfică a dacilor, strămoșii mei”. (C. Demetrescu, „Jurnal”)

Expunând deliberat cercetarea formală, figurativă și sacră care, de la începutul anilor ’80, a ocupat „spațiul” expresiv al maestrului, s-a dorit să se sublinieze alegerea intelectuală și morală, antitetică logicilor pieței, pentru care Demetrescu îmbrățișează o nouă dialectică expresivă și de conversie care răstoarnă acea cronologie recunoscută care vrea ca analiza și creșterea artistică să pornească de la figurativ și să ajungă la abstract. Această alegere va implica nu doar renunțări puternice, ci și închiderea totală din partea lumii criticii care până atunci îl susținuse și îl aclama. Demetrescu alege în mod conștient, cu voința proprie a unei noi cateheze umane, “calea incomodă”, aceea a revenirii la figurativ, care devine și mai vizibilă, tactilă, compozițional iconică, creând adevărate povestiri, cu o construcție estetică care consideră, întâi de toate, reprezentarea spirituală și filosofică a interiorității umane, conform unei compoziții materiale și artizanale precum cea a tapiseriei.

În lungul și intensul parcurs artistic al maestrului, darul creativității este văzut și trăit ca o misiune ecumenică de conversie spirituală care devine mijloc expresiv într-o poetică ce propune o reinterpretare a simbolurilor iudeu-creștine în care limbajul gestual al mâinii are o dublă referință iconografică, atât romanico-bizantină, cât și greco-ortodoxă, a copilăriei sale.

Mircea Eliade, în evoluția relației lor de prietenie și împărtășire filozofică, a scris despre el în acești termeni: „Artistul știe și vrea să spună prin arta sa că fiecare eveniment cotidian, în aparență nesemnificativ, implică, de fapt, o semnificație simbolică, ilustrează un simbolism primordial, transistoric, universal; și că actul de a decripta aceste semnificații simbolice, deci religioase, ale evenimentelor de orice natură, poate deveni un instrument de iluminare, de răscumpărare”.

Tapiserie donată Papei Benedict

La sfârșitul anilor ’70 începutul anilor ’80, restaurarea bisericii Sfinților Filip și Iacob, la Gallese, în provincia Viterbo, a reprezentat un moment crucial al parcursului artistic al lui Demetrescu, în care opere precum „Cămașa Creștină” (1977) reprezintă mijlocul prin care se definește redescoperirea unei noi spiritualități. Dacă, așadar, perioada abstractă este dominată de absența culorii, perioada figurativă sacră este dominată de căutarea spasmodică a combinării cromatice și materiale cu un impact vizual puternic, unde simbolul devine elementul de legătură al reprezentării și compoziției. În „Marile Cicluri ale Tapiseriilor”, artistul explorează și investighează tematicile legate atât de mitologie și spiritualitate, cât și de natură și existența umană. Opere precum „Utopia”, „Alfa și Omega”, până la „Îmbrățișarea Cosmică”, realizată în urma evenimentelor din 11 septembrie 2001 și donată Papei Benedict al XVI-lea în 2008 – prezentă în sala audiențelor de la Vatican -, sunt reprezentarea inspirată și lirică a căutării unei frumuseți estetizante și profetice care aspiră la un viitor de reconciliere a omului cu sine însuși și cu Creatorul său.

Credință, artă, învățătură, inspirație poetică, ecumenism, toate forme ale unei singure credințe atât de puternice și de neclintit încât creează și produce pretutindeni schițe, desene, note, sintagme de lucrări, finalizate sau rămase sub formă de proiect, între care se regăsește realizarea unei tapiserii care reprezintă în mod emblematic mesajul dialectic între religie și condiția umană: „Întoarcerea în istorie – Trezirea” (1991-1993). Această operă, păstrată la Sălile Vaticanului, în urma voinței maestrului Demetrescu, este donată acum patriei sale.
Realizată imediat după sfârșitul totalitarismului, reprezintă mesajul unei libertăți râvnite și în sfârșit regăsite, în care urzeala tapiseriei este dominată de culorile drapelului românesc și, acolo unde odinioară domnea steaua roșie, acum prezența unui mare gol în centru simbolizează revoluția care elimină simbolul tiraniei și, în mod ideal, o înlocuiește grație puterii și forței miracolului divin.
Figura Sfântului Gheorghe, patronul României, care se ridică și învinge balaurul – sfârșitul comunismului – cu mulțimea de ochi ai multor tineri morți pentru libertate și, de asemenea, ai multora care se vor îndrepta către noua lume liberă, este compoziția unei opere a cărei valori simbolice și evocative transcende orice altă lectură, purtând la înțelegerea deplină a unui mesaj universal de conversie. În lectura și analiza sincretică a operelor și a figurii lui Demetrescu, dimensiunea exilului a avut o importanță majoră în construirea și creșterea poeticii artistice în care regăsim și astăzi forța unui mesaj care își află rațiunea de a fi în valorificarea memoriei și, cu atât mai mult, în memoria propriilor origini.