
Cantor, Grigorescu și Tolici dintr-o colecție privată, la Centrul Multicultural din Brașov
Doisprezece artiști și mai mult de 20 de lucrări din perioada 1972 – 2024 sunt expuse sub titlul „Dreamscapes”, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, reprezentând o parte din colecția lui Avi Cicirean, fondator ArtCollect – Asociaţia Colecţionarilor de Artă.
Sunt reprezentați cu lucrări artiștii Mircea Cantor, Cristina Chirilă, Horia Damian, Andrei Gamarț, Ion Grigorescu, Gili Mocanu, Sultana Maitec, Laurian Popa, Radu Pandele, Lea Rasovszky, Roman Tolici, Ecaterina Vrana.
Expoziția este deschisă în perioada 5 decembrie – 7 ianuarie 2026.

Mircea Cantor, „Which Light Kills You” (2005 – 2006)
„Dreamscapes” propune un decupaj din colecția Cicirean, oferind o hartă a practicilor vizuale a ultimelor decenii, articulată prin gestul personal de a colecționa. Expoziția deschide un teritoriu în care realitatea se suprapune subtil cu mitologia visului. Între memoria individuală și privirea colectivă, reper autobiografic și istoria artei recente, colecția Cicirean funcționează în ansamblul ei ca o arhivă aflată în continuă evoluție și transformare, fiecare lucrare fiind atât o alegere subiectivă, născută din actul intim de a colecționa, cât și o trasare obiectivă a evoluțiilor scenei artistice românești post-2000.
Fiecare lucrare se desfășoară ca un fragment de vis, suspendat între realitate și proiecție, în timp ce constructul expozițional trasează o narațiune non-liniară, un traseu imprevizibil cu alternanțe de abstract și figurativ, geometrie și gestualitate.
Fotografie principală: Hora Damian, „Tânără la Balcon” (2006)










