Capodopere care ascund bizarerii

Corpuri goale disproporționate, coșuri cu fructe zburătoare sau chiar oameni cu trei picioare sunt câteva dintre bizareriile care apar în tablourile unor pictori celebri. Ingres, Botticelli, Caravaggio, Rembrandt au semnat lucrări care intrigă privitorul.

Când Giulio Romano îl „imită” pe Ovidiu

Construit între 1524 și 1536, Palazzo Te din Mantua este o capodoperă manieristă a lui Giulio Romano, admirată în special pentru frescele sublime pe care le adăpostește. În Camera Giganților, una dintre cele mai extraordinare săli, arhitectul și pictorul Giulio Romano oferă o poveste grandioasă a Căderii Giganților, după textul latin al „Metamorfozelor” (8 d.Hr.) ale poetului Ovidiu. Artistul reprezintă în „Destruction des géants par la foudre Jupiter” momentul în care Zeus îi adună pe ceilalți zei și îi pedepsește pe uriașii rebeli care au încercat să atace muntele Olimp. La o privire mai atentă, se pot distinge maimuțe printre stâncile prăbușite și corpurile uriașilor.

În „Metamorfozele” sale, poetul Ovidiu evocă a doua generație a umanității, născută din sângele uriașilor căzuți („scires e sanguine natos”, ceea ce înseamnă „știți că – aceste generații – s-au născut din sânge”). Dar a fost suficientă o mică eroare în transcrierea textului lui Ovidiu pentru ca Romano să nu înțeleagă bine latina: pasajul în cauză spunea „scimies e sanguine natos”, ceea ce înseamnă „maimuțe născute din sânge”.

Coșul miraculos al lui Caravaggio

Maestru al clar-obscurului, Caravaggio a realizat două versiuni ale „Souper à Emmaüs”. În cea mai cunoscută, datată din 1601, pictorul a imortalizat momentul în care Hristos înviat, așezat la masă cu pelerinii din Emaus, le dezvăluie identitatea sa. Scena se petrece într-o han. Aici, Caravaggio pictează un coș cu fructe care se menține în echilibru și care pare să sfideze legile naturii. Plasând acest coș miraculos în prim-plan, pictorul intenționează să creeze un efect de trompe-l’œil.

Istoricii de artă au remarcat, de asemenea, că fructele din coșul lui Caravaggio nu sunt de sezon, deoarece masa ar trebui să aibă loc în ajunul Paștelui, cu mult înainte de recoltele de toamnă.

Cele două mâini drepte ale lui Rembrandt

Realizată în 1642 pentru a decora sala mare a sediului miliției arcașilor burghezi din Amsterdam, „Rondul de noapte” este una dintre cele mai faimoase picturi ale lui Rembrandt. Acest portret de grup înfățișează compania de muschetari în jurul căpitanului Frans Banning Cocq, protagonistul îmbrăcat în negru cu o eșarfă roșie în centrul tabloului, și al locotenentului Willem van Ruytenburch, îmbrăcat în dantelă albă și înarmat cu o lance de fier.

Cu figuri disproporționate, un câine care latră, umbre misterioase, opera este atât de plină de simboluri încât istoricii de artă nu încetează să se întrebe despre anumite detalii. Mănușile lui Frans Banning Cocq au făcut obiectul multor speculații. În întuneric, cu mâna dreaptă înmănușată, căpitanul pare să țină o altă mănușă… care are forma unei a doua mâini drepte.

Nudul „defectuos” al lui Ingres

„Mușchii, pliurile cărnii, umbrele gropițelor, ondulațiile monstruoase ale pielii, nimic nu lipsește”, astfel descrie Charles Baudelaire în 1846 „La Grande Odalisque” de Jean Auguste Dominique Ingres. Cu câțiva ani mai devreme, critica fusese mult mai severă la Salonul din 1819, unde pictura fusese prezentată de artist. Subiectul – o tânără occidentală în stil oriental, nudă, văzută din spate – era deja suficient de provocator.

Ingres a fost criticat cu asprime de contemporanii săi, care i-au reproșat că nu stăpânea regulile anatomiei. Unul dintre critici, Auguste-Hilarion de Kératry, ar fi numărat „trei vertebre în plus”. Charles-Paul Landon, responsabilul cu picturile de la Luvru, califică pânza lui Ingres drept un nud „defectuos”. Această capodoperă, care sfidează regulile anatomice pentru a inventa propria frumusețe, întruchipează astăzi farmecul marelui muzeu parizian.

Frumusețea ideală în viziunea lui Botticelli, cu proporții curioase

Renașterea, epoca în care a fost inventată perspectiva, a dat naștere și esteticii „proporției divine”, adevăratul pilon al armoniei care va marca ritmul creației atât în arhitectură, sculptură, cât și în pictură. Corpul se modelează astfel după un model ideal, în care frumusețea se ordonează după reguli moștenite din Antichitate: astfel, corpul ar trebui să corespundă cu de șapte ori înălțimea capului, conform principiilor stabilite de grecul Polykleitos (sec. V î.Hr.) în tratatul său „Le Canon”.

Zeița frumuseții prezintă multe „defecte” anatomice. Gâtul ei este ciudat de lung. În realitate, Venus, cu un astfel de gât, ar fi complet cocoșată. Și mai ciudat este brațul ei stâng, care nu lasă să se întrevadă umărul. Iar piciorul stâng, sprijinit pe scoică, prezintă o umflătură bizară la nivelul gleznei. Dar aceste imperfecțiuni au transformat tabloul în capodoperă.

Incongruențe la barul lui Manet

Un pic ca „Las Meninas”, celebrul tablou al lui Vélasquez în care imaginea se fragmentează, „Bar aux Folies Bergères” al lui Manet estompează reperele. Decorul este, de altfel, deosebit de propice, întrucât Folies Bergères oferă un lux incredibil de galerii, candelabre, tejghele și oglinzi.

S-a vorbit și scris mult despre faptul că reflexia lui Suzon (chelnerița) în oglindă este derutantă, deoarece nu pare să reflecte o imagine exactă a scenei. Privind postura tinerei femei și a bărbatului din fața ei, atât de aproape încât, în mod logic, ar trebui să ascundă scena de privirile spectatorilor. Un alt detaliu care nu se potrivește în reflexie: poziția sticlelor de pe bar este diferită de imaginea reflectată. Toate aceste interpretări îl vor amuza pe scriitorul Joris-Karl Huysmans, pentru care tabloul lui Manet „uimește spectatorii care se înghesuie, schimbând observații dezorientate despre mirajul acestei pânze”.

Omul cu trei picioare de Norman Rockwell

Ilustrator și pictor foarte prolific, americanul Norman Rockwell a produs peste 4.000 de opere într-un stil narativ care îl face să se distingă între mii, precursor al hiperrealismului. La Saturday Evening Post, Rockwell a avut o carieră de peste 50 de ani, realizând schițe ale lui Kennedy, Nixon sau Sinatra, dedicându-se în același timp picturii în ulei și fotografiei.

Printre coperțile emblematice se numără „Stock Exchange Quotations”, în care apar patru persoane aplecate asupra ultimelor cotații bursiere. Totuși, opera conține o deformare surprinzătoare. Tânărul în cămașă roșie are trei picioare. Două au genunchii drepți și un al treilea, cu genunchiul îndoit, pe care își sprijină mâna. La redacție, în momentul realizării primei pagini, nimeni nu a observat nimic. Finalul acestei povești amuzante: în fiecare 1 aprilie, Rockwell, un desenator foarte glumeț, își delecta cititorii cu imagini în care trebuia să căute eroarea.