Cartierul bucureștean Timpuri Noi, în centrul „Traces of Forgotten Sites”
Cartierul bucureștean Timpuri Noi se află în prim-plan în proiectul „Traces of Forgotten Sites”, demarat de WASP Studios pe 10 noiembrie.
Vor avea loc discuții despre memoria patrimoniului industrial din București, iar o expoziție va cuprinde atât materiale foto și video de arhivă, cât și lucrări de artă contemporană ale artiștilor Malina Ionescu, Iosif Kiraly, Andreea Medar, Ovidiu Moisin, Marina Oprea și Diana Păun și va fi deschisă până pe 8 decembrie, la WASP Working Art Space And Production. Va putea fi vizitată de luni până vineri, între orele 14:00 și 18:00.
Timpuri Noi reprezintă cartierul cu cea mai bogată diversitate a arhitecturii industriale, spun inițiatorii proiectului. Situat în partea de sud a orașului, de-a lungul Dâmboviței, lasă să se întrevadă și astăzi printre fațadele birourilor câte o structură de cărămidă arsă. Pornind de la Carol și până în zona Vitan, funcționau încă din 1864 tăbăcării și postăvării devenite ulterior fabrici de încălţăminte, de pielărie și tricotaje, cunoscute printre localnici: Mociorniţă, Abatorul și Uzinele Lemaitre, ce fabricau instrumente de măsurare și capacele de canalizare ale Bucureștiului. Pe strada Ion Minulescu, denumită anterior Apele Minerale, se afla terenul familiei Mociorniță care în perioada interbelică pune bazele fabricii de pielărie și încălțăminte, devenită ulterior, în 1990, Fabrica Flacăra Roșie și până în ziua de azi cunoscută ca Flaros.
Bucureștiul s-a reconstruit în jurul siturilor și a structurilor industriale. Sistarea producției industriale locale și privatizarea fabricilor, precum și dezintegrarea treptată a acestora, a produs un efect incoerent în planificarea strategică urbană. Pe de altă parte, demolarea unor astfel de structuri este încă adesea considerată o opțiune validă. Însă, cu siguranță nu reprezintă un remediu în ceea ce privește recunoașterea și formularea unei specificități în mentalul colectiv. Abordarea societății față de patrimoniul său ridică problema legăturilor emoționale cu mediul contribuind la identitatea unui loc și distingând între un loc și altul, și în consecință la sentimentul de identitate și apartenență. Trebuie recunoscut faptul că dispariția treptată a diferitelor aspecte ale patrimoniului cultural este o lovitură serioasă pentru „spiritul locului” și atmosfera coerentă a mediilor urbane.
Cartierul Timpuri Noi are o vastă istorie legată de începuturile industriei locale și totodată clădirea unei întregi generații de comunități concentrate în jurul acesteia. Vorbim totodată despre acei agenți ai memoriei locale care păstrează și recontextualizează simboluri generaționale. Este important de urmărit cum fabricile au purtat atât simbolurile avansului economic cât și cel al exploatării resurselor umane și naturale. Astăzi vorbim despre cum astfel de locuri pot rămâne în continuare o zonă de intersecție pentru comunitate redefinindu-și valoarea pentru o nouă generație și funcționând ca platformă de discuții, idei și contexte de relaționare comunitară.
Proiectul propune reformularea și adresarea unor noi inițative de reactivare a patrimoniului industrial, reprezentând în acest caz complexul fabricii Flaros – precum și contextualizarea sa în dimensiunea potențialului de reconversie și integrare în circuitul cultural urban.
