Casa Presei, spațiu sumbru. Cum au devenit gropile din Scânteia+ obiecte de expoziție

Sergiu Ujvarosi, artist și cercetător, a căutat indicii ale istoriei Casei Presei Libere și rezultatul, memoria unei părți a acesteia, este prezentat într-o expoziție la Calciu Space din Atelierele Scânteia.

„Out of Sight, But Still Trembling” este bazată pe o cercetare in-situ pe care Ujvarosi a demarat-o în 2024 la Casa Presei Libere. În timpul vizitelor în clădirea nefamiliară lui, artistul s-a adaptat la noul spațiu prin captarea formelor acestuia și prin identificarea unor obiecte care sugerau o existență trecută a unor mașinării și contexte. Pentru a înțelege mai bine aceste urme găsite, el a folosit mulaje pentru a se raporta la forme, structuri și materialele folosite.

Expoziția, deschisă până la finalul lunii, cuprinde două instalații care fac legătura între rămășițele pieselor de mașinării găsite în spațiu și posibilitatea de a interacționa cu diferite versiuni de existență ale obiectului.

Care a fost punctul de pornire pentru această cercetare? De ce ai ales Casa Presei?

Sergiu Ujvarosi: Singurul punct de pornire stabilit a fost zona de lucru, care, la propunerea Roxanei Morar, a fost Casa Presei Libere. Scopul a fost alegerea unei zone de „săpare” în vederea unei cercetări arheologice. Nu exista, în prealabil, un punct fix cunoscut începerii lucrului, spre care ne-am fi îndreptat; scopul fiind explorarea, devoalarea și descoperirea unor noi straturi de lectură. Maniera generală prin care „aleg” spațiile de lucru, când vorbim despre o muncă de teren, exterioară atelierului, este de ordinul întâmplării și întâlnirii. O importanță majoră o are pentru mine explorarea, care implică întâlnirea cu locuri și corpuri, obiecte; aceste întâlniri creează puncte de intersecție în timp și spațiu, care devin puncte zero, din care pornește căutarea.

Alegerea locului mi s-a părut interesantă din mai multe puncte de vedere.

Spațiul – Zona explorabilă a Casei Presei Libere este relativ imensă și labirintică. Are mai multe niveluri prin care m-am pierdut de multe ori, pe de o parte din cauza lifturilor care au notații diferite pentru etajele clădirii, în funcție de partea din care le iei, iar pe de altă parte din cauza sistemului de culoare imense și interminabile de la baza clădirii. Suprapunerea nivelurilor creează un mediu perfect pentru a filma o nouă variantă a „Inferno”, de Dario Argento. Nivelele subterane, cu pereții obosiți de fumul mașinăriilor ce transportă paleți de materiale, cu luminile reci ale neoanelor contrastând cu întunericul obscur al coridoarelor lungi, toate acestea comparate cu nivelurile superioare – cum ar fi spațiul expozițional Calciu Space sau întreaga aripă a atelierelor, luminoasă, nouă și proaspătă – evocă o lume subterană, obscură și inaccesibilă. Această atmosferă m-a intrigat de la început și a prins din ce în ce mai mult sens prin expoziția propusă, prin raportul cu săpăturile, aducerea la suprafață și recuperarea din subteran a unor vestigii.

Istoria – Din perspectivă mai ales politică, istoria clădirii a fost interesantă datorită relației sale cu regimul comunist. Este o perioadă despre care generația noastră a auzit mereu vorbindu-se, dar pe care nu am cunoscut-o direct, ci doar prin intermediul altora.
Casa Presei poate fi privită, la rândul ei, ca un intermediar al acestei epoci, păstrându-i urmele în structura și materialitatea sa. În acest sens, clădirea devine un organism ce trece prin diferite epoci, evoluează odată cu acestea și devine un recipient, acumulând și arhivând evenimentele trecute și trăite.

Ce obiectiv ai urmărit? Expoziția s-a conturat în funcție de cele găsite în teren?

Sergiu Ujvarosi: În general, practica mea implică, pe de o parte, o muncă de teren, axată mai mult pe explorarea spațiului și recoltarea de amprente, iar pe de altă parte, o muncă de atelier, în care pornesc de la elementele găsite, căutând piste și indicii care pot dezvolta aceste elemente, devoalând noi forme, a priori înscrise în acestea.

Obiectivul constant rămâne căutarea, pe care o asociez cu acțiunea de a săpa; pe măsură ce explorarea continuă, proiectul este într-o continuă dezvoltare și schimbare, creând legături și descoperind noi piste. Urmărirea acestor trasee va contura o formă din ce în ce mai clară, pe care nu o anticipez dinainte, ci o descopăr eu însumi pe parcurs.

Care a fost, pentru tine, cel mai interesant obiect găsit și folosit în „Out of Sight, But Still Trembling”?

Sergiu Ujvarosi: În timpul explorării Casei Presei Libere, am ajuns într-o sală imensă care prezenta gropi dreptunghiulare în șapa din beton, dispuse una lângă alta de-a lungul sălii. Aduceau mult aminte de dispunerea mormintelor într-un cimitir, având o formă similară și existând într-un spațiu relativ sumbru și gri. Când te apropiai mai mult, puteai vedea în perimetrul creat de aceste depresiuni amprente în beton și uneori chiar obiectul în sine ale unor piese mecanice, neidentificabile pentru noi, provenite, probabil, de la o mașinărie la fel de misterioasă.
În acel moment, am găsit punctul central de pornire pentru acest proiect, care s-a derulat printr-o căutare de tip arheologic, dar dirijată mai mult către o fantasmă decât către un protocol științific, a ceea ce ar putea fi misterioasa mașinărie față de care nu aveam vreun indiciu. Acest obiect joacă rolul unui pretext, într-o anumită măsură, căci obiectivul nu este de a găsi o formă clară a ceea ce ar putea fi obiectul misterios, ci toată căutarea din jurul lui, de fapt, conturează și devine forma finală a proiectului. Aceste puncte de căutare devin un vehicul pentru reflecții în jurul raportului nostru față de istorie, moștenire, față de mediu și față de poziția pe care o avem în spațiu și timp.

Pe parcursul timpului în care întâlneam lume în clădire, căutam indicii pentru ce ar fi putut fi în locul depresiunilor. La un moment dat, cineva ne-a povestit despre o anumită mașinărie de imprimat, care se numea „Super Albertina”. Asta a adăugat oarecum o notă de mister, nereușind să găsim prea multe indicii, spre deloc, legat de acest nume. Era, de altfel, o propunere pentru titlul expoziției la un moment dat.

Ce fel de obiecte ai găsit, cum le-ai transformat, prin ce metode și care este viitorul lor?

Sergiu Ujvarosi: Pentru acest proiect, am lucrat în mare măsură cu mulajul și amprentarea – metode pe care le folosesc de manieră recurentă. Procesul a implicat, pe de o parte, luarea de amprente din locurile selecționate, folosind argilă și ghips, două materiale pe care le folosesc, de altfel, foarte des, datorită versatilității lor. Ne-am axat în mare parte pe zonele evocate anterior, și anume depresiunile din podeaua sălii. Sala trebuia să devină, în scurt timp, ceea ce în prezent se numește Scânteia+. Așadar, locurile pe care voiam să le exploatez pentru acest proiect puteau dispărea azi, cum puteau să dispară în zece zile, căci sala trebuia renovată.

A trebuit, în acest caz, să fim foarte eficienți și să obținem obiectele și amprentele dorite cât mai rapid posibil, ceea ce a dat o notă de intensitate operațiunii și i-a dat ceva de ordinul salvării sau conservării unei etape și a unui spațiu pe cale de dispariție.

Amprentele preluate au fost aduse în atelier, unde, precum într-un laborator, am avut timpul necesar să fac experimente, să lucrez formele preluate și să le dezvolt în ceva mai complex, pornind de la indiciile de bază.

Mulajele finale au fost fabricate din argilă, în care am turnat aluminiu. Recent am început să integrez lucrul cu metalul în practica mea – în urmă cu doi ani am activat într-o turnătorie unde am învățat tehnici de turnare.

Turnarea în metal, mai ales într-un mulaj din argilă proaspătă, nu e o decizie gratuită, ci vine dintr-o fascinație pentru maniera în care acest gen de material, intrând în contact cu mulajul, începe o dinamică de schimburi de forță și temperatură cu materialul, care vor determina forma sa finală. Încerc să nu am un control total asupra procesului, iar această tehnică, de a folosi argila, permite producerea unei dinamici naturale între cele două și permite producerea accidentelor.

În fabricarea mulajului pentru turnătorie, găsesc fascinante și canalele de turnare și canalele de evacuare, care sunt necesare pentru ca forma finală să fie „sănătoasă”. Le văd, în acest caz, ca o extensie naturală a corpului de bază care a fost mulat; așadar, le consider o formă nouă ce se relevă, indicând ceva în plus față de fragmentul inițial.

Spun ele, laolaltă, o poveste a spațiului în care au fost găsite sau le-ai inventat propria istorie?

Sergiu Ujvarosi: Ele spun o poveste a spațiului în care au fost găsite și o poveste a istoriei lor. Eu sunt acolo mai mult ca un observator, încercând să deschid noi piste și să ajung la noi moduri de a vedea, de a descoperi forme latente înscrise în fragmentele găsite. Le urmăresc formele, materialitatea și lucrez în funcție de posibilitățile oferite de acestea, încercând să mă adaptez la ele și nu invers. Astfel, rezultatul devine un discurs dirijat de forma de bază, pe care o putem asocia unei semințe plantate, care se dezvoltă etapă cu etapă.

Este un proiect încheiat sau va fi actualizat în funcție de cursul cercetării?

Sergiu Ujvarosi: Lucrările din expoziție le văd ca un ansamblu, dar și ca pe un proces aflat în curs de desfășurare. Momentul expoziției reprezintă prezentul acestui proces, și nu finalitatea. Nu văd o finalitate în lucrările mele, în general; nu reușesc să identific un punct de oprire. Ele sunt, de obicei, cercetări continue, iar lucrările lăsate deoparte, din alte perioade, pot fi reluate și continuate sau recontextualizate în alte proiecte. Doresc să păstrez o porozitate între proiecte și în practica mea în ansamblu.

Ce pregătești, ce planuri ai pentru viitorul apropiat?

Sergiu Ujvarosi: În momentul de față, expoziția se apropie de un sfârșit. Împreună, la inițiativa Roxanei Morar, am decis să încercăm transferarea expoziției în Baia Mare, oraș de unde suntem amândoi originari. Acest lucru ridică mai multe problematici: pe lângă cele logistice, precum găsirea unui spațiu, ne putem interoga cu privire la sensul expoziției, care este o căutare in situ, mai ales în contextul în care aceasta este deplasată într-o altă locație pentru a fi prezentată. Sunt problematici interesante, care merită să fie explorate în viitorul apropiat.

În altă ordine de idei, în viitoarele proiecte îmi propun să mă axez pe lucrul cu metalul, în diverse contexte, dar nu exclusiv. În prezent, sunt în plină amenajare a atelierului, unde doresc să reiau practica de gravură pe care am dezvoltat-o în timpul studiilor, adaptând-o la noile mele interese și tehnici utilizate.

Tot în prezent, pregătesc lucrări pentru o expoziție colectivă în Paris și alta în Londra, la care am fost invitat recent. Este întotdeauna interesant să încerc integrarea lucrărilor mele într-un „white cube”, mai ales având în vedere că obișnuiesc să lucrez mai degrabă în contexte specifice, iar piesele sunt de obicei strâns legate de acestea.

Am intenția să încep alte proiecte in situ, legate de anumite zone interesante descoperite anterior; acestea sunt, probabil, proiectele care mă pasionează cel mai mult.

De asemenea, doresc să inițiez și proiecte asociative, pe care le discut în prezent, legate de vestimentație, împreună cu persoane active în domeniul spectacolului, filmului și modei. Este un aspect interesant, ce ține de corp, protecție și respingere în acest domeniu, pe care aș dori să-l aprofundez în perioada următoare.

Fotografii publicate prin amabilitatea Calciu Space