
Cele șapte reguli de aur ale lui Leonardo
Printre proiectele neterminate ale lui Leonardo da Vinci este unul de anvergură: un Tratat despre pictură care ar fi dezvăluit secretele marelui maestru, învățături prețioase destinate pictorilor care urmau să îi calce pe urme.
Leonardo anunțase liniile generale ale acestei lucrări în mai multe volume sub forma unor note însoțite de desene pe margine. Note atât de prețioase încât Francesco Melzi – un nobil milanez care avusese norocul să facă parte din cei șase elevi cei mai apropiați ai săi – a venit să le ia după moartea sa pentru a le muta în vila sa din Italia, unde a însărcinat doi scribi să le copieze.
Regula nr. 1 – Fii atent
Ochii sunt, potrivit pictorului, „fereastra sufletului” și primul instrument de înțelegere a lumii. Pentru a atinge cât mai mult posibil, prin pictură, relieful lucrurilor reale, Leonardo recomandă în primul rând să observăm lumea din toate unghiurile, dar și să studiem legile opticii. Cum se asociază cei doi ochi ai noștri pentru a oferi o imagine tridimensională? Cum percepe ochiul nostru obiectele, locul, volumul și culoarea lor? Artistul schițează numeroase scheme și realizează experimente: își acoperă ochiul drept, apoi ochiul stâng, privește printr-o gaură de ac făcută într-o foaie sau își introduce fața într-o semisferă de sticlă umplută cu apă, descoperind astfel efectul „fisheye” al aparatelor noastre fotografice.
Regula nr. 2 – Privește pictura ca pe o știință
Înainte de a picta, Leonardo da Vinci examinează eventualele „probleme” care trebuie rezolvate: cum se poate reda cel mai bine un anumit efect de lumină, de scară, de atmosferă? De multe ori, știința îi oferă răspunsul. Prin urmare, trebuie mai întâi să analizeze și să deseneze subiectul din toate unghiurile, să realizeze numeroase schițe adnotate… dar și să studieze mecanismele lumii, explicația fenomenelor. Anatomia și biologia îi permit să reprezinte cât mai bine corpul uman, geologia și studiul fenomenelor meteorologice să stăpânească arta peisajului, astronomia și optica să înțeleagă mai bine relațiile dintre imagine și spațiu… Mai ușor de spus decât de făcut!
Regula nr. 3 – Totul ține de umbră și lumină
Pentru Leonardo, umbrele sunt indispensabile pentru înțelegerea volumelor și contururilor. „Orice corp opac este înconjurat și acoperit la suprafață de umbră și lumină”, scria el. Acoperit, ca de o țesătură cu reflexii schimbătoare. Acoperit, deoarece umbra și lumina îmbogățesc și îmbracă corpurile și obiectele, le conferă volum și substanță.
Regula nr. 4 – Rămâi fidel nuanțelor subtile ale naturii
Niciodată alb sau negru pur, niciodată lucruri prea clare sau prea bine definite, altfel rezultatul ar fi artificial. „Amintiți-vă că umbrele nu sunt niciodată atât de profunde încât întunericul lor să înghită orice urmă de culoare din locul pe care îl acoperă, cu excepția cazului în care locul în care se află corpurile este deja întunecat. Și nu creați contururi clare, nu detașați fire de păr izolate, nu puneți lumini albe decât pe obiecte albe”, le spune maestrul elevilor săi.
Regula nr. 5 – Contururile nu există în natură – sfumato
Departe de a fi un adept al cloisonnisme-ului și al conturului negru, care vor deveni la modă în secolul al XIX-lea, în special sub influența gravurilor japoneze, Leonardo da Vinci voia să redea cât mai fidel modul în care ochiul nostru percepe volumele și formele. O percepție subtilă care depinde de lumină, dar și de culoarea obiectului și a fundalului. „Nu contura figurile tale cu o culoare diferită de cea a câmpului din care se detașează; adică nu separa figura de câmpul său cu o linie întunecată”, recomanda el. Când Da Vinci pictează o formă clară, aceasta este circumscrisă doar de culoarea fundalului din care iese în evidență obiectul. Pentru un rezultat mai estompat și evanescent, artistul folosește o tehnică a cărei secret îl cunoaște numai el: sfumato. Un efect vaporos care conferă subiectului contururi imprecise, obținut prin suprapunerea unor glazuri ultra-subțiri, cu o grosime de o miime de milimetru fiecare. Așa se explică de ce chipul Mona Lisei pare atât de blând.
Regula nr. 6 – Distanța modifică percepția lucrurilor
Leonardo definește trei tipuri de perspective care definesc ceea ce se întâmplă atunci când un obiect se îndepărtează de ochi: perspectiva liniară (obiectul scade în dimensiune), perspectiva culorilor (acestea se modifică treptat) și perspectiva estompării (obiectul devine din ce în ce mai puțin clar). Pictorul observă, de asemenea, că, pe măsură ce un obiect se îndepărtează de noi, culoarea sa se modifică datorită cantității crescânde de aer dintre el și ochiul nostru. Sub efectul acestei „perspective aeriene”, munții par mai puțin distincți și mai puțin albaștri, „aproape ca nuanța aerului la răsăritul soarelui”. Pentru a reda acest efect oniric, Da Vinci recomandă adăugarea unui „strat foarte subțire și transparent de ceruză […] bine măcinată”. O rețetă pe care o aplică cu succes pentru fundalul picturii sale cu Sfânta Ana (1503-1519).
Regula nr. 7 – A simți
Studiul științific nu este suficient: din experiență se naște și emoția. „Uneori mă afund printre stâncile întunecate; ajung la pragul unei mari caverne în fața căreia rămân un moment – fără să știu de ce – uimit […] După un timp, două sentimente mă copleșesc: frica și dorința, frica de peștera întunecată și amenințătoare, dorința de a vedea dacă nu ascunde câteva minuni extraordinare”, scria pictorul care a creat o reprezentare foarte puternică și personală a Concepției Imaculata: născută din impresii personale, peștera în care își scufundă „La Vierge aux Rochers” (către 1483-1486) simbolizează misterul, atât protector, cât și destabilizator, al pântecului feminin, sursă de viață.