Chestionar curatorial – Ada Galeș: „Uneori am senzația că mă duc la muzee cum se duc oamenii la biserică”
Ada Galeș, actriță a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București care face parte din distribuția filmului „Anul Nou care n-a fost”, recent premiat cu zece trofee Gopo, a vorbit pentru curatorial despre artiștii și pictura care îi plac, despre ceea ce lipsește artelor noastre: „o viziune care să însemne ceva”.
S-a născut în 9 martie 1991, la Brașov, și a absolvit Universitatea de Arte Teatrale și Cinematografice în 2014.
Apare și pe afișul filmelor: „Extrasezon” (2010), „La mulți ani” (2013), „Fright Night 2: New Blood” (2013), „Love Bus: Cinci povești de dragoste din București” (2014), „Cuscrii” (2014), „In Blue” (2017), „Un om la locul lui” (2018), „Scara” (2021), „Odată pentru totdeauna” (2022), „Dragoste pe muchie de cuțit” (2023).
Termenul „artă plastică” vă duce cu gândul…
Ada Galeș: Direct la Paris, într-o sală albă și perfect luminată de la Fondation Louis Vuitton, în fața unei lucrări de Tom Wesselmann.
Expoziția „Pop Forever” a fost, pentru mine, o reamintire că arta poate fi și serioasă, și ușor frivolă în același timp, și tocmai asta o face profundă. Mi-a plăcut enorm, probabil pentru că îmi place umorul lucid, confetti-ul cu o doză de cinism și culorile care spun ceva fără să ridice vocea.
Pop art, în sensul ăsta, e o estetică pe care simt că n-am explorat-o destul, e un teritoriu din care simt că încă n-am mușcat suficient și de care cred că am avea mare nevoie în zilele noastre.
Care sunt artiștii care vă impresionează cel mai mult?
Ada Galeș: Printre artiștii care mă impresionează rămân, recurent, Wesselmann, Claire Selly, Warhol, Basquiat, Richard Prince, Chagall, Leonor Fini, Rothko, Cy Twombly, Magritte, Dali, Brâncuși, Brauner. E lista din dimineața asta. E o listă eterogenă, dar îi leagă ceva: faptul că în lucrările lor poți simți curajul – fie în culoare, în temă sau în absența confortului vizual. Nu-mi plac lucrurile prea cuminți. Îmi place când pictura sau obiectul devin o prelungire a unei obsesii sau a unei păreri.
Aveți o lucrare preferată? Care este aceasta?
Ada Galeș: N-aș putea spune. Am perioade. Am avut o perioadă în care voiam doar să văd Rothko. Alta în care intram în Luvru doar pentru a-mi clăti ochii în verdele fructelor dintr-o natură moartă renascentistă. Am și perioade suprarealiste sau complet abstracte. Dar știu sigur că, indiferent de epocă sau de curent, caut lucrări care vor să-mi explice deopotrivă lumea cât și pe mine.
Care este expoziția pe care ați vizitat-o cel mai recent și unde?
Ada Galeș: Cea mai recentă expoziție care m-a bucurat a fost la Londra – „Dada Khanyisa”, la Sadie Coles HQ. O expoziție clară și plină, fără ostentație. Genul de artă care îți pune o întrebare și apoi dispare, lăsându-te singur cu ea. Mi s-a părut și superb realizată și decorativ plăcută, într-un fel în care mesajul merge discutat de un gât care poartă perle.
Aveți un muzeu preferat din țară?
Ada Galeș: În țară, revin des la MNAC și la MARe. Revin unde știu că pot sta și pot privi în liniște. Dacă prind un moment în care MNAR e gol, mă duc să stau acolo. Uneori am senzația că mă duc la muzee cum se duc oamenii la biserică.
Este important pentru o persoană să dețină lucrări de artă? Când și ce lucrare ați achiziționat sau ați primit cel mai recent?
Ada Galeș: Cred că ar trebui să avem artă în casă. E o investiție mult mai sănătoasă. Am lucrări făcute de mama, de mine, am o pictură pe lemn de Marian Zidaru, dar și o acuarelă de Diana Cojocaru pe care o ador nu doar pentru bijuterii ci și pentru tablourile fantastice pe care le face.
Ce lipsește artei românești?
Ada Galeș: Curajul de a afirma un crez artistic. O viziune care să însemne ceva. Nu doar succes personal, ci o nevoie reală de a produce o ruptură, un context, o dezbatere. Mi se pare că artele noastre – fie ele vizuale, teatrale sau literare – suferă de o formă de izolare afectivă. Lipsește senzația că facem parte dintr-un val, dintr-o generație care are o opinie, bună, proastă, temporară, dar articulată, despre lume. Și asta e grav. Pentru că în absența unui context colectiv, arta devine un selfie. Unul frumos, dar totuși solitar.
Fotografii publicate prin amabilitatea actriței Ada Galeș
