Cinci artiști selectați în programul Accelerator. Artă în spațiul public
Cinci artiști emergenți au fost selectați, în urma evaluării celor aproximativ 30 de înscrieri primite, în programul Accelerator. Artă în spațiul public, derulat de Asociația Culturală Eastwards Prospectus.
Etapele programului sunt apel deschis și jurizare, mentorat, producția de lucrări de artă în spațiul public și expunerea acestora. Programul are loc timp de opt luni, până în noiembrie 2024.
Artiștii selectați sunt: Albert Kaan, Roxana Morar, Dumitrița Răzlog, Ioana Rusu și Mihai Savin. Ei au fost aleși de juriul alcătuit din Andrei Breahnă, manager cultural și președințele Asociației Culturale Eastwards Prospectus, Georgia Țidorescu, curator și coordonator al programului, și Ioana Chira, manager Gaep.
În cadrul stagiului de mentorat, care urmează, artiștii emergenți vor participa la patru laboratoare intensive susținute fizic de patru mentori specializați pe temele: Sistemul artei contemporane – artistul, parte dintr-un ecosistem; Arta în spațiul public – cum să coexistăm; Curatoriere – colaborarea artist – curator; PR, comunicare în artă și redactare în contextul practicii artistice – artistul în relație cu publicul larg.
Interes tot mai mare pentru arta în spațiul public
„A fost o jurizare exigentă pentru că și concurența a fost pe măsură. Raportul de aproape 6 artiști pe 1 loc ne arată interesul din ce în ce mai mare față de arta în spațiul public. Un criteriu care a cântărit mult a fost formularea proiectelor în mod articulat și clar, ceea ce va conduce, cel mai probabil, la faptul că publicul va fi convins să intre în povestea artiștilor, odată ce lucrările vor fi instalate în spațiul public”, explică Andrei Breahnă.
Acest proiect și-a propus să susțină dezvoltarea practicilor artistice de artă în spațiul public, domeniul aflat la început în România, prin cunoștinte și context de expunere, într-o capitală eclectică și cu mare potențial.
Etapele ulterioare ale programului Accelerator sunt: Laboratoare și întâlniri fizice (în București); Sesiuni de mentorat one-to-one (online); Producție lucrări de artă; Începerea seriei de activări a lucrărilor de artă în spațiul public.
Accelerator. Mentorat și Arta în spațiul public este cel de-al patrulea proiect marca Accelerator, derulat în perioada 2022 – 2024. Primele trei proiecte Accelerator de până acum au avut următoarele rezultate: 30 de artiști emergenți au beneficiat de program, selectați din mai mult de 250 de candidaturi, peste 5.500 de persoane – public direct.