
Cinci lucruri esențiale despre Marele Muzeu Egiptean/ galerie foto
Marele Muzeu Egiptean (GEM), care va fi inaugurat oficial la 1 noiembrie, la Cairo, prezintă cele mai emblematice piese din epoca faraonilor: statui colosale, sarcofage, unelte, bijuterii, până acum dispersate în toată țara, acum reunite pe o suprafață de peste 50.000 metri pătrați de expoziție.
Iată cinci lucruri de știut despre acest edificiu faraonic pe care autoritățile egiptene îl prezintă ca fiind „cea mai mare clădire culturală a secolului XXI”.

A patra piramidă
Imensul edificiu din piatră și sticlă a fost proiectat de firma irlandeză Heneghan Peng ca „a patra piramidă” a platoului Giza, în apropierea mormintelor faraonilor Keops, Kefren și Menkaura.
Spațiul ultra-modern reunește aproape 100.000 de artefacte moștenite de la cele 30 de dinastii ale faraonilor Egiptului. Aproximativ jumătate din colecție este expusă, restul fiind păstrat în depozite.
Acest proiect a costat peste un miliard de dolari, sumă care a permis finanțarea lucrărilor pe o perioadă de peste douăzeci de ani. Cu 5 milioane de vizitatori așteptați în fiecare an, miza este de a crește veniturile cruciale din turism pentru a susține relansarea economică a Egiptului.

Colosul lui Ramses al II-lea
Cea mai monumentală statuie din muzeu, de 83 de tone de granit și 11 metri înălțime, întâmpină vizitatorii în imensul atrium.
Ramsés al II-lea a domnit acum mai bine de 3.000 de ani (1279-1213 î.Hr.). Acest cuceritor și constructor se numără printre cei mai faimoși faraoni: statuia sa a făcut două turnee mondiale, cu milioane de vizitatori în 1986, apoi în perioada 2021-2025.
Marele muzeu va fi ultima sa casă după mai multe transferuri de la descoperirea sa în 1820 în apropierea unui templu din vechiul Memphis, la sud de Cairo. Colosul a fost expus în fața gării centrale a capitalei între 1954 și 2006, înainte de a fi transportat cu fast lângă piramidele din Giza.
Comorile lui Tutankhamon
O galerie dedicată adăpostește comorile lui Tutankhamon, cea mai importantă personalitate a Egiptului antic.
Peste 4.500 din cele 5.000 de obiecte funerare descoperite în 1922 de arheologul britanic Howard Carter într-un mormânt nevandalizat din Valea Regilor, în Egiptul de Sus, sunt reunite aici pentru prima dată.
Cele mai faimoase sunt: masca sa funerară din aur incrustată cu lapis-lazuli și sarcofagul său din cuarț roșu care conține trei sicrie, dintre care cel mai mic, din aur masiv, cântărește 110 kg.
După ani de dezbateri privind cauzele morții tânărului faraon la vârsta de 19 ani (în 1324 î.Hr.), testele genetice și studiile radiologice efectuate la începutul anilor 2010 au atribuit moartea acestuia unei combinații de malarie și afecțiuni osoase.
Bărci solare
O clădire separată de 4.000 metri ptărați a fost special concepută pentru barca solară a faraonului Keops, prezentată ca „cel mai mare și mai vechi artefact din lemn din istoria umanității”.
Construită acum aproximativ 4.600 de ani, această barcă din lemn de cedru și salcâm, lungă de aproximativ 43,5 metri, a fost descoperită în 1954 în colțul sudic al celei mai mari dintre cele trei piramide.
Vizitatorii vor putea, de asemenea, să descopere, printr-o pereche de geamuri, lucrările minuțioase de restaurare efectuate asupra unei a doua bărci solare descoperite în 1987 și scoase la începutul anilor 2010 din apropierea aceleiași piramide.

Panoramă
Muzeul a fost parțial deschis publicului în octombrie 2024. Lansat în 2002 sub președinția lui Hosni Mubarak, construcția sa a înregistrat întârzieri semnificative, iar inaugurarea oficială a fost amânată de mai multe ori din cauza instabilității politice legate de Primăvara Arabă, a pandemiei mondiale de Covid-19 și a tensiunilor regionale.
GEM este construit în jurul unei scări monumentale decorate cu statui și morminte foarte mari, care duce la o imensă fereastră panoramică cu vedere la piramidele din Giza.
La etaj, 12 galerii retrasează civilizația faraonilor, 30 de dinastii pe parcursul a 5.000 de ani de istorie, de la preistorie până la perioada greco-romană.
Clădirea include, de asemenea, depozite deschise cercetătorilor, laboratoare și ateliere de restaurare, biblioteci, un centru de conferințe, restaurante și galerii comerciale.
Foto credit: Grand Egyptian Museum






 
                                        


