Cinci lucruri mai puțin ştiute despre cel mai mare jaf de artă din istorie

Cele mai multe galerii de artă și muzee sunt renumite pentru lucrările de artă pe care le deţin. Galeria Națională din Londra are „Sunflowers” a lui Van Gogh; „The Starry Night” este păstrată la Muzeul de Artă Modernă din New York, în bună companie a „ceasurilor” lui Salvador Dalì, alături de „conservele de supă” ale lui Andy Warhol și de autoportretul Fridei Kahlo. Însă Muzeul „Isabella Stewart Gardner” din Boston este acum mai faimos pentru operele de artă care nu se mai află acolo.

La 18 martie 1990, muzeul a căzut pradă celui mai mare jaf de artă din istorie. Treisprezece opere de artă, a căror valoare este estimată la peste jumătate de miliard de dolari – inclusiv trei tablouri de Rembrandt și unul de Vermeer – au fost furate în toiul nopții, în timp ce cei doi paznici au fost imobilizaţi în subsol, legați cu bandă adezivă.

Un nou episod al emisiunii „How It Really Happened” de la CNN a prezentat un interviu cu unul dintre acești paznici: Rick Abath, care a acordat singurul său interviu televizat pentru CNN în 2013 și care a murit în februarie 2024 la vârsta de 57 de ani.

Femeia din spatele clădirii

Isabella Stewart Gardner, fondatoarea muzeului, este un personaj fascinant. Fiica și, în cele din urmă, văduva a doi oameni de afaceri de succes, Gardner a fost o filantroapă și o colecționară de artă care a construit muzeul pentru a-și păstra colecţia. La acel moment, era cea mai mare colecție de artă a unei persoane private din America.

Gardner a avut şi legături cu societatea pentru drepturile politice ale femeilor. Muzeul expune fotografii și scrisori ale prietenei sale Julia Ward Howe, o organizatoare a două societăți americane pentru sufragiu, precum și o stampă a lui Ethel Smyth, compozitoare și prietenă apropiată a liderei sufragetelor engleze Emmeline Pankhurst.

Gardner a întâlnit-o pe Smyth prin intermediul prietenului lor comun, pictorul John Singer Sargent. Portretul lui Gardner făcut de acesta din urmă a stârnit comentarii din cauza decolteului adânc.

Gardner părea să se bucure că stârnea scandalul și bârfa: odată a ajuns la un concert al Orchestrei Simfonice din Boston cu o pălărie pe care era inscripționat numele echipei sale preferate de baseball, Red Sox, iar o ilustrație din ediția din ianuarie 1897 a Boston Globe o arăta cum a scos la plimbare unul dintre leii de la grădina zoologică din Boston.

În mod oarecum ironic, atunci când „Mona Lisa” a fost furată în 1911, Gardner le-a spus paznicilor de la muzeul său că, dacă văd pe cineva încercând să îi fure, ar trebui să tragă.

Tablourile care nu au fost furate

Prada hoților este estimată la peste o jumătate de miliard de dolari. Cu toate acestea, au lăsat cel mai scump artefact din clădire: „The Rape of Europa” de Tiţian, pe care Gardner l-a cumpărat de la o galerie de artă din Londra în 1896, pe atunci un preț record pentru o pictură a unui maestru vechi.

De ce să comiți cel mai mare jaf de artă din istorie și să pleci fără cea mai scumpă piesă din muzeu? Este posibil ca mărimea acestuia să fi fost cauza. Cea mai mare operă de artă sustrasă a fost „Christ in the Storm on the Sea of Galilee” de Rembrandt, faimoasă şi pentru că este singurul peisaj marin al lui Rembrandt și măsoară aproximativ 1,5 x 1,5 metri. „The Rape of Europa” este mai mare, având aproape 2,5 metri pe 7 metri.

Factorul Napoleon

În jurul anului 2005, investigația privind operele de artă furate a făcut un ocol către insula franceză Corsica din Marea Mediterană. Doi francezi cu presupuse legături cu mafia corsicană încercau să vândă două tablouri: un Rembrandt și un Vermeer. Fostul agent special al FBI Bob Wittman a fost implicat într-o operațiune sub acoperire pentru a încerca să le cumpere – dar operațiunea a eșuat în cele din urmă atunci când bărbații au fost arestați pentru că au vândut în schimb opere de artă luate de la Muzeul de Artă Modernă și Contemporană din Nisa.

De ce ar fi interesați „mafioții corsicani”, așa cum i-a descris corespondentul CNN Randi Kaye în emisiune, să jefuiască un muzeu de artă din Boston? Răspunsul ar putea fi dat de „Bronze Eagle Finial”, ornamentul de 25 cm furat atunci din vârful unui steag napoleonian.

„A fost un fel de alegere ciudată pentru hoți să ia (Finialul)”, a spus Kaye, „dar se pare că Corsica este, în esență, patria lui Napoleon”. Împăratul francez s-a născut pe insulă în 1769, iar un muzeu național este acum găzduit în fosta sa casă.

Un suspect rock’n’roll

Data de 18 martie 1990 nu a reprezentat prima dată când un Rembrandt a fost furat dintr-un muzeu din Boston. În 1975, Myles Connor, infractor de carieră și hoț de artă, a intrat în Muzeul de Arte Frumoase din Boston și a ieșit cu un Rembrandt ascuns în buzunarul supradimensionat al hainei sale. El a fost primul suspect al FBI în cazul Gardner, însă zidurile închisorii federale – unde era încarcerat pentru acuzații de trafic de droguri – i-au oferit un alibi destul de solid.

Atunci când nu fura opere de artă celebre, Connor era muzician. Prin intermediul concertelor l-a cunoscut pe Al Dotoli, care a lucrat cu vedete precum Frank Sinatra și Liza Minelli. În 1976, Connor a fost încarcerat pentru un alt furt de artă comis în Maine. Sperând să folosească Rembrandt-ul furat pentru a obține o sentință mai mică, a avut nevoie de Dotoli – care se afla în turneu cu Dionne Warwick – pentru a preda tabloul autorităților în numele său.

Un hoț invizibil?

Una dintre operele de artă furate, „Chez Tortoni” de Édouard Manet, a fost luată din Camera Albastră a muzeului, situată la primul etaj. Tabloul iese în evidență din două motive, primul fiind rama sa. Hoții au lăsat în urmă aproape toate ramele, tăind unele din partea din față.

„Să lase chiar și rămășițe ale tabloului (tablourilor) în urmă a fost o sălbăticie”, a spus Kelly Horan, editor la Boston Globe. „După părerea mea este ca și cum i-ai tăia gâtul cuiva”.

Rama „Chez Tortoni” a fost totuși neobișnuită pentru locul în care a fost găsită: nu în camera din care a fost furată, ci pe scaunul biroului de securitate de la parter. Și mai remarcabil este faptul că în Camera Albastră nu a fost declanșat niciun detector de mișcare.

După ce au investigat posibilitatea existenței unor hoți fantomă, anchetatorii s-au întrebat dacă nu cumva acest lucru ar putea indica faptul că este vorba de un complot din interior. „La FBI am descoperit că aproximativ 89% dintre jafurile instituționale din muzee sunt operate din interior”, a declarat Wittman. „Așa se fură aceste lucruri”.

Foto credit: www.gardnermuseum.org