
Colecție evaluată la 180 milioane dolari, vândută la Christie’s
Colecția lui Robert F. Weis și Patricia G. Ross Weis, evaluată la 180 milioane de dolari, care cuprinde lucrări de Pablo Picasso, Henri Matisse, Piet Mondrian, Max Ernst și Mark Rothko, va fi licitată la Christie’s New York în luna noiembrie.
Cele 80 de loturi, de la cubism la expresionism abstract, vor fi împărțite în mai multe licitații, 18 dintre ele urmând să fie scoase la vânzare separat, înaintea licitației de seară dedicate artei secolului XX, iar restul lucrărilor vor fi împărțite între licitația de zi dedicată artei postbelice și contemporane și licitația de zi dedicată artei moderne, organizate de Christie’s.
Printre lucrările cele mai valoroase se numără „La lecture (Marie-Thérèse)”, pictură a lui Picasso din 1932, cu o estimare la cerere de aproximativ 40 de milioane de dolari; „Figure et bouquet (Tête ocre)” a lui Matisse, cu o estimare între 15 milioane și 25 de milioane de dolari; „Composition with Red and Blue” (1939 – 1941) a lui Mondrian, cu o estimare de 20 milioane – 30 de milioane de dolari; și „No. 31 (Yellow Stripe)” din 1958 a lui Rothko, având valoarea estimată în jur de 50 de milioane de dolari.
Robert Weis, care a decedat în 2015 la vârsta de 96 de ani, a fost fostul președinte al Weis Markets, companie fondată de tatăl său în 1912 în Sunbury, Pennsylvania. Patricia Weis, care a decedat în 2024, a fost soția lui timp de 57 de ani. Fiul Jonathan Weis este în prezent președinte, director general și director executiv al lanțului de supermarketuri.
Foto: colecția Weis; credit: Vivian Marie Doering/ Christie’s