Colecţionarii de artă au acum la dispoziţie şi varianta high-tech : operele în format NFT
În 2021, colecţionarii de artă nu se mai limitează doar la operele clasice, care pot fi expuse în spaţiile în care aceştia locuiesc sau lucrează, ci pot alege o cripto-copie, în format NFT (Non-Fungible Token).
Jurnaliştii de la Le Monde fac o scurtă incursiune în această nouă tendinţă.
De exemplu, ei vorbesc de recordul stabilit de casa Christie’s în primăvară, pentru un asemenea format de operă – 58 de milioane de euro pentru o lucrare a artistului american Beeple.
Odată ce staruri ale artei precum Urs Fischer şi Damien Hirst au îmbrăţişat acest format pentru lucrările lor, alături de galerii foarte importante, “vorbim mai puţin de speculanţi şi intrăm într-o logică apropiată de cea a pieţei de artă de tip clasic”, spune consiliera Fanny Lakoubay, din New York, citată de Le Monde.
De altfel, recent, muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg a scos la licitaţie opere semnate de Da Vinci şi Van Gogh, în format NFT.