Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  „Colliding”, o incursiune în laboratorul vieții de artist, în cuplu, la AnnArt
colliding, teodora gavrila, claudiu lazar

„Colliding”, o incursiune în laboratorul vieții de artist, în cuplu, la AnnArt

Expoziția „Colliding” cu lucrări semnate Teodora Gavrilă și Claudiu Lazăr, o incursiune în laboratorul vieții de artist, în cuplu, va fi vernisată la galeria bucureșteană AnnArt pe 6 iulie.

Curatoriată de Ilina Schileru, expoziția marchează câteva momente-cheie în tranziția dinspre statutul individual la cel al funcționării într-o celulă binomică, cu tot aparatul de provocări pe care îl aduce cuplul de artiști.

„Colliding/ Coliziune este un moment de întâlnire și anchetă a celor doi pe terenul atelierului care migrează între trei spații fizice, între care și propria locuință. Și temele sunt despre procesul acesta întocmai: piesa de la care pornește fiecare este același cadru – cei doi întinși unul lângă altul, fără să se atingă – o amintire comună despre un moment într-o garsonieră înfruntând viața caniculară la bloc, în București, întinși pe canapea. Un moment domestic dar atât de relevant, cel al a vieții în comun, unde începe negocierea celor doi ca personalități artistice care ocupă același cadru. Întrucât cum spuneam la începutul textului, nevoia de a lucra este asemena unui partener în sine care pune deja presiune pe individ, relația de cuplu între artiști se simte ca o relație între mai multe entități, fiecare cu propriul program. Ca să adauge un pic de adrenalină peste tot acest amalgam, apare și personajul Akka, patrupedul canin malinois, o altă personalitate intransigentă, exigentă și posesivă, pe care Teodora o creionează dintr-un singur gest de linie în schițe, iar Claudiu o rașchetează de multiple ori până să-i atingă sinteticul sufletesc pe care îl tot caută cu străruință. (…) Colliding semnifică atât efortul de a conviețui în doi ca artiști cât și mecanismul de vindecare în doi activat atunci când ești înțeles, acceptat și susținut în procesul care se numește «a face artă»”, spune Ilina Schileru.