Combaterea traficului de artă: profesioniștii din domeniu denunță noile norme
Comercianții de artă francezi protestează față de un regulament european care prevede obligativitatea trasării originii bunurilor culturale importate din țări din afara UE pentru a combate traficul. Pentru AFP, aceștia au denunțat o „uzină de gaz” care ar fi în detrimentul activității lor.
„Vom ajunge să nu mai cumpărăm nimic în afara Uniunii Europene”, a spus Antonia Eberwein, vicepreședinte al Syndicat national des antiquaires (SNA). „Riscăm să sărăcim piața pieselor arheologice, dar și a icoanelor și a artei precolumbiene, indiene sau chinezești, fără să punem capăt traficului, invizibil și nedeclarat prin natura sa”.
Piața ar putea, de asemenea, „să se orienteze către țări precum Marea Britanie, Statele Unite, Elveția sau Asia”, spune femeia a cărei galerie este specializată în antichități egiptene.
O licență de import pentru revânzare
Acest regulament, care va intra în vigoare la 28 iunie, este destinat să completeze, prin intermediul unui sistem informatic centralizat, cel introdus în 2019 pentru a combate finanțarea terorismului prin traficul ilicit de opere de artă. Acesta va obliga casele de licitații, galeriștii și anticarii europeni să furnizeze documente care să ateste proveniența oricărei piese provenind dintr-o țară din afara UE, pentru a obține o licență de import în vederea revânzării acesteia.
Concepută inițial pentru obiectele arheologice de peste 250 de ani, această obligație „se generalizează”, în special pentru obiectele de peste 200 de ani, explică Édouard de Lamaze, președintele Conseil des Maisons de Vente (CMV), autoritatea franceză de reglementare a licitațiilor publice.
Deși „va consolida garanția transparenței pentru cumpărători și colecționari, precum și rolul adjudecătorilor, acest nou cuvânt de ordine va duce probabil la birocrație și la o scădere a activității”, consideră el.
Regulamentul îi va obliga pe cei aproximativ 850 de vânzători din cele 550 de case de licitații din Franța să apeleze sistematic la experți pentru a urmări istoria operelor, ceea ce este dificil, dacă nu imposibil în unele cazuri, „în special pentru toate acele opere care sunt moștenite și care nu sunt documentate”, adaugă Édouard de Lamaze.
„Ni se cer informații care nu există”, adaugă Antonia Eberwein, pentru care „acest regulament este absurd și arată o lipsă totală de cunoaștere a realității”. Pentru a obține o licență de import, „va trebui să furnizăm și o licență de export din țara de origine pe baza unor documente care nu există” (facturi, contracte de asigurare, cataloage, declarație pe propria răspundere a exportatorului etc.), insistă ea.
În timp ce unele țări, precum Mexicul, „interzic orice export și își revendică întregul patrimoniu arheologic (…) totul va depinde de (buna) credință”, subliniază Alexandre Giquello, comisar și președinte al grupului Drouot. Și el are o părere „foarte proastă” despre acest regulament, subliniind „riscul unor pierderi economice importante”. În opinia sa, „există riscul ca regulamentul să penalizeze o mare parte a pieței prin introducerea unei „fabrici de gaz” care va dura mult timp și care va prelungi considerabil termenele de livrare”.
Prin urmare, Édouard de Lamaze „face apel la ministrul culturii, Rachida Dati, să ajute profesioniștii în această sarcină foarte oneroasă”. În opinia sa, responsabilitatea acestora „ar trebui limitată la o obligație de mijloace și nu de rezultat”.
Licențe de import eliberate de minister
De fapt, ministerul va fi responsabil de autorizarea licențelor de import în termen de 90 de zile de la depunerea cererii, conform unui document vamal consultat de AFP, care prevede, de asemenea, controale vamale și o pedeapsă de trei ani de închisoare, confiscarea operei de artă și o amendă de până la dublul valorii acesteia în caz de fraudă.
Alexandre Giquello, la rândul său, recomandă „aplicarea riguroasă a Convenției UNESCO din 1970” împotriva traficului de bunuri culturale, care a intrat în vigoare în 1972 și a fost ratificată de aproximativ 140 de state, „ceea ce ține de dreptul internațional și nu de interpretare sau de abuz politic”.
David Ghezelbash, un galerist parizian specializat în vânzarea de obiecte arheologice din bazinul mediteraneean (Grecia, Egipt, Italia), „nu este îngrijorat”. Activând „de mult timp în afara UE”, el lucrează „cu un număr de muzee americane” și „cumpără în principal piese a căror proveniență a fost documentată înainte de 1972 și care nu fac obiectul unor revendicări”. De asemenea, acesta apelează în mod regulat la un expert independent „pentru a urmări istoria fiecărei opere, în măsura în care este posibil”.
În opinia sa, rămâne totuși „o zonă gri” „pentru toate obiectele care nu au o istorie documentată înainte de 1972, în special cele provenite din moșteniri, care riscă să fie discreditate”.
