
Concursul internațional de arte vizuale „Gheorghe Petrașcu” 2025
Concursul internațional de arte vizuale „Gheorghe Petrașcu” 2025 are loc între 10 iulie și 17 august, iar premiile acordate au valoare de peste 8.500 de lei.
Se pot înscrie în competiție artiști vizuali de toate vârstele. Concursul are loc online, pe două categorii, iar participanții pot trimite fotografiile lucrărilor (pictură, grafică, acuarelă, tehnici mixte) și documentele necesare înscrierii la adresa concursulgheorghepetrascu@gmail.com.
Amănunte despre condițiile de participare pot fi consultate pe asociatiaprovalores.ro.
Din juriu fac parte Gheorghe Dican – vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, criticul de artă Marius Tița și jurnalistul cultural Sebastian Crăciun.
Gala și vernisajul expoziției laureaților sunt programate în 31 august, ora 12:00, la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci. Evenimentul este prilejuit de împlinirea a 590 de ani de la prima atestare documentară a orașului Tecuci. În acestă localitate, în urmă cu 153 de ani s-a născut pictorul Gheorghe Petrașcu.