Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Creatori emergenți și arta din perspectiva intimității și a colectivității
urdir convivencias

Creatori emergenți și arta din perspectiva intimității și a colectivității

Casa de Vacas din parcul madrilen Retiro găzduiește expoziția „Urdir: Convivencias”, ce reunește lucrările a 15 creatori emergenți care invită la observarea artei din perspectiva intimității și a colectivității.

Este mult mai mult decât o expoziție. Conviețuirea nu este doar logistică, ci o alegere conștientă care favorizează schimbul de idei, materiale, emoții și experiențe. Așa cum spune colectivul de artiști, „este vorba despre a observa ceea ce nu strigă: o umbră, o pauză, un fir de praf”.

Ángela Jiménez Durán, Hodei Herreros, Lara Ordóñez, Irene Molina, Nuria López Blanco, Adela Angulo Portugal, Caterina Miralles, Maï Diallo, Isabel Merchante, Lola Zoido, Andy Luengo, Natalia López de la Oliva, Arta Delharte, Juan Couder și Alejandro Manzano sunt artiștii ale căror opere, diverse ca formă și limbaj, împărtășesc în această expoziție sensibilitatea lor care pornește de la personal și devine materie colectivă.

urdir, convivencias1

Fiecare dintre ei contribuie cu universul propriu. De la sculpturile narative ale Ángelei Jiménez Durán, care par personaje din povești secrete, până la instalațiile critice ale lui Maï Diallo, care pun sub semnul întrebării privirea hegemonică asupra corpurilor, trecând prin arhitectura emoțională a Caterinei Miralles, realismul magic al lui Alejandro Manzano sau textilul ca memorie în opera Larei Ordóñez.

urdir, convivencias

Lucrări ce amestecă digitalul și fizicul, precum cele ale Lolei Zoido și Irene Molina, care explorează limitele imaginii și spațiului virtual, și instalațiile care devin decoruri cinematografice precum una creată de Nuria López Blanco.

„Urdir: Convivencias” poate fi vizitată gratuit, zilnic, până la 31 august 2025, la Centrul Cultural Casa de Vacas.

Foto: diario.madrid.es

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.