Cum a reprezentat-o Picasso pe ultima sa muză

Cincizeci de tablouri de Pablo Picasso sunt expuse la Le Doyenné – Espace d’Art Moderne et Contemporain, în Brioude, regiunea Haute-Loire. Această expoziție prezintă opere ale artistului din ultimii 20 de ani: „Picasso, l’œuvre ultime, hommage à Jacqueline”, dedicate ultimei sale partenere.

„Pictura este mai puternică decât mine, ea mă determină să fac ce vrea”, afirma Pablo Picasso. O adevărată pasiune ca cea pe care a avut-o pentru ultima sa parteneră, Jacqueline Roque.

Expoziția este deschisă în Franța până la 16 octombrie.

Opera supremă este un omagiu adus lui Jacqueline, martor a dragostei pictorului pentru partenera sa. Fie că sunt figurative, fie stilizate, Picasso a continuat să o portretizeze pe muza sa.

Prezența lui Jacqueline i-a permis lui Picasso să avanseze și să se inventeze până la finalul vieții. Una dintre ultimele sale pânze, „Le Matador”, este impregnată de această libertate atât de dragă lui Picasso. „Un tablou foarte important care mărturisește și prin culoare, forță și vivacitate și prin raritatea reprezentării ceva ce a simțit. Nimeni nu a îndrăznit să facă asta”. „Toți marii pictori care, până la capăt, reinventează o lume la care nu ne-am gândit niciodată”, adaugă Jean-Louis Prat, curatorul expoziției.

Jacqueline a fost ultimul gardian al operelor lui Picasso. Picturile, ceramica, sculpturile, lucrările pe care ea le-a inspirat și-au făcut drum spre Brioude și puterea lor copleșește vizitatorul. Lumea după Picasso este pentru totdeauna nemuritoare.

Picasso, subjugat de frumusețea ei

Jacqueline Roque și Picasso s-au întâlnit în vara lui 1952, pe când această tânără cu ochi mari negri se ocupa de galeria Madoura de la Cannes. El avea 71 de ani, ea 26. Artistul „a fost subjugat de frumusețea ei, de privirea ei”, scrie Jean-Louis Prat în catalogul de prezentare.

Din 1953, înainte de căsătoria lor, Picasso a pictat-o ​​neobosit, frenetic. Numai în 1963 a fost reprezentată de 160 de ori în lucrările sale. Cuplul a rămas împreună până la moartea pictorului în 1973. Jacqueline s-a sinucis în 1986, după ce s-a scufundat în depresie.

„Era o femeie care avea o personalitate, o inteligență, o vioiciune. Avea ceva special care a fost scos în evidență în toate lucrările pe care le vedem despre ea”, spune curatorul.

Dintre tablourile prezentate, multe sunt portrete: în costum turcesc, în djellaba, în ținută arlesiană, cu un câine sau o pisică, purtând diferite pălării, așezată, cu picioarele îndoite sau culcată.

„Această parteneră constantă îi inspiră și subiecte la care nu s-ar fi gândit cu ani în urmă”, explică Jean-Louis Prat. „Precum aceste noi personaje de muschetari care apar din 1967, jumătate spaniole, jumătate olandeze, sau „Matadorul”, pictat în 1970. „Se vede că este o muză activă, de exemplu prin toate fotografiile pe care le-a realizat. Ea participă la viața de zi cu zi. Este prezentă în atelier, în casă, permanent”, adaugă el.

În 1955, Pablo Picasso s-a lansat în variante ale unui tablou celebru de Eugène Delacroix, „Les femmes d’Alger”, fascinat de asemănarea unuia dintre subiecte cu Jacqueline. În variațiile sale din „Déjeuner sur l’herbe” și „Olympia” de Manet, o femeie, care se joacă cu o pasăre sau o pisică, preia adesea trăsăturile muzei sale.

Expoziția este punctată de fotografiile realizate chiar de Jacqueline. Pentru Brigitte Léal, „picturile îngrămădite din studio și pe care îi place să le fotografieze cu un talent incontestabil oferă dovada dominației ei secrete”.