Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Dependența și remediile, într-o expoziție ATOMA la Kulterra
atoma

Dependența și remediile, într-o expoziție ATOMA la Kulterra

Expoziția „Dopaminergic” a artistei ATOMA este deschisă în 4 decembrie la galeria Kulterra, unde poate fi vizitată până la sfârșitul lunii ianuarie 2026.

„Dopaminergic” este dedicată dependenței, dar și remediilor. Picturile în acrilic pornesc de la întrebarea „Ce se întâmplă în spatele telefonului mobil?” și analizează pierderile subtile provocate de atenția captată de ecran.

ATOMA evidențiază diminuarea percepției detaliilor reale, izolarea socială și influența designului digital care stimulează căutarea recompensei imediate, reducând răbdarea, creativitatea și gândirea critică. Artista propune regăsirea prezenței, a privirii ridicate din ecran și a reconectării cu realul. În instalația cu medicamente, pastila devine simbol al dualității: suferință și vindecare, dependență și speranță.
În instalația video senzorială „What Do You Feel?”, imaginile cu impact emoțional cer răspunsul privitorului la întrebarea din titlul lucrării. Ce simțim poate fi despre relația pe care o avem cu pastilele, spune curatorul Daniel Kozak.

„Una din ideile mele principale are legătură cu dualitatea bine-rău, ca un principiu filozofic și moral. Pentru mine, această dualitate este compusă din cele două forțe opuse, dar în același timp ele sunt interdependente, modelează lumea și experiențele interpersonale. Ele se întrepătrund, se transformă una în cealaltă, iar percepția mea asupra lor se schimbă în funcție de context”, explică ATOMA. Ea adaugă: „În instalațiile pe care le propun, urmăresc conștientizarea și problematizarea dependenței de pastile. Pastila este un simbol al dependenței: un obiect mic, aparent neutru, dar încărcat de semnificații care trimit spre suferință, durere sau nevoie. În funcție de felul în care o plasez în spațiu sau în narațiunea vizuală, acest element capătă valențe diferite și influențează modul în care privitorul înțelege ceea ce este bine sau rău”.

Programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 12:00 și 18:00, în perioadele 5 – 7 decembrie, 18 – 21 decembrie și 3 – 31 ianuarie. Accesul este liber.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.