
Desene create Hockney pe iPad, vândute cu 6 milioane lire sterline
Șaptesprezece desene realizate pe iPad de David Hockney, intitulat „The Arrival of Spring”, a fost scos la licitație la Sotheby’s Londra în cadrul unei vânzări speciale, la finalul săptămânii, fiind vândut pentru suma totală de 6,2 milioane de lire sterline.
Totalul a fost mai mult decât dublul estimării maxime, iar prețul record plătit pentru o gravură a artistului a fost depășit de trei ori, ajungând în final la 762.000 de lire sterline pentru „The Arrival of Spring in Woldgate, East Yorkshire in 2011 – 19 February (2011)”. Recordul anterior pentru o astfel de lucrare era de 504.000 de lire sterline.
Seria a reprezentat cel mai mare grup de desene realizate de Hockney pe iPad care a fost vreodată scos la vânzare. Cincisprezece dintre cele 17 lucrări au atins prețuri record pentru acest subiect în ambele ediții (cealaltă ediție a seriei este tipărită într-un format mai mare).
Sotheby’s a declarat că 40% dintre desene au fost vândute colecționarilor americani, iar 65% au fost cumpărate online.
David Hockney, în vârstă de 88 de ani, a început seria în 2011, revenind zilnic în acea primăvară într-un loc diferit din Woldgate. Inițial, intenționa să picteze în aer liber, dar nu i-a plăcut să stea în frig pentru mult timp. Crescut în Bradford, Hockney și-a petrecut multe dintre vacanțele școlare în East Yorkshire și s-a orientat în schimb către iPad-ul său pentru acest proiect. Ulterior, el a descris descoperirea mediului digital ca „o primăvară minunată”.
Hockney a realizat 94 de desene în aceal sezon, reducându-le în cele din urmă la 51, dintre care cele 17 recent vândute se numără printre cele mai frumoase exemple, potrivit casei de licitații. Seria completă a fost dezvăluită ca parte a retrospectivei sale din 2012 la Royal Academy of Arts din Londra.
Rezultatul aduce totalul vânzărilor de artă modernă și contemporană realizate de Sotheby’s Londra în ultimele șase luni la 240 de milioane de lire sterline (322 de milioane de dolari).