Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Diploma Show: Noua generaţie de artişti, arhitecţi şi designeri expune la Hanul Gabroveni/ galerie foto
diploma show2

Diploma Show: Noua generaţie de artişti, arhitecţi şi designeri expune la Hanul Gabroveni/ galerie foto

Proiectele absolvenţilor de arhitectură, design grafic, textile, fashion, foto-video, ceramică, sticlă, metal, sculptură, grafică, pictură, artă murală sunt expuse la festivalul Diploma Show 2025, la ARCUB – Hanul Gabroveni.

diploma show3

Diploma Show 2025, curatorial

Festivalul prezintă o expoziție centrală cu peste 140 de lucrări de la universități din toată țara, tururi ghidate, petreceri și un târg de artă și design. Tururile ghidate durează aproximativ o oră și sunt susținute de tineri curatori care prezintă conceptul expoziției.

Lucrări remarcate

În expoziţie, se regăsesc 21 de lucrări de pictură şi sculptură ale absolvenţilor de la universităţile naţionale de arte din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara.

diploma show11

Diploma Show 2025, foto: curatorial

Toate sunt proiecte de absolvire sau de disertaţie, interpretate într-un limbaj plastic contemporan, propriu.

otilia efros, stalpnici, diploma show15

Otilia Efros, „Stâlpnici”, curatorial

Astfel, se remarcă, proiectul „Stâlpici” al Otiliei Efros, sculptură ce reprezintă o transpunere tridimensională a sfinţilor asceţi, întâlnită în iconografia ortodoxă a bisericii răsăritene.

luca tintea, realism contemporandiploma show5

Luca Ţintea, „Realism contemporan”, curatorial 

Luca Ţintea vine cu o pictură ce porneşte de la observaţia lumii reale şi urmăreşte felul în care această realitate este trăită emoţional.

andreea banica, metrou

Andreea Bănică, „Metrou”, curatorial

Pictura lui Dan-Florin Dumănoiu spune poveşti ale oamenilor prin ferestrele care dispar în timp, iar Andreea Bănică surprinde momente de introspecţie  şi izolare în spaţiul metroului, un loc de tranziţie continuă, dar şi de absenţă emoţională, reflectând ritmul şi distanţa urbană dintre oameni.

matei milstein, fara titlu, spatiu viu

Matei Milstein, „Fără titlu, spaţiu viu”, curatorial

Prin fotografii vechi, Matei Milstein explorează memoria familială şi absenţa. Se întreabă se rămâne din prezenţa celor dispăruţi în amintirea colectivă şi cum se păstrează vie de-a lungul generaţiilor.

catalina ivan, fragmentari, diploma show6

Cătălina Ivan, „Fragmentări”, curatorial

O reflecţie vizuală asupra timpului întrerupt  şi a memoriei discontinue propune Cătălina Ivan prin „Fragmentări”, pictură inspirată de frescele romane.

matei pericleanu, carusel, diploma show7

Matei Pericleanu, „Carusel”, curatorial

Divertismentul va formă de evadare socială este surprins de Matei Pericleanu în „Carusel”, o instalaţie ce propune o realitate fluidă, activând imaginaţia şi emoţiile prin texturi, ritm vizual, elemente cinetice şi spaţialitate.

miruna morte, tabula rasa, diploma show8

Miruna Morţe, „Tabula Rasa”, curatorial

Grafica Mirunei Morţe, „Tabula Rasa”, interoghează dependenţa umană de validare externă şi goana constantă după obiective temporare şi premii care, la nivel profund, sunt lipsite de semnificaţie.

dan cebotari, la kilogram, nu la bucata

Dan Cebotari, „La kilogram, nu la bucată!”, curatorial

Dan Cebotari explorează prin „La kilogram, nu la bucată!” tema consumerismului emoţional prin multiplicarea statuetelor ce îl reprezintă pe Cupidon, simbol al iubirii, într-o grămadă care ar sugera o „industrie a afecţiunii” în care contează cantitatea, mai puţin calitatea.

ioana ciuciulica, reparand lumea, diploma show9

Ioana Ciuciulica, „Reparând lumea”, curatorial

Într-o societate sufocată de supra-consum şi înlocuire rapidă, lucrarea Ioanei Ciuciulica „Reparând lumea”, propune, cu delicateţea firelor, Reparaţia.

diploma show, vlad andrei talmaciu, party animal bal suprarealist

Vlad-Andrei Tălmaciu, „Party animal-bal suprarealist”, curatorial

Prin rochii sculpturale şi voluminoase, prin păpuşile cu ţinute în miniatură sau prin accesoriile suprarealiste, Vlad-Andrei Tălmaciu a interpretat un eveniment din 1972, mai exact petrecerea organizată de baroneasa Marie-Helene de Rothschild, unde au fost invitaţi doar membri ai înaltei societăţi.

alexia rosu, chestiuni verbale verbalul conteaza diploma show14

Alexia Roşu, „Chestiuni verbale/ Verbalul contează”, curatorial

Alexia Roşu a imaginat o colecţie de postere digitale interactive, care prezintă în „Chestiuni verbale/ Verbalul contează” efectul produs de cuvintele adresate şi a pus în contradicţie un discurs negativ cu unul pozitiv. Scopul este descurajarea abuzului verbal printr-un factor senzorial.

patchwork 1984, diploma show

Diana Lepădatu, „Patchwork: 1984”, curatorial

„Patchwork: 1984” este un exerciţiu al Dianei Lepădatu de reinterpretare vizuală şi tematică a jocului Patchwork din perspectiva universului imaginat de George Orwell în celebrul său roman „1984”. Proiectul reprezintă o intersecţie de interese între lumea jocurilor de societate şi lumea romanelor de gen distopic.

Designul curatorial al festivalului este semnat de Attila Kim Architects.

Accesul se face pe bază de bilet, cu prețuri de 50 şi 120 de lei. Elevii, studenții și pensionarii au acces gratuit. Persoanele cu dizabilități beneficiază de gratuitate conform legislației în vigoare.

Expoziția poate fi vizitată, în perioada 3 – 12 octombrie, de luni până duminică, între orele 12:00 și 22:00.

Foto credit: curatorial

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.