Douăzeci de artiste își expun jurnalele vizuale la Palatele Brâncovenești
Douăzeci de creatoare, între care Atoma și Magdalena Pelmuș, sunt reunite în expoziția „Jurnal de artistă”, deschisă la parterul Palatelor Brâncovenești în perioada 9 februarie – 10 martie.
Curatoriată de Anca Maria Ciofîrlă, Mihaela Constantin și Diana Roman, expoziția oferă jurnalele vizuale ale artistelor care fac dovada unor viziuni unice folosind o țesătură artistică elaborată din propriile amintiri și reflecții.
„Marcate de trecutul recent al pandemiei care le-a limitat și concentrat într-un singur perimetru ființările sociale, profesionale, artistice, expozantele își dezvăluie ceea ce au de spus prin povești/ simboluri/ iconografii stratificate. Fiecare lucrare reprezintă o cufundare în mitologia personală a amintirilor, suferințelor și reflecțiilor – artistele analizând și interpretând diverse motive personale, bazându-se pe simboluri universal valabile. Jurnalele celor 20 de artiste izvorăsc din experiențe intuitive ale lumii, lucrările lor contemplând individualitatea explorată prin absența sinelui. Puterea fragmentului, a culorii dominante sau doar ca accent pare că le suscită întrebarea «În ce fel de lume trebuie să trăiască femeia – din punct de vedere social, politic, dar și privat?». Răspunsul îl găsim în lucrările expuse, căci artistele își exhibă cu forță și sensibilitate lumea lor într-un context global apăsător, dar generator de creație artistică”, notează Diana Roman, critic de artă.
Expun artistele Atoma, Dalina Bădescu, Mihaela Laura Boeru, Diana Brăescu, Anca Maria Ciofîrlă (Kademian), Maria Cismaru, Mihaela Constantin, Mariana Constantinescu, Anca Constantinescu, Andreea Floreanu, Mirela Iordache, Cristina Ionescu – Berechet, Bianca Ioniță, Emilia Kiss, Elena Lupașcu, Dagmar Oprea, Sofia Ovejan, Magdalena Pelmuș, Anastasia Stoiciu și Alexandra Tătaru.