„Entangled Practices”, atelier de artă contemporană pentru studenți și tineri artiști
Artiștii Irina Botea Bucan și Jon Dean sunt coordonatorii unui atelier de artă contemporană, în perioada 12 – 19 septembrie, la Centrul Artelor Vizuale Multimedia, București. Termenul limită de înscriere este 9 septembrie, ora 23.59.
Realizat de către asociația Slow-Sync PH ca parte a proiectului Interval, atelierul artistic „Entangled Practices” propune referințe teoretice din textele autoarelor Donna Harraway, Karen Barad sau Anna Tsing, dar și activități participative, intra-disciplinare, centrate pe individ și pe dinamica de grup. Nucleul atelierului artistic este unul de praxis, iar rezultatele vor fi expuse pe 19 noiembrie 2022 la spațiul CAV Multimedia, București, în același spațiu-atelier comun pe tot parcursul programului.
Unde vă poziționați practica artistică? Prin diverse metode care includ acțiuni performative, exerciții de sunet, desen și scriere, atelierul propune o explorare a posibilității ca practicile artistice să ia în considerare voința entităților umane și non-umane în desfășurarea proceselor și metodologiilor lor din proximitatea Lacului Morii.
Exerciții de observație și documentare în zona Lacul Morii
Programul atelierului va include două etape: în perioada 12-14 septembrie cei 8 participanți selectați vor realiza exerciții de observație și o documentare în zona Lacul Morii, iar în perioada 15-18 septembrie atelierul artistic se va desfășura în spațiul CAV, unde se va realiza și expoziția de grup.
Studenți și tineri artiști pasionați de diferite medii de expresie (time-based media și fotografie) sunt invitați să trimită aplicațiile completând următorul formular: https://forms.gle/Yd2x2X1YbxxPDcUWA
Celor 8 participanți selectați li se vor acorda 1.000 de lei pentru participarea la expoziție și sprijin în producția lucrărilor din cadrul atelierului artistic.
Interval este un proiect al asociației SLOW-SYNC PH și reprezintă un program focusat pe practici artistice fotografice și time-based media în România, cu activități concentrate în jurul spațiului CAV Multimedia din București. Demersul urmărește realizarea de expoziții, ateliere și generarea de discuții asupra parcursului și curentelor de gândire specifice reprezentanților locali ai acestor forme artă.