ETAJ artist-run space din București și Lateral Art Space din Cluj-Napoca expun la Stockholm
ETAJ artist-run space din Bucureşti și centrul de artă Lateral Art Space din Cluj-Napoca participă la Supermarket Independent Art Fair, un târg internaţional de artă care aduce în centrul atenției peste 60 de artiști și galerii de artă din toate colțurile lumii, în perioada 26-29 mai, informează Institutul Cultural Român din Stockholm.
Artişti emergenţi şi platoforme experimentale
Obiectivele principale ale ETAJ sunt axate pe creșterea vizibilității artiștilor emergenți în căutare de soluții alternative pentru lansarea și etalarea publică a creației lor. Direcțiile estetice pe care și le propune ETAJ sunt eclectice, spontane și, de multe ori, experimentale. Există însă și elemente ordonatoare specifice precum caracterul in situ al lucrărilor expuse și concepute de artiștii promovați. Prin dezbaterea mecanismelor folosite de spaţiile independente gestionate şi curatoriate de artiştii vizuali, ETAJ va aborda teme precum aproprierea culturală, exotizarea şi globalizarea reflectate în arta contemporană. Expoziția din cadrul Supermarket Art Fair 2022 de la Stockholm face o ușoară referire la mecanismele pieței de artă, într-un fel care subliniază dihotomia Est-Vest, care apare adesea în timpul călătoriei ca prezență nomadă.
Artiştii expozanţi sunt Radu Carnariu, Mircea Modreanu, Radu Pandele, Ilina Schileru, Andrei Tudoran, Ruxandra Tudoran, Ionuţ Zevideanu, Lucian Milea, Antonia Corduneanu şi Ana Cristina Toma.
Lateral ArtSpace este o platformă independentă de artă contemporană inițiată în aprilie 2012, în Cluj-Napoca, ca o platformă experimentală pentru artiști tineri și emergenți, care pune accent pe dialogul dintre artiștii locali și internaționali.
Galeria își propune promovarea artiștilor români contemporani și introducerea unor artiști internaționali către publicul românesc. Lateral ArtSpace asistă și promovează dezvoltarea de expoziții personale și proiecte de grup, împreună cu un program de evenimente care include performance, proiecții video, adunări publice, lansări de cărți sau reviste și discuții cu artiști. Pentru Supermarket 2022 Lateral ArtSpace îşi va concentra atenţia asupra unor artiști români care, pe lângă practica lor artistică, sunt și membri sau fondatori ai altor inițiative artistice.
Artiștii expozanți sunt Ioan Grosu, Lucian Indrei, Monotremu (duo artistic format din artiștii Laura Borotea și Gabriel Boldiș), Cătălina Nistor; inițiativele artistice reprezentate de artiștii selectați, ce vor fi prezentate în cadrul proiectului sunt: Revista Maudit (inițiată deartistul Ioan Grosu), spațiul de proiecte Lateral ArtSpace (co-fondat de artistul Lucian Indrei), Minitremu (proiect inițiat de duo-ul Monotremu, facilitând accesul copiilor și tinerilor la arta contemporană, prin metode relevante și specifice vârstei, într-un mod ludic, interactiv și direct) și Ziarul de artă contemporană (co-fondat și finanțat de artista Cătălina Nistor din Cluj).