Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Explorator în Atena: 10+ obiective turistice care te vor inspira
skyline,of,athenth,with,moanstiraki,square,and,acropolis,hill,,athens

Explorator în Atena: 10+ obiective turistice care te vor inspira

Atena este un tărâm special, un oraș unde întâlnești trecutul și prezentul cu ce au ele mai frumos. Templele antice, piețele pline de viață, muzeele care adăpostesc comori culturale și străduțele pline de culoare sunt cele cu care Atena îi cucerește pe turiști iremediabil.

Astfel, în ultimii ani, numărul celor care vizitează capitala Greciei a crescut constant, în 2023 fiind înregistrate peste 7 milioane de sosiri internaționale. Dacă îți dorești să descoperi cele mai interesante locuri de vizitat, citește mai departe și află care sunt obiectivele reprezentative ce cuceresc turiștii din toată lumea.

Acropola din Atena

Acropola – colina sacră fortificată din centrul orașului – este fost centrul spiritual și cultural al orașului antic, fiind dedicată zeiței protectoare Atena. Locul păstrează urmele locuințelor neolitice, fortificațiile epocii bronzului și templele clasice construite în timpul lui Pericle, în secolul V î.Hr., martore ale „secolului de aur” al Atenei. Restaurările și săpăturile arheologice continuă să dezvăluie comorile ascunse ale acestui sit emblematic.

Contact Acropole

Program: Programul Sitului Arheologic este, iarna, între 08:00-17:00 (ultima intrare 16:30), iar vara între 08:00-20:00 (ultima intrare 19:30).

Adresă: Atena 105 58, Grecia

Amplasare: Acropola din Atena

Telefon: +302109238747

Muzeul Acropole

În fruntea listei de muzee din Atena pe care este esențial să le vizitezi când ajungi în acest oraș se află Muzeul Acropole. Situat la poalele dealului, muzeul găzduiește artefacte din Grecia Antică, inclusiv sculpturi și relicve descoperite pe situl Acropolei. Designul modern al muzeului permite vizitatorilor să admire exponatele într-un spațiu luminos, cu pereți de sticlă ce oferă priveliști superbe spre Acropole.

Contact Muzeul Acropole

Program: iarna, de luni până joi, 09:00-17:00, vineri – 09:00-22:00, sâmbătă și duminică – 09:00-20:00. Vara, adică între 1 aprilie și 31 octombrie, programul este acesta: luni – 09:00-17:00, marți-duminică – 09:00-20:00, vineri – 09:00-22:00, cu ultima intrare cu 30 de minute înainte.

Adresă: Dionysiou Areopagitou 15, 11742 Atena, Grecia

Amplasare: Muzeul Acropole

Telefon: +302109000900

Partenon

Partenonul este unul dintre acele obiective de vizitat în Atena unde toată lumea își dorește să ajungă. Templul a fost dedicat zeiței Atena Parthenos și simbolizează măreția arhitecturii grecești. Ridicat în secolul V î.e.n., edificiul impresionează prin coloanele dorice și sculpturile elaborate care redau scene din mitologia greacă. Deși a suferit distrugeri și transformări de-a lungul secolelor, Partenonul rămâne un reper cultural și istoric de importanță majoră, un loc unde vizitatorii pot simți spiritul antichității și eleganța designului clasic grecesc.

Contact Partenon

Programul Partenonului este similar cu cel al Acropolei: iarna (noiembrie-martie) 08:00-17:00, ultima intrare 16:30. Vara (aprilie-septembrie) 09:00-20:00.

Adresă: 105 58, Atena, Grecia

Amplasare: Partenon

Telefon: +302103214172

Erechtheion

Erechtheion este amplasat tot pe dealul Acropole, în spatele Templului Vechi al Atenei, și este faimos pentru Porticul Cariatidelor, șase statui feminine folosite drept coloane. Ridicat între 421-406 î.e.n., templul îmbină stilurile doric și ionic. Clădirea a avut diverse întrebuințări de-a lungul timpului, de la lăcaș religios la moschee, și rămâne un exemplu de măiestrie arhitecturală. Vizitatorii apreciază aici sculpturile delicate, dar și povestea complexă a templului, care reflectă legendele și tradițiile Atenei antice.

erectheion cu stâlpii caryatid, atena, shutterstock, curatorial

Contact Erechtheion

Program: similar cu cel al Acropolei: iarna (noiembrie-martie) 08:00-17:00, ultima intrare 16:30. Vara (aprilie-septembrie) 09:00-20:00.

Adresă: 105 58, Atena, Grecia

Amplasare: Erechtheion

Telefon: +302109238747

Teatrul lui Dionysos

Primul teatru din lume, Teatrul lui Dionysos, a fost scena unde au debutat tragediile lui Sofocle și Euripide. Construit inițial din lemn, a fost refăcut în piatră pentru a găzdui mii de spectatori. Astăzi, ruinele teatrului permit vizitatorilor să exploreze locul nașterii teatrului grec și să simtă atmosfera festivă a reprezentațiilor antice, completată de priveliștea asupra Acropolei și orașului.

teatrul lui dionysos, atena, shutterstock, curatorial

Contact Teatrul lui Dionysos

Program: zilnic între 08:00 și 18:00.

Adresă: Mitseon 25, Atena 117 42, Grecia

Amplasare:  Teatrul lui Dionysos

Telefon: +302103224625

Muzeul Național de Arheologie

Sunt și numeroase muzee de vizitat în Atena ce nu trebuie ratate de iubitorii de artă și istorie. Muzeul Național de Arheologie este unul dintre cele mai vizitate, fiind și cel mai mare din țară. Colecțiile sale numără peste 11.000 de exponate, care cuprind istoria locului de la începutul preistoriei și până la antichitatea târzie. Aici pot fi admirate capodopere celebre, precum: masca de aur a lui Agamemnon, statui monumentale, ceramică fin decorată și obiecte din aur și bronz.

Contact Muzeul Național de Arheologie

Program: 08:30 – 15:30, de miercuri până luni, iar marți, între 13:00 și 20:00.

Adresă: 28is Oktovriou 44, Athina 106 82, Grecia

Amplasare: Muzeul Național de Arheologie

Telefon: +302132144800

Odeonul lui Herodes Atticus

Acest amfiteatru în aer liber, construit în 161 e.n., impresionează prin arhitectura clasică și acustica excelentă. Ridicat de Herodes Atticus în memoria soției sale, Odeonul găzduiește și astăzi concerte și spectacole de operă sau balet, așa că dacă vrei să faci o vizită, cel mai bine ar fi să participi și la un eveniment găzduit aici. Vizitatorii pot admira structura bine conservată și pot experimenta senzația de a sta într-un loc în care se împletesc istoria și arta, într-un cadru scenic deosebit, la poalele Acropolei.

Contact Teatrul (Odeonul) lui Herodes Atticus

Program: închis temporar pentru renovare

Adresă: Dionysiou Areopagitou, Atena 105 55, Grecia

Amplasare: Teatrul (Odeonul) lui Herodes Atticus

Telefon: +302103241807

Olympieion – Templul lui Zeus

Templul lui Zeus a fost unul dintre cele mai mari temple ale lumii antice, cu 104 coloane impunătoare. Deși astăzi au rămas doar câteva coloane în picioare, măreția sa se păstrează, amintind de puterea și de viața spirituală a Greciei Antice. Vizitatorii pot explora ruinele și pot admira proporțiile grandioase ale construcției, un simbol al legăturii dintre credință, artă și arhitectură în istoria Atenei.

templul lui zeus, atena, shutterstock, curatorial

Contact Templul lui Zeus din Olimpia

Program: Templul este deschis iarna (noiembrie-martie) în intervalul orar 08:00-15:30 și vara (aprilie-octombrie) între 08:00–19:00, fiind închis de sărbătorile legale

Adresă: Atena 105 57, Grecia

Amplasare: Templul lui Zeus

Telefon: +302109226330

Agora antică

Agora a fost centrul vieții sociale, politice și culturale din Grecia Antică. Aici se desfășurau piețele, dezbaterile filosofice și evenimentele publice. Vizitând Agora antică, poți explora ruinele clădirilor și templelor și te poți imagina atmosfera vibrantă a unui loc unde Platon și Socrate își țineau discursurile.

Contact Agora antică

Program: Programul de vizitare este zilnic, între 08:00 și 16:30.

Adresă: Atena 105 55, Grecia

Amplasare: Agora antică

Telefon: +302103210185

Cartierul Plaka

Cartierul Plaka, situat la poalele Acropolei, este o zonă înțesată cu străduțe înguste, cafenele și taverne tradiționale. Clădirile în stil cicladic, cu fațade albe și flori colorate, creează o atmosferă pitorească. Plaka este locul ideal pentru plimbări relaxante, cumpărături de suveniruri și fotografii, un loc în care simți pulsul vieții vibrante a orașului, dar și istoria și cultura sa.

Contact Plaka

Program: non-stop

Adresă: Plaka, Atena 105 58, Grecia

Amplasare: Plaka

Muzeul Benaki

Muzeul Benaki prezintă expoziții de artă variate, cu exponate precum figurine cicladice, vase grecești antice, icoane bizantine, ceramică islamică Iznik, porțelan chinezesc și costume tradiționale grecești. Colecțiile sunt prezentate modern, cu expoziții temporare tematice, tururi ghidate și spații interactive, ideale pentru vizitatori care vor o privire clară asupra culturilor lumii într-un singur loc.

Contact Muzeul Benaki

Program: miercuri 10:00-18:00, joi 10:00-23:30, vineri și sâmbătă 10:00-18:00, duminică 10:00-16:00, luni 10:00-18:00, iar marți este închis.

Adresă: Koumpari 1, Atena 106 74, Grecia

Amplasare: Muzeul Benaki

Telefon: +302103671000

Muntele Lycabettus

Lycabettus oferă cea mai bună priveliște panoramică asupra Atenei. Poți urca pe jos pe poteci sau cu funicularul. În vârf, vei descoperi o biserică pitorească, un amfiteatru și câteva restaurante, ideale pentru relaxare. În acest loc vei avea ocazia să faci cele mai frumoase fotografii la apus, bucurându-te de o perspectivă completă asupra orașului, de la Acropole până la portul Piraeus.

Contact Lycabettus

Program: non-stop, însă funicularul funcționează zilnic în intervalul 09:00 și 02:30

Adresă: Atena 114 71, Grecia

Amplasare: Lycabettus

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.