Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Expoziția colectivă „Studies for a Burning Silence”, la Hangar F din Alba Iulia
sm

Expoziția colectivă „Studies for a Burning Silence”, la Hangar F din Alba Iulia

Expoziția colectivă „Studies for a Burning Silence” va fi deschisă la Hangar F din Alba Iulia în perioada 24 septembrie – 24 octombrie.

Curatorul expoziției este artista Ada Muntean, care expune alături de artiștii Răzvan Neagoe, Dragoș Neagoe, Mathias Bar, Ana Maria Micu (proiect colaborativ cu Alexandra & Radu Constantinescu) și Mircea Modreanu.

„Proiectul de grup «Studies for a Burning Silence» analizează relațiile dintre aproape/ departe, interior/ exterior, individual/ colectiv, tăcere/ zgomot care generează noi coordonate ale unui univers pe care credeam că îl cunoaștem. Făcând o referire la existențialismul lui Jean-Paul Sartre prin perspectiva lui William Fleming: «existența precedă esența»”, explică Ada Muntean.

Ea adaugă că în „Studies for a Burning Silence” sursele de inspirație provin din viață, fiind elemente din cotidian recontextualizate într-o formulă contemporană, interdisciplinară, în care omul joacă un rol central.