Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Expoziţie cu opere de Marcel Duchamp – “Please Touch”, la Thaddaeus Ropac din Paris, până pe 19 februarie
Duchamp

Expoziţie cu opere de Marcel Duchamp – “Please Touch”, la Thaddaeus Ropac din Paris, până pe 19 februarie

Numele expoziţiei pariziene, “Please Touch: Marcel Duchamp and the Fetish” este inspirată de una dintre operele artistului care transmite cel mai mult ideea de fetiş: “Prière de toucher”, din 1947 – un sân creat din spumă cauciucată, învelit în catifea neagră. Piesa a fost realizată pentru coperta catalogului expoziţiei “Le Surréalisme” din acelaşi an.

Titlul invită vizitatorii, într-o manieră ludică, să treacă peste eticheta practicată în muzee şi să participe la un dialog personal cu operele expuse, arată reprezentanţii galeriei pariziene.

Expoziţia are cinci părţi conectate: obiectul-fetiş; fetişizarea miniaturilor şi a reproducerilor mecanice; ideea de fetiş şi jocul de gen; materiale – fetiş, precum pielea sau vinilul; alter-ego-ul feminin al lui Duchamp, Rose (Rrose) Sélavy.

Duchamp şi-a împărţit existenţa între Franţa şi Statele Unite ale Americii

Între 1915 şi 1923 a locuit mai mult la New York după care, până în 1942, a preferat Parisul. A devenit cetăţean american în 1955, iar prima sa expoziţie solo a fost la Arts Club of Chicago, în 1937, după care i s-a dedicat o retrospectivă la Pasadena Art Museum, în 1963, iar apoi, la Tate Gallery, în Londra, în 1966.

După moartea lui Duchamp, în 1968, lucrările sale au fost prezentate în expoziţii din lumea întreagă . The Philadelphia Museum of Art adăposteşte cea mai vastă colecţie de lucrări semnate de el, datorită donaţiei făcute de Louise şi Walter Arensberg, care i-au fost prieteni şi mecena.