Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Expoziție de tapiserie Șerbana Drăgoescu, la Muzeul Colecțiilor de Artă
Șerbana drăgoescu. joc pentru semeni

Expoziție de tapiserie Șerbana Drăgoescu, la Muzeul Colecțiilor de Artă

Expoziția „Șerbana Drăgoescu. Joc pentru semeni”, cu lucări ale artistei care a marcat evoluția tapiseriei contemporane pe plan național și internațional, va fi deschisă la Muzeul Colecțiilor de Artă în perioada 9 iunie – 1 octombrie.

Vernisajul este programat în 8 iunie, la ora 18:00. Liliana Chiriac, șef secție Muzeul Colecțiilor de Artă, și Ilinca Damian, conservator, au curatoriat expoziția.

Șerbana Drăgoescu (1943 – 2013), fiica pictorului Radu Drăgoescu, absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, a participat încă din timpul studiilor la o importantă expoziție de tapiserie românească itinerată în America Latină în perioada 1969 – 1971, abordând în special arta conceptuală. Creația sa a fost inspirată de tradiție și istorie, cu interpretări plastice experimentale de impact.

Începând din 1970, a participat la numeroase expoziții de artă din țară și din străinătate, remarcându-se în anul 1977 la Bienala de tapiserie de la Lausanne cu piesa „Jocul de chibrituri”. În acea perioadă, tapiseria ca gen artistic era în plin proces de reinventare și perfecționare, punând în valoare importanța conceptului artistic prin frumusețea și noblețea materialelor.

Donație către MNAR

Șerbana Drăgoescu a donat prin testament Muzeului Național de Artă al României  casa în care a locuit și 192 de obiecte de artă, în anul 2014. Astfel, patrimoniul secției Muzeul Colecțiilor de Artă s-a îmbogățit cu „Donația Șerbana Drăgoescu”, compusă din lucrări de pictură și grafică semnate de Radu Drăgoescu și alți artiști din generația acestuia, precum și lucrări de pictură, grafică, tapiserie și cărți-obiect ale artistei.

Donația a fost deschisă publicului  în decembrie 2015, în două săli, dintre care una este dedicată exclusiv operei artistei iar cealaltă familiei și prietenilor artiști.

20 de lucrări de artă conceptuală, expuse

Expoziția temporară „Șerbana Drăgoescu. Joc pentru semeni” prezintă 20 de lucrări de artă conceptuală: tapiserii, proiecte de tapiserie, cărți-obiect și lucrări de grafică din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, Donația Șerbana Drăgoescu. Piesele ilustrează contribuția artistei, începând cu anii ’70, când s-a impus printr-o concepție plastică nouă, tridimensională și experimentală, renunțând la tapiseria parietală  bidimensională, până în perioada post-decembristă, când a realizat cărți-obiect și tapiserii de mici dimensiuni.

În cele trei săli de expunere, opera artistei este prezentată tematic, cronologic și pe tipuri de materiale sau tehnici, începând cu cea mai importantă lucrare „Jocul de chibrituri” (1977), denumită și „Joc pentru semeni”, alături de alte 19 steaguri-tapiserii intitulate „Flamuri” (1974-1980), 7 benzi textile denumite „Eterna întoarcere” (1978), tapiseriile „Aripi”, ce reprezintă un simbol al transcendenței spre un spațiu estetic superior, proiecte de tapiserie, precum și cartea-obiect „Prezentul continuu” (1988-1991), cu 42 de planșe ce reprezintă colaje din presa perioadei menționate și din cartea „Un om norocos”, de Octavian Paler, peste care artista a intervenit grafic.

Expoziția „Șerbana Drăgoescu. Joc pentru semeni” poate fi vizitată până la 1 octombrie 2024, la Muzeul Colecțiilor de Artă, în zilele de luni, marți și vineri, intervalul orar 10:00 – 18:00, sâmbătă și duminică, între orele 11:00 – 19:00.

Accesul este gratuit în prima zi de vineri din lună.