Expoziție-manifest „Flori, fete, filme sau băieți”
Doisprezece artiști expun la galeria Căminul Artei oferind un joc de imagini care nu exclude ludicul, ba chiar îl tratează cu seriozitatea cu care doar copiii pot trata un joc.
Expun artiștii Ioana Aron, Anca Ciofîrlă Kademian, Mihaela Constantin, Andreea Marina Tofoleanu, Oana Kuzmanovski, Iulia Gaga, Dagmar Oprea, Mimi Pleșoianu, Diana Roman, Sergiu Roman, John Dot S, Radu Cool Cat. Coordonatorii proiectului sunt Anca Ciofîrlă Kademian și Mihaela Constantin.
„Flori, fete, filme sau băieți” este mai mult decât o expoziție, este un manifest contextualizat de o întâlnire estivală a unor artiști din zone foarte diferite. Cei 12 artiști participanți își propun ca demers comun construirea unei experiențe vizuale noi alcătuită din fragmentele propuse de fiecare în parte. Ideea expoziției pleacă de la jocul necompetitiv al copilăriei din anii 1980 – 1990 „Flori, fete, filme sau băieți” prin intermediul căruia am descoperit bucuria interacțiunii și a alegerilor.
Artiștii propun lucrări neconvenționale, instalate in situ, și invită întreaga comunitate artistică și publicul să revină la esența copilăriei.
Vernisajul e programat în 10 iulie, la ora 19:00, iar expoziția poate fi vizitată până în 18 iulie.