Femei în artă – Edita Schubert, „prima doamnă a avangardei croate”

Edita Schubert a dobândit o oarecare faimă în timpul vieții, datorită unei opere diverse, care includea picturi realizate nu numai cu pensula, ci și cu trupul său pe pânză. Schubert spunea că în anii 1970 a fost motivată să adopte această metodă de lucru ca o formă de respingere a abordărilor convenționale ale picturii nudurilor feminine. A fost o remarcă potrivită pentru o artistă care a căutat să se opună tradiției și să deschidă noi căi.

Opera lui Schubert este diversă – de la explorări de pionierat ale relațiilor umane cu lumea naturală în anii 1970 la picturi îndrăznețe în spiritul trans-avangardei din anii 1980 – numit local Nova Slika – și colaje care reflectă brutalitatea războiului din anii 1990. Amploarea producției sale artistice – sculptură, pictură, performance, instalație – pare că a anticipat condiția „post-mediu” a artei contemporane.

O retrospectivă a operei artistei supranumite „prima doamnă a avangardei croate” este găzduită de Muzeum Susch din Elveția până în 17 mai 2026. „Profusion”, care ocupă 12 galerii ale muzeului, cuprinde de la primele sale picturi până la instalațiile care au marcat ultima etapă a carierei sale.

Născută în 1947, Edita Schubert a fost o artistă prolifică și inventivă, activă de la începutul anilor 1970 până la moartea sa prematură, în 2001. Figură importantă în arta croată și iugoslavă, a expus în 1982 la Bienala de la Veneția și la Bienala de la Sydney, în galerii din Austria și SUA, precum și frecvent în toată Iugoslavia.

Edita Schubert a absolvit în 1971 Academia de Arte Frumoase din Zagreb (clasa lui Miljenko Stančić). Din 1972 până în 2001 a lucrat ca desenatoare la Institutul de Anatomie al Facultății de Medicină din Zagreb, desenând meticulos cadavre umane disecate pentru manuale de chirurgie. În atelierul ei, de cealaltă parte, ea crea opere de artă care rezistau oricărei încercări de clasificare – folosind adesea aceleași instrumente. La început, opera sa a fost hiperrealistă, apoi a creat instalații cu o tensiune magică din materiale obișnuite, naturale (frunze, țesături, nisip). În anii 1980, a pictat compoziții cu culori intense în spiritul Noii Geometrii și, încercând să combine percepția individuală a realității cu contextul mai larg, a creat instalații ambientale.

La jumătatea anilor ’80, criticul de artă Ješa Denegri a plasat-o în fruntea unei noi direcții în arta iugoslavă, care urma estetica austeră a conceptualismului anilor ’70. În cuvintele lui, ea oferea o „practică a profuziunii”.

Fotografie principală: Profusion © Muzeum Susch / Art Stations Foundation; credit: Federico Sette