Femei în artă – Marie Laurencin, artistă subversivă care a plasat femeia în centrul artei moderne

Marie Laurencin, artistă din cercul lui Pablo Picasso, subtil subversivă în timp ce Cubismul era dominant, a creat o lume picturală unică ce a plasat femeia în centrul artei moderne.

„De ce ar trebui să pictez pești morți, ceapă și pahare de bere? Fetele sunt mult mai frumoase”, spunea ea.

De la începutul secolului al XX-lea, artista franceză Marie Laurencin (1883 – 1956) lucra la Paris într-un mediu dominat de artiști de sex masculin. Laurencin avea un original stil de a picta, care sfida categorizarea. Ea s-a mișcat fără probleme între avangarda cubistă dominată de bărbați, cercurile literare și artistice lesbiene și modă, balet și arte decorative.

Marie Laurencin a devenit o figură marcantă a scenei de artă contemporană din Parisul antebelic și a avut o relație pasională și tumultoasă cu poetul și criticul de artă Guillaume Apollinaire. Pablo Picasso le-a făcut cunoștință în 1907, iar ea a devenit imediat parte din cercul intim al cubiștilor. Despărțirea lor, în 1913, combinată cu moartea mamei sale, a determinat probabil o căsătorie grăbită cu baronul și artistul german Otto von Wätjen în 1914. Cuplul a fugit în Spania în timpul Primului Război Mondial și a frecventat alți artiști autoexilați, inclusiv Francis Picabia. În 1921, au divorțat, iar Laurencin s-a întors definitiv la Paris, dezvoltându-și stilul său caracteristic de figuri feminine diafane într-o paletă albastru-roz-cenușiu.

Estetica feminină a lui Laurencin a definit Parisul anilor ’20

Estetica feminină, dar fluidă din punct de vedere sexual a lui Laurencin a definit Parisul anilor 1920. Serge Diaghilev i-a comandat să creeze baletul „Les Biches”, iar figuri mondene precum Coco Chanel și Helena Rubinstein, să le picteze portretele.

Relațiile romantice ale lui Laurencin cu femeile, în special cu creatoarea de modă Nicole Groult, care era căsătorită, au inspirat picturi intime care au redat safismul modern al scriitoarelor lesbiene contemporane, precum Natalie Clifford Barney. Unul dintre ultimele proiecte ale lui Laurencin a fost ilustrarea „Poemelor lui Sappho”, în 1950.

Până recent, Barnes Foundation a prezentat „Marie Laurencin: Sapphic Paris”, prima expoziție majoră din SUA dedicată artistei franceze în ultimii 30 de ani, o nouă viziune asupra unei artiste remarcabile care merită o reevaluare majoră, după cum au spus reprezentanții fundației.

Marie Laurencin a fost una dintre femeile importante, dar nerecunoscute, care au lucrat în avangarda modernistă europeană de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Printre acestea se numără Suzanne Valadon, Marie Cuttoli și Berthe Morisot.

Lucrările ei se regăsesc în colecții ale Musée Marie Laurencin din Tokyo, Centre Pompidou și Musée de l’Orangerie din Paris, Museum of Fine Arts Boston, Museum of Modern Art din New York, National Museum of Women in the Arts din Washington D.C. și Tate Gallery London, dar și în multe colecții private.